Vorbe de duh

La ce bun toate astea?

Câteodată ne dăm seama, cu adevărat, că nu am fi înțeles nimic din toate astea – dacă nu am fi trecut prin… toate astea! O, da! Știu că, teoretic… n-aveam nevoie de toate astea. Dar ele existau, oricum, chiar dacă noi le neglijam prezența. Erau acolo, pasiv și pasive, neînțelese și dăunătoare.

La ce bun toate astea - cer

De ce? De ce mi se întâmplă mie?, ne întrebăm adesea. Dar nu ne întrebăm cum am fi fost dacă le-am fi cărat pe toate astea în spate întreaga viață. Ne-am fi oferit oare timpul de a le conștientiza, de a le repara, de a le vindeca? De a le face din invizibile – vizibile, pentru a lucra la ele și pentru a ni le asuma?

Uneori, toate astea par să ne dărâme. Ne aruncă de pe norișori în prăpastia cea mai adâncă. Dar ce bine se vede cerul de jos! Dar ce clară devine ideea urcușului – când știm că altă variantă n-avem decât să ne împăcăm cu toate astea și s-o luăm de la capăt!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *