Tu îți iubești copilul? Mai gândește-te!

Ne tot amăgim că suntem moderni, că facem cursuri de parenting, că știm cum să motivăm și să iubim necondiționat copiii, că putem rezista unor tentații de a-i lovi, pedepsi, umili, că suntem mai șmecheri decât părinții noștri, mai răbdători și mai culți, că apelăm deschis la ajutor specializat pentru a-i încuraja pe cei mici să scape de frici și depresii. În realitate, la bază am rămas la fel de putrezi – sau poate suntem chiar mai rău decât am bănui. Căci nu-i suficient să știi teorie, nici să iubești copilul punându-l într-o bulă de cristal, care să-l ferească de factorii externi.

fetita privind spre zari albastre

Culmea e că factorii externi cei mai apropiați rămânem tot noi, familia, părinții, împreună sau separat, cu toate bunele și relele noastre, cu toate neputințele noastre, cu toți bolovanii pe care-i purtăm după noi, de-a lungul vieții… și pe care-i descărcăm, mai rar sau mai des, pe umerii pruncilor din dotare. Nu ne iubim copiii doar prin a-i aduce pe lume – ci și prin felul în care îi aducem pe lume. Nu ne iubim copiii numai cu jucării, dulciuri și bani… și cu timp oferit printre picături. Nu ne iubim copiii doar la ocazii speciale, când ne fac pe plac și-s, vorba aia… cuminți – că ne lasă pe noi în pace.

În ultima perioadă am început să observ tot mai multe dovezi de neiubire… Fără excepție, fiecare părinte face, cu voie sau fără de voie, greșeli care pot afecta pe termen lung copiii. Greșelile fără de voie se tratează cu iubire, cu iertare și cu dorință – de toate părțile – de a repara suflețele, relații, zâmbete. Și-s firești, până la urmă! Nimeni nu-i perfect și nicio relație părinte-copil nu e ideală. Altfel nici n-ar mai curge râuri de rânduri pe acest subiect.

Sunt însă și greșelile poate inconștient asumate, dar asumate de către cei mari, care n-au cum să nu sape la temelia copiilor. Niciunul dintre noi nu poate spune cu mâna pe suflet că nu face chiar nicio eroare din asta. Însă există oameni care fac greșeli cu duiumul și refuză să le conștientizeze, crezând că plozii-s făcuți în eprubetă și realitățile, relațiile și atmosfera din jur nu-i influențează. Ce treabă au ei cu faptul că mama și tata nu se înțeleg?, de exemplu. Ups… au treabă. O mare treabă!

Și-așa am început să scot, cu liniuță, dovezi de neiubire mai mari și mai mici, de la case mari și de la case mici. Dacă va fi cineva care să nu se regăsească în vreun context – felicitări! Și dacă va fi cineva care să se regăsească în vreun context, să conștientizeze și să lucreze la o schimbare, felicitări! Dacă-s alții care citesc, știu că fac unele sau altele dintre acțiunile menționate, dar încă nu li se pare c-ar fi mari greșeli, să mai mediteze. Căci e vai și amar de sufletele copiilor noștri și de iubirea pe care ne facem că le-o purtăm!

Ia să vedem… Tu-ți iubești copilul?

* Când vrei statui de la serviciu și programul de lucru nu-ți permite să-ți cunoști copilul decât dormind, deși te consolezi că numai așa îi poți face viața roz din punct de vedere financiar, nu-ți iubești copilul.

* Când nu te mai bucuri că vii acasă, conștientizezi asta și nu faci nimic pentru a repara acest aspect, nu-ți iubești copilul.

* Când copilul e doar instrument de joacă, fără altă implicare, asumare ori responsabilitate, nu-ți iubești copilul.

* Când folosești bunici, bone și educatori pe timpul zilei, iar apoi, ajuns acasă, îl predai bonelor calculator, televizor, telefon fără număr, evitând să petreci vreo fărâmă de timp cu el, nu-ți iubești copilul.

* Când îi faci totul pe plac, numai să te lase în pace, nu-ți iubești copilul.

* Când nu-i explici ceea ce greșește, de ce e bine într-un fel, de ce e mai puțin bine în alt fel… deși crezi că-i oferi libertate deplină și-l ajuți să devină independent – fără repere – nu-ți iubești copilul.

* Când te asiguri că e bine pus în colivie, că niciun fir de păr nu-i e în pericol, că tu îl ocrotești de nu mai poți (până la sufocare), nu-ți iubești copilul.

* Când cazi pradă unui obicei/ viciu care-i face rău copilului, partenerului de viață, familiei, nu-ți iubești copilul.

* Când îți deschizi degajat porțile spre o aventură „serioasă”, fără a încerca să repari nimic din anii de iubire de acasă, nu-ți iubești copilul.

* Când nu-ți respecți partenerul de drum, când te cerți, te bați, te jignești și consideri toate acestea ca fiind firescul în viață, nu-ți iubești copilul.

* Când folosești copilul drept scut între tine și celălalt părinte, nu-ți iubești copilul.

* Când pui copilul să se frângă și să renunțe cu totul la celălalt părinte, nu-ți iubești copilul.

* În general, când sădești semințe de ură în inima copilului tău, nu-ți iubești copilul.

* Când îi pui pe umeri toate greutățile tale, tratându-l ca pe un partener nu doar egal, ci menit să te salveze din nefericirile tale de adult… nu-ți iubești copilul.

* Când toate frustrările trecutului și toate dorințele neîmplinite le proiectezi în viața lui, nu-ți iubești copilul.

* Când bagi în el ca-n sac cursuri de toate felurile și pentru toate pasiunile, meditații la toate obiectele și alte n-șpe munci care nu-i mai lasă timp de respiro, de joacă, de a descoperi bucuria timpului liber și a creației, a unei seri în liniște, a unui ceai cald alături de cei dragi, nu-ți iubești copilul.

* Când devii impresarul copilului tău și-l expui nejustificat de mult și de prețios, crezând că minune ca a ta nu mai există pe lume, când toți necunoscuții ți-l cunosc din cap până-n picioare și până la ultima aluniță, nu-ți iubești copilul.

* Când îți bați joc de tine cu bună știință, spunând că viața ta nu contează, că nu-ți pasă de tine, că tu nu-ți dorești să mai fii vreodată bine, nu-ți iubești copilul.

* Când ai gânduri de sinucidere, nu-ți iubești copilul.

* Când ai grijă de tot și de toate, dar uiți să-l întrebi cum se simte în sufletul lui, ce mai face, dacă are nevoie de o îmbrățișare… nu-ți iubești copilul.

* Când nu sădești în inima lui rădăcini și când nu-l ajuți să-și cunoască neamul, familia, credința, istoria… nu-ți iubești copilul.

* Când îi ceri totul, dar  îi ești model în nimic, nu-ți iubești copilul.

* Când nu conștientizezi că relele tale de părinte și de om se pot răsfrânge asupra copilului tău, deși zici că-l iubești ca pe ochii din cap, de fapt, surpriză… nu îți iubești copilul.

(Eu nu arunc cu pietre. Îmi văd de punctele mele de neiubire și îmi doresc să am și să avem copii cu rezervoarele pline de dragoste, cu aripi mari și frumoase, cu spate drept, cu minte curată și inimă bună. Însă trebuie să conștientizăm că, pentru a avea asemenea copii, lucrul începe cu și de la noi.)

S-ar putea să-ţi placă şi...

3 comentarii

  1. Cred ca in primul rand e neiubire de sine. Cand rezervorul tau de iubire e gol nu poti oferi iubire. Cred ca iti iubesti copilul, esti doar incapabil de a-i transmite asta pe canalul lui de a intelege iubirea pentru ca nici tu nu sti sa te iubesti sau ce limbaj de iubire ai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *