Fără Facebook pe plajă!

Un nou proiect născut din nebuniile mele a fost aruncat în aer și a dat, vorba vine, viețile multora peste cap! 🙂 După o noapte de condus, miercuri dimineață la 7.00 eram la țărmul mării, cu prunca pe brațe, cu telefonul în rucsac și cu o hotărâre fermă: vacanța aceasta, pe plajă, nu se stă pe Facebook! 

Iaca, fleoșc!, ar putea spune unii. Cunoscătorii, însă, știu că decizia nu-i deloc una ușoară. Am devenit dependenți! Eu, una, conștientizez faptul că, de multe ori, stau pierdută cu ochii în ecran. Aflu ce zice unul, ce face altul… și la final, când trag linie, de multe informații m-aș fi putut lipsi lejer. Iar timpul, timpul trecut și… pierdut!… nu mi-l mai dă nimeni înapoi. Știu asta – și apoi mă întorc pe Facebook, pe motiv că am primit o notificare și, vezi Doamne, se dărâmă lumea dacă nu văd acum despre ce-i vorba!

Greșit! Iată că joi seara, la 23.56, pot spune că au trecut deja două zile  de când nu s-a dărâmat nimic dacă am stat pe Facebook doar în cameră și numai în timpul de somn al Mariei. Și nici măcar atât, căci ieri la prânz și astă noapte aproape că am dormit cot la cot cu prunca, să-mi refac stocul de odihnă și de energie.

Logic, nu-i simplu. Mă mai mănâncă degetele, dar mă fac că plouă. Așa am mai mult timp să visez cu ochii deschiși, să observ oamenii, să citesc, să mă joc, să mă bălăcesc. Am mai mult timp să-l petrec pe bune cu Maria, nu doar ca prezență fizică. Am mai mult timp de distracție, dar și de iscat și de rezolvat conflicte… 🙂

Azi, după ce m-am supărat un pic pe Maria, copila îmi zice: Hai, nu vrei să intri să vezi ce mai e pe Facebook? Zău?! Într-un fel, m-a uimit și m-a amuzat întrebarea ei. Pe de altă parte, m-a întristat tare. Deși conștientă că m-aș fi supărat în egală măsură… totuși cred că în mintea ei a făcut niște calcule. Ori telefonul m-ar fi calmat, ori atenția la el m-ar fi făcut neatentă la comportamentul ei, ori poate, pur și simplu, m-ar fi vrut atunci mai (aparent) fericită.

Dar nu! Cu atât mai mult n-am cedat! Și nici n-am rămas morocănoasă peste cât prevede legea! Așa că am continuat viața în offline cu o nouă bălăceală, cu râs și cu discuții face to face cu prietenii mari și mici.

Nu tremur (încă). Și sper că nici n-o voi face! Mai ales că n-am eliminat de tot online-ul din ecuație. La fel ca anul trecut, suntem cazate tot pe Strada Muncii. Deci nu pun blogul pe pauză, dar nici nu promit marea cu sarea! Doar picături de mare și ceva gust de sare… 🙂

Sunt pe aici – și nu sunt. Și-mi doresc ca modul de organizare pe care-l voi învăța în vacanța aceasta să-mi fie început de plan de atac și pentru vremea în care voi reveni la viața cea de toate zilele. Trebuie să-mi recâștig viața și timpul și lumea! Ceea ce îți doresc și ție! Chiar și cu riscul de a nu mai vedea întotdeauna ce-au mai debitat pietrele. Oricum, soluții se găsesc. Iar blogul nu cere mai mult de cinci minute pe zi – doar o fărâmă din tot timpul scurs printre degete în mediul virtual.

E timpul să redevenim stăpânii noștri! Să rămânem conectați în rețetele sociale, dar nu prinși în capcana lor. Să le folosim noi pe ele – nu ele pe noi. Să ne bucurăm de activitățile împărtășite altora – dar și de cele care-s doar ale noastre, neexpuse și nelike-uite de alții!

Pentru mine a început o nouă provocare. Tu? Când vei face pasul?

S-ar putea să-ţi placă şi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *