Porți o fotografie la piept? E doar o bucată de hârtie?!

Nu știu câte fotografii mai avem noi, pe hârtie… dar încă mai suntem norocoșii posesori ai fotografiilor vechi – din vremea copilăriei noastre, de la nunta părinților, ba chiar și din vremea bunicilor. Pe unii dintre oamenii dragi încă îi mai avem printre noi, alții sunt la distanță, în alte orașe sau țări, iar alții s-au mutat deja în veșnicie.

Când vedem o poză cu ei, ne încearcă tot felul de stări. Și nu de puține ori strângem fotografia la piept ori o sărutăm, ne ștergem o lacrimă, ne mai delectăm cu o amintire… și astfel ne găsim puterea de a merge mai departe. E clar că atunci când avem momente din astea de emoție, nimeni nu se gândește că îmbrățișăm ori pupăm hârtia. Comunicarea noastră  trece mult mai departe de hârtie, de album, de sticla ramei foto. Ar fi o prostie să creadă cineva c-o reduc pe bunica la o bucată de material atât de lumesc… nu-i așa?

Eu îmbrățișez și sărut persoana reprezentată în fotografie. Pe ea o pup, cu ea vorbesc, ei îi transmit gândurile și dorurile mele. Adevărat, pot face asta și direct în mintea și în sufletul meu, fără un suport fizic. Dar când o am în fața mea chiar și așa, într-o imagine, bucuria crește. Și se deschide, parcă, o poartă – și parcă și eu mă deschid altfel și reușesc să trăiesc acea clipă.

E destul de logic tot ce-am spus, nu-i așa? Acum, hai să ne întrebăm pe bune: este icoana un idol? Nu! Cinstirea icoanelor nu înseamnă închinare la idoli. „Icoana reprezintă o veritabilă fereastră prin care omul și Dumnezeu se pot privi față în față” – părintele Dumitru Stăniloae.

S-ar putea să-ţi placă şi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *