Copiii sunt provocați de Cartoon Network să dea frâu liber imaginației!

Cadou copii - de la Cartoon Network - Atelierele Imaginatiei

Maria a primit în dar de la prietenii Parenting PR și Cartoon Network o geantă mare, de plajă, cu Fetițele Powerpuff – plus o agendă și un pix. Au încântat-o cadourile, bineînțeles, dar mai mult contextul în care au fost oferite.

Căci a aflat draga mamei că s-a deschis oficial o nouă ediție a concursului Atelierele Imaginației Cartoon Network. A treia ediție, mai exact, care-i provoacă pe cei mici să dea frâu liber gândurilor, ideilor și prietenilor din mintea lor!

Până pe 2 iulie, copiii sunt invitați să creeze propriile povești sub formă de desene, animații sau scenarii și să le încarce pe site-ul http://imaginationstudios.cartoonnetwork.ro/. Copiii pot, așadar, să gândească un nou personaj, pot realiza propriul lor film sau pot concepe o întreagă poveste de benzi desenate!

Pentru că televiziunea își propune să susțină tinerele talente, premiile oferite vor ajuta fix în dezvoltarea talentului. Marii câștigători ai celor trei categorii vor primi câte o tabletă grafică, la care se vor adăuga și alte premii Cartoon Network.

Până la gândul câștigului, eu pun mai mult preț pe imaginație. Pe creativitate și timp petrecut frumos, provocator, inspirațional. Până la urmă, orice copil își poate crea propriile desene animate și… nici nu știi de unde un personaj desenat astăzi de mâna și mintea frumoasă a pruncilor noștri… poate prinde mâine viață pe micile ecrane! 🙂

Spor la imaginație și succes în competiție, mici artiști! Nu uitați! Termenul limită de înscriere a lucrărilor este 2 iulie!

S-ar putea să-ţi placă şi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *