Ziua unui reparator de inimi – și mai mult decât atât

Acum doi ani și ceva aflasem bucuria și tristețea unei familii. Tânăra soție era însărcinată și, alături de soțul său, avea să primească un dar de preț! Un dar cu probleme la inimioară. Un Efrem.

Pe atunci, nu-mi era foarte cunoscut numele. Sfântul Efrem, chiar mai puțin de atât. Dar am început și eu să-mi îndrept gândul spre Efrem și să mă rog să facă Dumnezeu cum știe mai bine, ca bucuria să fie completă.

Continue Reading

De dragoste și de primavară – Tu ești primăvara mea!

În compoziția lui Florin BogardoTu ești primăvara mea a fost interpretată – la început și pentru eternitate – de Aurelian Andreescu.
Poate că auzisem și înainte versurile – dar, de îndrăgostit, m-am îndrăgostit atunci când am ascultat melodia în interpretarea Latin Express. Na, Pepe tânăr, eu copilă… 🙂 Cântam în casă de mama focului, cred c-am surzit toți vecinii!
Când Pepe s-a despărțit de formație a schimbat un pic linia melodică.

Continue Reading

De ce îmi place argintul – poveste despre tinerețe și strălucire

Am avut cercei de aur aproape de când m-am născut. Dar prima bijuterie pe care mi-am dorit-o eu, conștientă de alegerea mea, a fost un lănțișor de argint. Bucuria primirii unui asemenea dar îmi e vie în amintire. În acel moment m-am simțit pentru prima dată domnișoară, cochetă, feminină, cuceritoare. Aveam vreo șapte ani. Astăzi mă joc între degete cu lănțucul meu de argint și sunt la fel de fericită ca atunci când eram mică. Am descoperit, în sfârșit, că-s și eu statornică în ceva! Îmi place argintul! 🙂

Nu trebuie să fiu și nu sunt contra aurului – dar dacă pot alege, aleg oricând metalul cel alb și strălucitor.

Continue Reading

Nu deveni cine te-a rănit

Sunt mulți cei care mă întreabă cum de mai pot zâmbi. De ce vorbesc de bine pe cei care mă vorbesc de rău, de ce caut frumosul ascuns sub praf și pe după mucegaiuri, de ce nu rămân căzută după ce mi-o iau, de ce mai îndrăznesc să ridic ochii în lume, după ce demonstrez că nu-s perfectă, de ce mă încăpățânez să văd suferințele drept lecții – și nu, pur și simplu, suferințe.

Anda Elena Pintilie - saptepietre.ro - Foto Paul Padurariu

Pentru mine, răspunsurile-s clare. Și maxim de egoiste.

Continue Reading

Adevărul – între lalele și mamele

lalele

Lalele, lalele… frumoasele mele lalele… Am cântat precum Luigi Ionescu la greu în copilărie, căci îmi plăcea melodia și simțeam eu că mi-s puse în valoare calitățile… Care calități? Citește mai departe.

Mamele, mamele, frumoasele mele mamele/ Să creșteți mari, cu sfârcuri tari… Nu doar despre lalele, ci și despre mamele am cântat o luuungă perioadă, până când m-au auzit ai mei.

Continue Reading

Mi-am dus vulcanul în service :)

Fotografie Anda Elena Pintilie - stare de liniște - foto: Paul Pădurariu

În viața mea trecută am fost o fire vulcanică. Am depășit cu brio cele mai grele momente și-am răbufnit în cele mai stupide, mai lipsite de importanță, mai fără de sens… Răbufnirile mele erau, în general, scurte. Câteva minute și niște vorbe și apoi, „eliberată”, soarele reapărea pe cer. Nu făceam asta decât cu oamenii dragi, față de care-mi „permiteam”. Că ei mă iubesc, că ei mă acceptă, că ei mă iartă… că eu sunt a lor și că mă cunosc de acum destul de bine cât să știe că negreața din cerul gurii nu-i decât de suprafață… Că am suflet bun și iubire multă de oferit și că, la rândul meu, și eu le știu și le suport pe ale lor. C-așa-i în viață.

Eram… mai nervoasă. O scuză bună. Până când am descoperit eu că nervozitatea e un termen modern, care ascunde mânia. Iar mânia-i un păcat. Am aflat asta cu puțin timp înainte de o prăbușire. O prăbușire inevitabilă, care putea fi evitată – ca să zic așa. În prăbușirea asta, însă, am început să lucrez intens la mine, cu mine – pentru mine și, implicit, pentru cei dragi ai mei.

Continue Reading