Mâna sus dacă și tu mâncai lipici în copilărie! :)

Mi-am dat seama că-s cam babă, atunci când am povestit despre desertul cu lipici. Colegii mei născuți după 1990 au căscat ochii mari, mari și-au părut să nu mă înțeleagă. Așa că am dat o căutare pe google, să văd dacă eram eu singurul copil cu capul, care mânca lipiciul din borcan + lipiciul uscat de pe degete.

Eh, doar așa am ajuns față în față cu cei din generația mea! 🙂 Cu mulți fani ai borcanului de Pelicanol (sau Lipinol?!), borcan care – parcă anume! – avea și o linguriță/ lopățică în dotare. Nu mai țin minte cât de bine lipea hârtiile – dar prin gustul său dulce și bun avea o utilitate… delicioasă!

Degeaba ne spuneau părinții că nu e ok, că o să murim otrăviți, că se termină lipiciul când ți-e lumea mai dragă. Nu puteai, măcar de poftă, să nu iei o bucățică mai uscată de pe margine! 🙂

cutie lipici pelicanol

N-am mâncat pământ, n-am mâncat furnici, nici cretă sau varul de pe pereți. Recunosc, însă, că-n copilăria mea am mâncat lipici. Mult lipici! Recunosc că și astăzi mi-aș dori să fiu față în față cu un borcan din ăla bun, de pe vremea mea! 🙂

Sursă foto: aici.

S-ar putea să-ţi placă şi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *