Pentru minte,  Pentru suflet,  Vorbe de duh

Cer și ploaie. Și lacrimi

Stropi de roua

Sunt dăți în care
numai cerul știe
că plângi,
atunci când
picăturile
de ploaie
își dau întâlnire
pe obraz
cu lacrimile tale.

E minunat
să poți trece
nestingherit
printre oameni
mult prea grăbiți,
înarmați
până-n dinți
cu umbrele
și ochelari de cal.

E un vis împlinit
să poți să alergi,
să strigi,
să strângi
din pumni,
să te simți
dărâmat
și totuși provocat
să nu renunți.

E-atâta nevoie de cer
și de picăturile
de ploaie,
și-i atâta nevoie
de lacrimi,
încât ți se pare
că altfel ai rămâne
sufocat,
complet anulat…

Când ștergi obrazul
nu mai știi
care-s picăturile
și care sunt lacrimile,
de unde a început
ploaia
și când s-a întâlnit
cu furtuna
din sufletul tău.

Simți doar răcoare
pe șira spinării
și-o flacără arzătoare-n
privire.
O să fie bine!, îți spui.
Și te crezi!
Și-o să vezi
c-o să fie.
Ce nebunie!…

Bla bla bla bla....

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *