Pentru minte,  România

„Donează Sânge, Fii Erou!” – studenții mediciniști ne cheamă în ajutor

La fiecare 5 secunde, un român are nevoie de sânge. Așa se face că, spre exemplu, numai în Iași, pentru a putea răspunde prompt fiecărei unități medicale din subordine, Centrul Regional de Transfuzii Sanguine ar trebui să se bazeze zilnic pe 80-90 de donatori! Asta e o realitate înspăimântătoare – având în vedere că numărul donatorilor nu e nici pe departe cel necesar nici la noi, nici altundeva în țărișoara noastră dragă… De fapt, în România, doar 1,7% din populația adultă donează sânge…

Hai să facem o schimbare! Știai că un singur om care donează sânge poate salva trei vieți?! Îți seama ce se poate întâmpla dacă dăm mână cu mână, într-o asemenea faptă bună?!

Doneaza sange - fii erou

Exact la asta s-au gândit tinerii din cadrul Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România – Departamentul de Sănătate Publică, care au dat startul unei ample campanii de informare și de conștientizare cu privire la importanţa donării de sânge, precum și de educare și de strângere de donatori de sânge.

Programul „Donează Sânge, Fii Erou!” este unul complex și se va desfășura în perioada 15-19 aprilie 2019 simultan în cele 11 centre universitare din România: București, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Sibiu, Craiova, Galați, Timișoara, Constanta, Oradea și Târgu-Mureș.

Acum avem ocazia de a deveni eroi și de a face ca în spitalele de stat din Iași și din țară să nu mai fie criză de sânge. Împreună putem crește procentajul donatorilor și chiar putem continua donarea periodică. Un astfel de proiect e ca o asigurarea de viață pentru fiecare dintre noi și pentru cei dragi ai noștri. E mai bine să conștientizăm și să învățăm să respectăm viața și nevoia constantă de sânge în unitățile spitalicești înainte de a ne regăsi, Doamne ferește, în postura pacientului care ar putea fi ajutat, dar medicii n-au cu ce…

Pe studenții care se implică în organizarea campaniei „Donează Sânge, Fii Erou!” îi veți găsi la centrele de transfuzii, în perioada 15-19 aprilie! La Iași, programul de donare de sânge este între orele 7.00 și 13.00.

De asemenea, tinerii ieșeni organizează și o campanie la nivel local, independentă de cea națională, dar cu același scop. Perioada e mai lungă, a început de la 31 ianuarie și se va finaliza pe 30 septembrie. Donatorii sunt încurajați să posteze pe pagina oficială de Facebook o fotografie-mărturie, iar la finalul fiecărei luni unul dintre ei poate fi… câștigător!

Câștigul cel mai mare este, însă, bucuria fiecăruia dintre noi de a ne ști utili! De a ști că putem salva vieți! De a ne ști cât de cât în siguranță, cu unități medicale în care lipsa sângelui să nu mai reprezinte o problemă, o amânare a șanselor de supraviețuire!

Să nu uităm! Între 15-19 aprilie, dar și în fiecare zi a vieții noastre putem fi eroi! Sângele e viață, iar protejarea vieții ar trebui să însemne o bucurie, o datorie și, în egală măsură, o onoare!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *