Adevărul – între lalele și mamele

lalele

Lalele, lalele… frumoasele mele lalele… Am cântat precum Luigi Ionescu la greu în copilărie, căci îmi plăcea melodia și simțeam eu că mi-s puse în valoare calitățile… Care calități? Citește mai departe.

Mamele, mamele, frumoasele mele mamele/ Să creșteți mari, cu sfârcuri tari… Nu doar despre lalele, ci și despre mamele am cântat o luuungă perioadă, până când m-au auzit ai mei. Chiar dacă așa pare… eu nu-mi făceam incantații, ci juram că astea-s versurile. Pur și simplu. Oricum nu știam ce-s alea mamele – mai mult decât niște flori frumoase, precum lalelele.

Faza e că, peste versurile cele reale, pe care le învățasem la vremea lor, am auzit prin vecini și noua… variantă pe care, în inocența mea, am absorbit-o și am reprodus-o – bucuroasă că mi se readusese în prim plan cântecelul cel drag. Cu lalele, cu mamele… ce mai conta?… Eu cântam și eram fericită!

Când mi-au spus ai mei că nu astea-s, de fapt, cuvintele – și că am încurcat borcanele, nu puteam să cred! Am căutat placa, am scos pick-up-ul și am dat drumul la muzică, să le arăt eu lor! Eu știam bine ce știam, iar ei nu. Urma să le demonstrez! Și-n toată încrâncenarea mea am rămas… paf! Luigi Ionescu chiar cânta despre lalele – și nu despre mamele!

A rezultat că adevărul pe care-l dețineam nu era, de fapt, adevăr – cu toate că eu nu-mi propusesem să mint pe cineva. Pur și simplu versurile inventate mi s-au băgat sub piele și-am ajuns să cred în ele.

Istorioara asta are doza ei de umor și de copilărie și e parte din viața mea. Într-o formă sau alta ea este, însă, parte din viața noastră, a tuturor. Indiferent de vârstă, de lalele sau de mamele. Deși multora dintre noi nu ne plac minciunile, ajungem să cădem în plasa lor și să le considerăm adevăr. Băgată sub pielea noastră, minciuna în blană de adevăr pune stăpânire pe noi și ne aduce o nouă „ordine” pe drum, în trai, în suflet și în gândire. Adevărul ne facem liberi – dar adevărul mincinos ne subjugă.

Așa ajungem să susținem niște aberații mai mari decât noi, așa ajungem să vedem cu alți ochi lumea, așa ajungem să nu mai credem în adevărul cel adevărat, ci în convingerea care a pus stăpânire pe noi. Așa începem să creionăm realitatea, sufocând adevărul. Pentru că suntem deschiși, nemaipomenit de simpatici și în ton cu cei care ne prezintă adevăruri fardate, realități mai ușor digerabile, vieți simple și frumos colorate.

Lalelele se transformă în mamele și putem băga mâna în foc pentru ele. Mai mult, putem să-i aruncăm în foc pe cei care încearcă să ne scoată din întuneric, la lumină. Căci ei nu par prieteni, nici prietenoși – fiind împotriva noastră și-a adevărului pe care-l susținem…

Poate că e greu de scos minciuna din suflet. Poate că e greu de ales între adevăruri dure și realități ușoare. Poate că nu-i chiar atât de simplu de găsit placa și pick-up-ul pentru a încerca să dovedim adevărul și pentru a ne convinge de neadevăr. Poate că doare să lucrăm la dărâmarea zidurilor și poate că dor oamenii care ne clatină cărămizile rele… dar tot procesul de conștientizare e vindecător. Pentru că dacă n-ar durea, n-am ști că avem ceva fracturat și, implicit, ceva de vindecat. În durere ni se descoperă multe – și-n durere putem să ne regăsim mai ușor față în față cu Adevărul. E un efort care merită dus până la capăt. Pentru o viață fericită. Și adevărată.

***

Citește și: Cu sinceritate, despre minciuni

Și-acum… un cântec vesel să cântăm! 🙂

S-ar putea să-ţi placă şi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *