Ce poate descoperi vulpea care n-ajunge la struguri

a doua sansa - vulpea care n-ajunge la struguri

Uneori este în regulă să nu mai primești o a doua șansă. Știu că pare o nebunie ceea ce spun – dar e o nebunie testată. Când nu mai primești o a doua șansă, te vezi scos din balonul tău de săpun. Dispare zona de confort și ești obligat să reevaluezi situația. Să te reinventezi. Să te redescoperi.

N-ai fi făcut asta nici mort. Așa că, într-un fel, poți spune că ai avut oportunitatea șutului în fund, care ți-a deschis orizontul spre tot înainte! Sună pompos și mă bușește râsul când scriu. Ce ciudat e să râzi și să mulțumești pentru avalanșele din viața ta! Și, totuși, există o explicație. Căci nicio pietricică nu se clatină de pe munte, dacă nu-i rostul ei să se clatine. Nici un bulgăre nu-și continuă coborârea și creșterea, dacă nu e timpul său să intre în scenă.

O a doua șansă nu-i întotdeauna cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla. Uneori, o a doua șansă amână inevitabilul. Iar amânarea durerii nu presupune lipsa durerii – ci doar amăgirea, pentru încă vreo două clipe, cum că durerea n-ar fi pe lista noastră de priorități.

Atunci când nu mai primim a doua șansă, e posibil să primim o și mai mare șansă. O gură de aer proaspăt. Adevărat. Energizant. Demn de filme și de renaștere din propria cenușă.

Cândva, am eșuat în fața celei de-a doua șanse. Iar astăzi văd atât de clar răspunsurile, încât de ce-urile nu-și mai găsesc rostul. Ce bine ar fi să învățăm să le luăm pe toate așa cum pică! Să nu mai încercăm să lipim fructele în copaci, după ce acestea se coc și cad… Ce bine ar fi să știm cum să reacționăm la o dată viitoare! Și, mai ales, ce bine ar fi să nu uităm atât de ușor, să nu ne mai smiorcăim atât de mult, să nu ne mai încovoiem spatele sub fiecare banală adiere de vânt!…

S-ar putea să-ţi placă şi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *