Să învățăm să reparăm vina de la noi din teren

Un om era supărat și s-a purtat un pic distant cu prunca mea. Copila s-a supărat, la rândul ei și i-a transmis niște gânduri și niște cuvinte urâte omului. Iar eu m-am supărat pe copilă. De fapt, nu m-am supărat. Dar m-am întristat – suficient de vizibil. Ceea ce a făcut-o să exclame:

– Păi, da, din cauza lui X… acum tot eu sunt vinovată?!

Lupta aceasta pentru putere, pentru dreptate, pentru vina ascunsă mereu în ograda altuia îmi dă fiori. Am conștientizat-o la mine destul de târziu și-o văd atât de des în jur, la oameni de-o seamă cu mine și chiar mai mari, cu studii sau fără studii, cu bani sau fără bani… că mă termină! E o veșnică bătălie în care alții, veșnic alții sunt mai răi decât noi. O bătălie în care mereu aruncăm mâțele moarte în ograda altora și în care, surpriză!, mereu găsim munți de mâțe străine și moarte în propria curte… Ale noastre-s la alții – pentru că le aruncăm în același timp cu vina. Iar ale altora sunt la noi, simplu, pentru că le primim!

Văd același impuls și la copii, și la tineri… Și-mi doresc ca noi să ne conștientizăm viețile și vinele… ca ei să poată înțelege mai devreme niște greșeli și să aibă, măcar, șansa de a încerca să nu le mai repete. Nu-i ușor. Dar deschizând o cutie a durerilor și a asumării poate însemna un început al vindecării. Căci niciodată nu-i o consolare că „altu-i de vină”, câtă vreme nu vedem ce avem de „reparat” la noi.

cerul plin de nori

– Omul care s-a purtat urât cu tine are vina lui. Supărarea și vorbele sunt ale lui, nu-s ale tale. Tu nici nu ești obligată să le primești. Poți să-i întorci spatele omului sau să zici în gând, pentru el, „Doamne, miluiește-l!”. Poți și să răspunzi la răul lui cu un rău al tău. Dar atunci când ȘI TU alegi răul, îți asumi! Îți asumi că, din acel moment, faptele TALE sunt ale TALE, vina e a TA. Altul poate avea o vină, că te enervează. Dar modul în care reacționezi este în responsabilitatea ta!

Știu că e greu de înțeles pentru un copil. Dar am nădejdea că, vorbind pe această temă, ea ar putea să se prindă mai devreme decât mine (la 30+…) care-i faza. Vorbind și exemplificând. Și lăsând judecata de-o parte. Și iubind. Mult!

S-ar putea să-ţi placă şi...

4 comentarii

  1. Uneori, din dorința de a-l face pe fiul meu să fie politicos, mai degrabă eram dură cu el și-l puneam la punct. Într-o zi, obosit, mi-a zis… Mami, am impresia că tu ții cu oricine, numai cu mine, nu…
    De atunci m-am controlat. Niciun alt părinte nu își mustra copilul că l-a supărat pe al meu, dar eu îl certam pe el când îi agasa pe alții…

    1. De asta am spus la final… fără judecată și cu iubire multă. În marea parte a timpului, discuțiile le avem numai noi două, între noi, fără martori și fără acuze. O asigur mereu că-s la ea în teren și că nu plec de acolo, orice ar fi. Și în rest… Dumnezeu cu mila! Să ne înțelepțească și să vindece acolo unde noi rănim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *