Părintele Proclu Nicău – lecție de smerenie și de pocăință

Parintele Proclu Nicau

Părintele Proclu Nicău, ucenic al părintelui Cleopa Ilie, a fost un monah simplu. Mai mult de 50 de ani din cei 89 pe care i-a trăit i-a petrecut în pustiu. De ieri a plecat la Dumnezeu. Veșnică să-i fie pomenirea! Iar noi să ne bucurăm de omul pe care l-am avut până acum alături și pe care-l avem de astăzi rugător în Ceruri.

Din Lupta pentru smerenie și pocăință, carte a părintelui, apărută la Editura Agaton în 2010, nu m-am putut abține să nu scot câteva idei. Dacă am ține seama de o firimitură din acestea… am fi niște fericiți!

* Şi i-am zis că eu am găsit într-o carte mai veche, nu ştiu unde, că spune aşa: Dacă vrei să te răzbuni asupra păcătoşilor, răzbună-te cu lacrimi. Şi dacă te răzbuni cu lacrimi, Duhul Sfânt te va ajuta. Pe măsură ce te răzbuni cu lacrimi, Duhul Sfânt îi va mustra, fără ca tu să-i mustri prin cuvânt. Are mare însemnătate, pentru că porunca lui Dumnezeu este din dragoste; din dragoste să-l înveţi, din dragoste să-l ajuţi pe celălalt.

* Pocăinţa este o stare de umilinţă în care noi ne întoarcem cu faţa spre Dumnezeu. Cum se învaţă nevinovăţia? A nu te răzbuna şi a trece cu vederea neajunsurile altora.

* Duhul Sfânt mângâie sufletul când acesta plânge în rugăciune. Când Duhul cel Sfânt atinge inima cuiva, nu se mai poate opri din plâns şi este un plâns mângâietor. Dacă îl ai adeseori, Duhul Sfânt îţi curăţă inima şi vei putea spori. Aşa Duhul Sfânt îţi va desăvârşi smerenia şi atunci, chiar de te va lăuda toată lumea, nu vei avea nevoie de lauda nimănui.

* Un sfânt părinte spune aşa: Strigă la Dumnezeu prin fapte bune, iar când vezi că nu poţi face nicio faptă bună, foarte mult ajută să înmulţim smerenia… Să vedem pe toţi mai buni, să avem milă de toţi.

* Gândurile sunt săgeţi diavoleşti şi, dacă noi nu stăm de vorbă cu ele, atunci Duhul Sfânt ne dă puteri tari. În timpul zilei adunăm ori lumină ori întuneric. În timpul zilei sunt unele goluri, şi în golurile acelea dacă zic „Doamne, Iisuse…”, mă ajută Duhul Sfânt în timpul nopţii.

* I s-a arătat îngerul şi i-a zis: Aşa să te mântuieşti, dacă cugeţi astea: nimica sunt, nimica pot, nimica am. Şi aceste cuvinte, tot un cuvânt sunt: smerenia. Şi cine se smereşte, caută să fugă de tulburări…

* Câte zile vei avea, să te fereşti a judeca şi a osândi. Când îţi spune gândul că acela nu corespunde, ori este păcătos, să-i spui aşa gândului: Eu sunt mai păcătos ca acela! Acela poate se mărturiseşte, poate plânge, poate are smerenie, şi Dumnezeu îl iartă pe el pentru că el se pocăieşte.

* Prin răzbunare, aşa se depărtează Duhul Sfânt de noi. Şi vom pierde. Dar dacă îi spun gândului: Am să-l ocărăsc mâine, vei scăpa; dar dacă îi zici azi…, fără să vrei, ai pierdut. Gata, ai picat; adică Duhul Sfânt ne lasă în părăsire.

* Când vine timpul să te culci, să nu adormi din împrăștiere, cu gândurile aiurea. Să adormi din rugăciune. Doar atunci rugăciunile Bisericii și Sfântul Maslu vor avea efect. Deci să nu adormi decât din rugăciune și să nu ai pomenire de rău față de nimeni.

S-ar putea să-ţi placă şi...

2 comentarii

    1. Dar câștigăm în Cer – nu-i puțin lucru! În plus, oameni cu viață sfântă au existat și există continuu. Important e să dorim să vedem și nestematele, nu doar noroiul care ni se bagă pe ochi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *