Depresia de după 24 ianuarie…

Aș vrea să ajung la clipa în care să simt că se întâmplă ceva. Ceva bun. Aș vrea să nu mai trăiesc doar cu speranță sau doar în deznădejde.

24 ianuarie - ziua Unirii

Aș vrea să nu mă mai mulțumesc cu fotografii fantastice și cu versuri patriotice… care mă emoționează peste măsură. Aș vrea să-mi condimentez viața cu ele, dar nu doar din ele să-mi trag seva.

– Cum, mami, au murit mulți oameni pentru România? Ahaaa… deci de asta roșul de pe steag simbolizează sângele….

Eu, când ascult Sărută-ți, copile, părinții și frații/ Și-apoi să mergem la război mi se pune instant un nod în gât. Iar Maria mi-a preluat azi starea…

– Mami, dar oare copiii aceia se mai întorceau de la război?…

Cum? Cum îi explic pruncului meu că pe sângele strămoșilor noștri și pe sacrificiile lor noi jucăm acum bambilici? Cum? Cum îi pot explica copilului meu că în exact anii pe care ea îi are, Cuza a fost capabil să creeze o Românie modernă – iar astăzi unii creează discursuri sforăitoare și seci și ne omoară cu zile? Cu ani! Cu plăcere… de 28 de ani!?

Ce-o să-i răspund copilului meu când îmi va reproșa că, deși am participat mereu la vot – chiar și la o parte dintre adunările de stradă, la bine și la greu… – nimic n-am rezolvat?

Ce-o să pot spune când își va pune-n plan să-și sărute mama și-apoi să plece… unde-o vedea cu ochii, departe de țara pe care i-am distrus-o?…

S-ar putea să-ţi placă şi...

4 comentarii

  1. Da, Elena, e trist, dar e realitatea cu care ne confruntam. Eu m-am decis: daca nu apucam sa ne facem toti bagajele pana atunci, cu mana tremuranda o sa i le fac eu. Tara asta e moarta si aproape ingropata, cine nu accepta asta e fie visator, fie din clica hotilor, care o vor duce bine mereu….

    1. Eu nu pot accepta ideea că nu s-ar putea face și ceva bun! Încă mai sunt oameni dispuși să urnească lucruile… sper să fie și lăsați. Cândva, cât mai repede, până n-o fi prea târziu… 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *