Cu sau fără mofturi la masă?

Pe cât îmi stă în putință, mă străduiesc să nu-i judec pe alți părinți, în legătură cu felul în care își hrănesc copiii. Cum îi cresc, ce și câte le oferă de mâncare e problema lor, câtă vreme pruncuții sunt fericiți și sănătoși. Totuși, mă irit destul de tare atunci când brave mame se dau drept exemplu și îmi povestesc cu o oarecare mândrie despre mofturile la mâncare ale copiilor. Că aia nu mănâncă, nici aia, nici cealaltă, că lasă toate castroanele neterminate, că știu cei mici să-și impună punctele de vedere – și că ele le respectă aceste drepturi „fundamentale” făcând, în același timp, tot felul de compromisuri culinare, doar ca să le știe burta pusă la cale.

Și, ok, nu judec… Dar nu pot să nu mă întreb: tu, mamă, unde erai în ecuația asta, când copilul se afla în burtă? Excluzând etapele de rău, aveai posibilitatea de a mânca variat și cât de cât sănătos, să educi niște gusturi alimentare încă de pe atunci. Apoi, dacă ai avut șansa și bucuria de a alăpta, ce mâncai în acea vreme? Și după, unde erai în timpul diversificării? Cum ai diversificat și cât te-ai străduit ca, pas cu pas, să introduci în meniu din toate bunătățile – inclusiv dintre cele la care tu însăți te mofturești? La jumătate de an, la un an… copilul nu știe regulile, dar le învață. Și pe cele bune, și pe cele mai puțin bune… Aparent, e logic că va alege ciocolata în locul unei legume – dar ce ar căuta ciocolata în acest context?

etapa diversificarii

Mă autodenunț! În ceea ce-l privește pe copilul meu, diversificarea a fost făcută… diversificând! Nu am gândit nicio clipă că, având un copil sănătos și fără alergii, slavă Domnului, trebuie să-l tratez ca pe-un sensibil care se strâmbă la mâncare. De aceea, în casa noastră n-au existat discuții pe tema: ce vrei să mănânci – asta sau asta? Nici obligația de a mânca… asta! Adică, pur și simplu, s-a mâncat ceea ce era de mâncat. Sănătos și variat. La noi în casă s-a tratat ca fiind firesc să mănânci fără să comentezi și să nu lași decât în situații excepționale neterminat din farfurie. Să te bucuri de masă și să apreciezi și brânzeturile, și laptele, și fructele, și legumele, și carnea, și pâinea, și dulcele, și tot. Iar mâncarea gătită a fost și este încă la mare cinste.

Cred că dacă se simte bine, dacă îi oferi alimentația corectă și în proporțiile adecvate vârstei, copilul de până într-un an, de un an, doi, trei, n-are ce să comenteze. Căci de tine, adult, și de răbdarea ta în a-l încuraja, a face avioane, a te bucura de fiecare linguriță și de fiecare mic succes depinde reușita.

E posibil să mă înșel. Nu zic să faceți ca mine, zic doar ce-am făcut eu. Astăzi, la aproape 9 ani, copilul mănâncă de toate. Și, da – comentează! 🙂 Și-a câștigat acest drept, odată cu trecerea timpului. Iar eu țin cont de părerea lui, dar și de ceea ce știu că e bine. Și le îmbinăm. Nu vorbim despre reguli, ci despre un stil de viață. Un stil care se formează din pântecele mamei, din timpul alăptării, din timpul diversificării… și pe parcursul întregii vieți!

***

Postarea aceasta este scrisă în urma unei provocări la fapte bune. Ea e bazată pe fapte reale și „valorează” 10 cutii cu formulă de lapte Vitaprim pentru copilașii din inima județului Vaslui, prin intermediul Asociației „Dragoste Desculță”.

Vă invit, dragi cititori în pietre, ca aici, pe blog, să scrieți un comentariu despre propria experiență cu pruncuții voștri și cu etapa diversificării! Fiecare comentariu pe și la acest subiect va mai adăuga câte o cutie de lapte pentru micii vasluieni. Hai s-avem spor în fapte bune și copii care să iubească mâncarea sănătoasă și să se bucure de ea!

S-ar putea să-ţi placă şi...

16 comentarii

  1. Diversificarea a fost de fiecare dată diferită, în funcție de copil! Țin minte că Matei nu a agreat deloc supa de zarzavat. El a trecut direct la cea cu carne! David a primit pește la 7 luni, cu toate că la carte scria de 11 luni. Maria a vrut mereu să se hrănească singură. Dădea jumătate pe jos, pe jumătate în gură, dar nu s-a lăsat ajutată!

  2. Bună, Anda
    Eu, în prima sarcină am fost fan, împotriva voinţei mele(!), pâine cu salam (unul anume) și muștar (mult).Rezultat? Fetiţa e fan muștar (fără salam). În a doua sarcină am devenit, brusc, spre uimirea soţului, mare doritoare de ceafă de porc (și înainte de prima sarcină și între sarcini, ca și acum, voiam doar salate). Rezultat? Băieţelul caută carne măcar la una dintre mese. Altfel, mi-e limpede că nu degeaba mă trezeam (în ambele sarcini) la 5 dimineaţa, de foame… Dacă le e foame, amândoi trebuie să primească ceva pe loc, nu există „amânăm un pic”.
    Diversificarea a fost relativ simplă (fără să îi presăm), pentru că am repetat mereu, și eu, și soţul meu, cu glas tare „gustăm tot ce e pe masă” (le plasam scăunelul la masa noastră, să știe că mâncăm împreună). Au prins ideea, în timp, și nu avem probleme. La 4 ani, băieţelul mi-a spus că vrea conopidă murată… (eu am vrut să gust așa ceva după 23 de ani, deși mâncam alte murături).

  3. Nu m-am dat niciodată în vânt după ciorbe. Pe timpul sarcinii mâncam ciorbă zilnic. Nu mai suportăm cafeaua, eu care trăiam pentru cafea :)))) Pâinea prăjită cu icre era sfânta, iar apa minerală nu-mi lipsea niciodată. Când am început diversificarea cu bebe, am început cu măr. Am primit critici maxime. Că-s așa deșteaptă de nici măcar nu știu că trebuie să încep cu morcov? Să mai citesc puțin pe Google. 🙄😶
    Azi bebe este un ciorbar înrăit, mănâncă fructe fără să respire și adoră iaurtul grecesc.

  4. Pentru mine povestea diversificarii a fost un stress – toti bebelusii din jurul nostru mancau doar copilul nostru nu voia mai nimic. Bine macar ca nu avea nici o alergie. Mai tarziu am inteles ca de fapt mi-ar fi trebuit si mai multa rabdare – ca in perioada 6 luni – 1 an ar fi trebuit sa fiu multumita sa descopere doar texturi si gusturi – nicidecum sa insist sa manance. Am primit putine incurajari in aceea perioada. Dar pe cele primite le tin minte si acum. Si totusi exista speranta – situatia s-a reglat dupa intrarea in colectivitate la 2 ani si dupa intarcare. Daca noi am reusit sa trecem cu bine de diversificare toata lumea poate 🙂 .

  5. Anda, este un subiect care trebuie abordat foarte des desi avem acces la informatii non stop datorita internatului. Asadar, multumesc ca ai scris despre asta! Pe mine m-a ajutat mult sa citesc despre autodiversificare (este o carte tradusa in limba romana pe tema asta), indicatiile de la Organizatia Mondiala a Sanatatii si experientele mamicilor de la diferite grupuri de Facebook (BLW, Mar cu biscuite, autodiversificare).
    Fetita mea are 2 ani si o luna si are zile in care mananca mult, de toate si zile in care nu ii convine nimic de pe masa. Adica exact asa cum ne purtam si noi, adultii. Asadar, eu nu cred ca exista copii mofturosi. Eu imi amintesc si acum cum aruncam in WC castronul cu mancare lasat de mama mea si o minteam ca am mancat. Eram copil si nu aveam chef sa mananc acea mancare in acea zi. Si acum, adult fiind, mai arunc mancare fie pentru ca nu imi iese, fie pentru ca nu am chef sa mananc trei zile la rand acelasi fel.
    Ca sa am cat de cat succes cu fetita mea la masa, o implic in etapa de gatit si devine mult mai interesata. Ii dau si ei sa taie (asa cum poate ea) ingrediente, sa puna in oala. sigur, ne ia mai mult timp sa gatim impreuna insa merita din plin (si gustul mancarii, si distractia, si apoi si pofta de mancare sunt pe masura).
    sa avem cu totii pofta! Si, mai ales, noi parintii sa avem rabdare din plin si sa facem totul, cat se poate, sa fie amuzant pentru copii!

  6. Diversificarea a însemnat.. Huh, a fost greu la al doilea copil, mai ales cand făceam mâncare speciala pentru unul de 2 ani jumate și unul de 35. Și servici, și un mic business pe atunci. Panica! Noroc de faptul ca morcovul rămâne morcov, mărul copt ramane mar și tot ce a trebuit sa fac a fost răbdarea și grija ca alimentele sa fie din sursa de încredere. Bine ca nu se începe diversificarea cu sarmale 🙂

  7. La mine a fost diferit cu fiecare copil. Dar am încercat pe cât posibil să le ofer mâncare gătită în casă, cu ingrediente din surse sigure. N-am reușit de fiecare dată, dar nici nu mi-am făcut un obicei din asta. M-a ajutat mult să știu că gusturile copiilor se schimbă și că dacă azi nu mănâncă broccoli nu înseamnă că nu va mânca niciodată sau că nu-l pot înlocui cu o altă sursă de fier.

  8. Diversificarea a mers strună cu ambele fetițe până la vârsta de un an jumătate. A fost un prag ceva pentru că de atunci au început „mofturile”. Ce e mai amuzant este că mândrele au preferințe dintre cele mai diverse, dacă una mănâncă cu poftă un fel de mâncare, cealaltă nu se atinge de el :)) E distracție mereu la ora mesei. Doar brioșele și clătitele au succes garantat.

  9. Copiii se schimba. Am 4 copii, din care unul inca bebe mic. Dar.. unii au mâncat f bine de toate la diversificare, apoi au renunțat singuri la unele alimente, alții, din contra, au refuzat chestii in diversificare, dar le-au acceptat ulterior.
    Deci nu e o regula, daca mama mananca de toate in sarcina, iar diversificarea e facuta ca la carte, sa rezulte un copil nemofturos.

  10. Eu cred că nu există reguli. Ambii copii au fost diversificați la fel și, cu toate astea, primul a mâncat de toate iar al doilea e super mofturos. Când aveam un singur copil, cel care mânca orice îi puneai în față, credeam și eu că totul ține de educație sau de atitudinea din casă vizavi de mâncare. Apoi a venit al doilea și mi-am dat seama că nu ține doar de asta, că fiecare copil are personalitatea lui pe care noi doar o modelăm, dar nu o formăm. Iar Vlad chiar a mâncat binișor în perioada diversificării, și chestii verzi multe și sănătoase. Și acum ar mânca doar supă de pui cu găluște și paste cu brânză, greu îl conving să mănânce altceva.

  11. Pentru mine a devenit Diversificarea un proces simplu, natural, firesc în momentul în care am încetat sa îmi compar copilul cu alți copii, sa mancam împreună toți 3 și sa îl las pe el sa manance singur cu tacâmuri sau fără. Exemplul personal e cel mai bun în educație în general și se aplica și în procesul de diversificare. Un sfat pentru mămicile care urmează sa înceapă diversificarea: aveți încredere în alegerile voastre sănătoase și în puiul vostru!

  12. Am incercat la ambii copii sa tin cont de valorile nutritive ale alimentelor si nu i-am fortat sa manance cand nu au vrut. Cea mare nu se da in vant dupa mancare, pot fi zile in care efectiv linciureste dar apoi intr-o zi , mananca cat pentru 3. Cel mic in schimb mananca mai cu pofta, nu e asa mofturos. La ce am tinut foarte mult, fructe, legume si lactate. Sunt multumita, se putea si mai bine, dar stiu ca sunt hraniti echilibrat. Pont: Desi e greu, pe cel mic l-am lasat sa manance singur inca de la inceput, in felul lui, fara sa ma chinui sa ii indes eu lingurita in gura, cred ca asta a si fost cheia succesului, el nu a privit mancarea ca pe o fortare. La cea mare am incercat sa merg dupa reguli stricte la inceputul diversificarii si am esuat.

  13. Noi abia am inceput diversificarea. În prima lună de diversificare nu mânca mai nimic din ce-i dădeam, iar eu îl comparam cu alți copii, chiar mai mici, care mâncau foarte bine. Urmarea? Ora mesei aducea anxietate, stres și dezamăgire în inima mea, deși îmi tot repetam că fiecare copil e diferit și se dezvoltă diferit. Pe lângă lipsa de informare și lipsa de experiență, mai vine și presiunea din partea altor mame, rude, doctori care nu pierd nicio ocazie (cu sau fără intenție) de a-ți arăta că ceva nu e în regulă cu copilul tău ori că nu te descurci ca mama.
    Cred că degeaba mănâncă copilul fix ca la carte și e diversificat corect, dacă momentul mesei e plin de tensiune. Copilul simte totul…

  14. Diversificarea e diferita de la copil la copil. Cel mai important e sa ne relaxam, sa oferim mancare sanatoasa copiilor si sa observam cu atentie posibile reactii alergice.

  15. Noi am diversificat copilul cu fructe, legume si altele gustoase si sanatoase dar si cu cipsuri, ciocolata, inghetata. Banuiesc ca pana la urma proportiile conteaza!

  16. Sincer, nici nu am realizat cat de repede a trecut diversificarea.
    Atat la Mariuca, cat si la Teutu, i-am lasat pe ei sa dea tonul legat de ceea ce si-ar dori sa exploreze in domeniu, dar i-am ghidat pe parcurs astfel incat sa ma asigur ca exista un echilibru.
    Ma bucur ca ai primit aceasta provocare de a face fapte bune si sper ca si acest comentariu intarziat sa conteze!
    Mult spor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *