Mirela Retegan: „Să nu cumva să ne eliminăm noi pe noi din viața copiilor!”

Are Mirela Retegan stilul ei… de-ți povestește cum e la tine acasă, cum procedezi tu cu pruncul tău, cum te bucuri și cum greșești. Are Mirela Retegan stilul ei… de-ți prezintă cu zâmbetul pe buze cele mai hidoase momente din viața ta de părinte. Alea în care nici tu ție nu-ți ești simpatic, d’apoi copilului tău! Are Mirela Retegan stilul ei… de te face să conștientizezi niște lucruri fără să te acuze și fără să te amenințe cu focul iadului. După ce, vorba ei, jap-jap!, te zdruncină un pic și te trezește din amorțire… are Mirela Retegan stilul ei de a-ți spune că nu e totul pierdut. Că nu e nimic pierdut, de fapt – dacă tu, ca părinte, îți vei aminti să te joci!

Poftim?!, o să se trezească mulți să întrebe. Eu sunt om serios, am a, b, c… x, y, z treburi de făcut și o tanti zurli mă pune să mă joooc?! O, da! Cunosc întrebarea și reacția din felul în care se abat asupra mea anumite priviri când sar și alerg pe stradă. Când cânt și râd cu gura până la urechi, când mă strâmb și sunt un copil mai mare, printre copiii care se grăbesc să crească.

M-am lăsat antrenată la joacă

La sfârșitul acestei săptămâni mi-am petrecut câteva ore în compania Mirelei Retegan. Cine este ea? Antrenorul părinților și fondatoarea Găștii Zurli. La fel ca și data trecută, ne-am jucat, am râs și-am avut un ușor tremur de barbă, ascultând Cântec pentru Maya.

Ca tot omul, am o grămadă de supărări de-ale mele, am o grămadă de stări și de frustrări. Și, totuși, simt că mai presus de mine și de necazurile mele se află o copiliță. O copiliță pe care nu am dreptul s-o sufoc și s-o îmbuib cu tot felul de probleme. Asta nu înseamnă că n-o fac. Dar! Am ajuns să mă cunosc și să mă recunosc, am ajuns să mă opresc, de multe ori, în toiul încrâncenării și să mă liniștesc. Am ajuns să învăț să și tac. Ce surpriză fantastică pentru mine! La fel, am ajuns să învăț să-mi cer iertare. Să arăt cum și de ce greșesc, să explic anumite lucruri și să-mi dau jos masca perfecțiunii.

Prin exercițiu și prin practică multă, inclusiv cu ajutorul Mirelei și cu învățat prin joacă, am ajuns să înțeleg. Fata mea nu vrea și nici măcar nu are nevoie de o mamă perfectă! Ea mă iubește mai presus de toate imperfecțiunile mele! De aceea merită ca, la rândul meu, să nu-mi doresc un copil perfect – ci un copil fericit, iubit, încrezător, care să mă aibă de partea lui, fie ce-o fi!

Prin joc și prin timp de calitate petrecut împreună – acela puțin care este dimineața, la trezire, la spălat, la masă, în trafic, la cumpărături, seara la culcare… – Mirela Retegan susține (și pe bună dreptate!) că avem șansa de a ne bucura din plin de legătura copii-părinți și părinți-copii.

Spicuiesc acum doar câteva idei:

* Suntem obosite non-stop (obosite – mai ales femeile), pentru că vedem în copil o cursă cu obstacole. Suntem în permanentă grabă și în permanentă luptă pentru recuperarea minutelor pe care le pierde copilul. De exemplu, îl trezim mai târziu dimineața, ca să mai aibă parte de un sfert de oră de somn. Dar apoi îl grăbim la spălat, la îmbrăcat, la mâncat. Și facem o mulțime de lucruri în locul lui, de teamă să nu întârziem.

* Dacă prin oboseală și stres ne pierdem bucuria, un copil poate deveni o corvoadă. Și nimeni nu-și dorește asta.

* Din păcate, mulți copii petrec ziua alături de oameni lipsiți de har și de pasiune. Avem de suplinit ceea ce nu face școala – iar asta nu la nivel de teme suplimentare sau de meditații…

* Fii atent! Copiii aud foarte des îndemnul acesta, urmat de chestii absolut banale, deloc interesante ori atractive. În viața de zi cu zi, printre adulți, unul se preface că-ți spune ceva interesant, iar tu te prefaci că-l asculți. Se pare, totuși, că ne naștem fără prefăcătorie-n sânge. Iar un copil, prin ascultarea îndemnului sau prin neascultarea lui face o evaluare destul de corectă a cât suntem noi de interesanți…

* Nu prea am avut curajul să fim onești în relația cu părinții noștri – dar vrem ca pruncii să ne fie cuminți și sinceri. Pentru asta, însă, ei au nevoie să aibă încredere în noi, să le transmitem iubire și atenție. Să rămânem mereu pe aceeași parte a terenului cu ei. Să n-o zbughim în echipa adversă când toți ceilalți deja le sunt împotrivă. Faptul că ne certăm parte-n parte sau că le spunem ce greșesc, când greșesc, nu trebuie să ne despartă, din contra.

* Știi cuvintele magice pe care un părinte le poate spune copilului său? Acestea sunt: Hai să ne jucăm împreună!

* Să nu ne mai întrebăm de ce stă copilul prea mult la calculator, la televizor sau pe telefon. Să ne întrebăm ce facem noi în tot timpul acesta. Să ne întrebăm ce facem noi cu lipsa noastră de chef, de răbdare și de bucurie de a petrece timp alături de copil. Important nu e să eliminăm noile tehnologii din viața copiilor, ci să nu cumva să ne eliminăm noi pe noi din viața copiilor!

* Din orice putem face un joc. Mirela ne-a dat o mulțime de exemple de jocuri de jucat în trafic și de jocuri de jucat în casă. Dacă ne găsim timpul și cheful despre care vorbeam mai sus + puțină creativitate, eu sunt convinsă că mai putem inventa încă două mulțimi!

* Mirela a lăsat la final jocurile de conectare, prin care putem trăi vise comune cu pruncii noștri chiar și de la distanță, într-o discuție la telefon. Jocuri în care putem afla bucuriile și tristețile de pe parcursul unei zile, în care putem afla care sunt nevoile și dorințele copiilor. Pentru că, de multe ori, vom descoperi că nevoile pe care presupunem că le au copiii nu sunt, de fapt, nevoile lor, ci ale noastre. Noi ne imaginăm că vrea copilul lucruri scumpe ori excursii fițoase… În același timp, el s-ar putea să se bucure de o dimineață petrecută cu tine în casă, în pijamale.

Și-așa, ca o provocare care să demonstreze (sau să demonteze 🙂 ) ceea ce s-a discutat, Mirela ne-a cerut să punem o întrebare copiilor din dotare. Care sunt cele mai importante lucruri pe care noi doi/ două le-am făcut împreună?

Maria mea a stat puțin și s-a gândit, apoi mi-a zis:

1. Mi-a plăcut când am plecat în ziua aia la Palas, cu o pătură și cu o sacoșă de cărți… și-am citit pe iarbă!

2. Mă bucur când mai ai tu câte o sâmbătă liberă, liberă, și stăm toată ziua împreună!

Demonstrat sau demontat? 🙂 Uite, sâmbăta aceasta nu am stat toată ziua împreună cu fiica mea, dar măcar am petrecut frumos și cu folos – în compania unei prietene minunate!

Dacă mai ții minte, data trecută când m-am întâlnit cu Antrenorul Părinților am dăruit Pledoarie pentru mami și tati – o carte cu autograf. N-am vrut să stric tradiția și, acum, am rugat-o pe Mirela Retegan să-mi dea un autograf pentru un cititor de Șapte Pietre pe cea mai nouă carte publicată – Astăzi este despre astăzi! La cât de mult am scris și eu în ultimul an pe acest subiect, sunt convinsă că premiul pe care l-am pregătit îți va face cu ochiul! Rămâi pe recepție! În curând, când astăzi va fi despre astăzi… voi anunța un concurs cu… raze de Mirela! 🙂