Românii au talent la… avort

Fac parte dintre oamenii ăia care cred că orice copil are dreptul la viață. Fac parte dintre oamenii ăia care vorbesc despre copil nu din momentul nașterii, ci din momentul conceperii lui. Da, cred că sămânța aceea e viață! Logic, prefer varianta fericită, în care vorbim despre o sămânță de iubire. În care el și ea, familie sau nu, își asumă dragostea și pasul.

Există însă și nefericirile, neiubirile, neasumările, certurile, trădările, părăsirile, sărăciile, bolile… și-o groază de alte motive care pot să îmbie la retragerea din jocul abia început. Soluția pare simplă. Avort. Pare comod, fără bătăi de cap, fără alte vinovății sau remușcări. Și-apoi, doar suntem stăpânii corpului nostru. Așa cum ducem gunoiul din casă, așa putem face și-n noi curățenie… în râuri de sânge.
În realitate, există o vorbă mai mult decât dură: un avort nu te face neînsărcinată, ci doar mama unui copil mort.

Din păcate, în moarte suntem experți. Din păcate, cei mai mulți români au murit încă de dinainte de a se naște… În ultimii 58 de ani, doar în spitalele de stat din țară au fost înregistrate peste 22.700.000 de avorturi chirurgicale. Media în primele șase luni din anul 2016 a fost de 185,4 avorturi chirurgicale efectuate în spitalele de stat – zi de zi!

Da… motive se găsesc. N-am bani, nu știu dacă pot să asigur un viitor, m-a părăsit boul, nimeni nu mă susține în trista mea bucurie… Cu atât mai tragică este situația în care se află despre un bebeluș că s-ar putea să nu fie la fel de sănătos și de… aspectuos… precum ceilalți bebeluși. Și, totuși, nimeni nu știe sută-n mie mie-n sută dacă acel bebe chiar va fi bolnăvior. Așa cum nimeni nu poate garanta că un copil născut perfect nu se va îmbolnăvi pe parcurs… În ce măsură avem drepturi de viață și de moarte asupra unei făpturi – carne din carnea noastră? În ce măsură putem afla, după un avort, dacă nu cumva ne-am înșelat?…

Da, sunt o habotnică… în mintea multora. Țin cu viața fără să mă gândesc la suprapopularea planetei, la copiii săraci, la atâția prunci abandonați… fără să mă gândesc la a tăia din rădăcină chinul unui copil care s-ar naște din start altfel și care, după voia unora, ar trebui să moară – pur și simplu, ca să nu ne strice rasa…

Aseară, o țară întreagă a fost impresionată de Lorelai. Mamă, cât talent! Mamă, ce copil vesel! Mamă, ce lecție de viață!

Un copil s-a născut probabil din greșeală… și tot dintr-o greșeală n-a fost să fie perfect. O fetiță fără mâini a fost născută și abandonată de mama ei. Măcar n-a fost omorâtă! Un copil care putea ajunge să cerșească pe străzi alături de mama lui – a avut șansa de a fi născut și abandonat! Nu știu cât sprijin a avut femeia care a luat-o pe Lorelai acasă, cât de înțeleasă o fi fost de cei din jur, câte uși i s-or fi închis în nas, câți or fi privit-o ca pe o nebună… Dar știu că acum femeia aceasta, o mamă adevărată, a putut să ne ofere o lecție de viață. Copila ei fără mâini a cântat la pian cu degetele de la picioare! Și-a cântat și din gură, cu o voce pe care mulți dintre noi nici nu îndrăznim s-o râvnim. Poate că nu este cea mai bună voce din lume – dar e o voce pe care mulți dintre cei cu mâini n-o avem. Și tind să cred că nici nu ne-am dori-o… la schimb cu mâinile noastre…

Lorelai Moșneguțu este un copil care TREBUIA să se nască! E un român de care avem toate motivele din lume să ne mândrim! E un copil ca toți copiii – și viața ei e la fel de importantă ca viața mea, ca viața copilului meu, ca viața ta!

Avort? Mai gândește-te!

Până atunci, salvează-ți în agendă, în dreptul zilei de 25 martie 2017: Marșul pentru Viață!

Hai să arătăm mamelor din întreaga țară că nu-s singure și că le putem fi alături în lupta pentru viața copiilor lor! Orice copil are dreptul la viață, la iubire, la bucurie și la aplauzele noastre!

România n-are nevoie să fie în top!… Și, totuși, România ocupă locul al doilea în lume privind numărul de avorturi raportat la populația actuală…

S-ar putea să-ţi placă şi...

5 comentarii

  1. ” Și, totuși, nimeni nu știe sută-n mie dacă…” Un singur reproș aș avea de făcut. Iar asta nu pentru a dovedi ceva anume, ci fiindcă, atunci când citim un articol, ne dorim cumva să fie corect în logică. Nu comentez ideea în sine, fiindcă în principiu, sunt în acord cu ea. Voiam să spun doar că, procentual, sută-n mie, este același lucru cu 10 %, și e foarte ciudat că multă lume, pentru a argumenta mai profund, se folosește de această comparație. Mie-n sută e una, iar sută-mie e cu totul altceva.
    Îmi cer scuze de intervenție, dar de departe, la un articol, cel mai important lucru este să nu aibă greșeli gramaticale sau logice, conceptual.

  2. Trauma psihologica lasata unui copil nascut dar nedorit mi se pare o cruce mult prea mare de purtat. O viata intreaga nefericita, mii de ore de terapie si multa munca pentru a trece peste toate cele intamplate. Sunt, probabil ca multi, un copil ajuns in plasament pentru ca in anii 80 avortul era ilegal. In afara de abandon, mai am de infruntat rani lasate de o mama adoptiva alcoolica. Credeti ca sunt caz izolat? Nope.

    Mi-am facut o viata singura, am ajuns destul de sus, cel putin profesional, dar in niciun caz nu sustin ca o sarcina trebuie dusa la capat. Nu cei care iau decizia asta trebuie sa se confrunte cu repercusiunile. Daca o sarcina nu este dorita, cel mai bine este sa nu fie dusa pana la capat. Si da, sunt de acord ca un copil exista inca din primele semne de sarcina. Dar nu trebuie sa aiba o viata marcata. Prin urmare intreruperea sarcinii devine chiar o obligatie morala.

    1. Regret enorm toată suferința prin care ați trecut dumneavoastră și prin care atâția alții au trecut… trec și vor mai trece.
      Dar, oare, de-a lungul vieții, n-ați simțit niciodată că ați avut un scop pentru care să vă nașteți? O misiune a dumneavoasră? Inclusiv exemplul de a ajunge destul de sus – în condițiile în care unii mai norocoși în familii s-au oprit jos de tot… sau abandonează la prima căzătură. Cred, însă, ca ați și ajutat, ați avut și-o vorbă bună pentru cineva într-un moment potrivit – și cred că toate astea vor continua. Mărunțișuri, aparent – dar nu știm noi cât de valoros e un „mărunțiș” din acesta în fața lui Dumnezeu, când omul se simte singur, deznădăjduit, fără ajutor.
      În altă ordine de idei – faptul că spuneți că un copil există din prima secundă e mai mult decât fac alții, care nu văd în sămânță un OM. Însă, în această situație, cu atât mai mult ar trebui să conștientizăm faptul că „întreruperea sarcinii” înseamnă, mai clar, întreruperea vieții. Crimă. Oricât e greșită ar fi o naștere… pledez pentru ea și mă rog să vindece Dumnezeu acolo unde noi rănim.
      Putere multă, înțelepciune și bucurii vă doresc! Vă mulțumesc pentru comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *