Printre crizanteme. Aici miroase a mort!

Săptămâna trecută am fost la o înmormântare. Specific toamnei… m-am despărțit de bunicuța pe care am vizitat-o ducându-i un buchet de crizanteme. Logic, n-am fost singura care a procedat în acest fel. În toată biserica mirosea plăcut a tămâie, a flori de toamnă și a lumânări aprinse – pâlpâind de emoție și luminând calea femeii spre Împărăția lui Dumnezeu.

Peste câteva zile am participat la un alt eveniment la care nu am mai adăugat lacrimi, ci doar zâmbete. La Grădina Botanică s-a dat startul unei noi ediții a Expoziției Flori de toamnă. Frumos de tot acolo! Lumea era fascinată de multitudinea florilor, de culori, de mirosul absolut încântător. Deși eu nu folosesc parfumuri florale – sunt prea dulci pentru mine, deja o dulce! 🙂 – ador să-mi bag nasul și să miros orice floare întâlnită în cale. Direct de la sursă, parfumul florilor mă bucură pe deplin.

Și-n toată această bucurie a mea și a altora, în seră a intrat val vârtej o tanti, s-a foit agitată, s-a strâmbat, a făcut o piruetă și un semn celor care o însoțeau: Să mergem, aici miroase a mort!

Am căscat ochii mari-mari și mi-am mușcat buzele, să nu spun ceva. Am zâmbit larg și m-am întristat în egală măsură. Ce jignire adusă florilor de toamnă! Și ce frumos mirosea în biserică, acum câteva zile, la înmormântare!

Probabil că un eveniment trist, cu sicriu și flori de toamnă avea și doamna în nări. Doar că, din păcate, pentru ea mirosul florilor a fost asociat cu omul din sicriu – în loc să se bucure că sufletul acela drag a adunat la un loc oameni, flori și rugăciuni…

Până la urmă, fiecare e liber să trăiască așa cum își dorește. Să fie optimist, să-și păstreze credința și bucuria de a trăi și de a trece peste necazuri… sau să vadă negrul și cenușiul, să adulmece putoarea și să nu se mai ridice din mocirla în care se tăvălește. Cel mai trist este, însă, faptul că mulți dintre cei din jur pot fi influențați de modul nostru în care trăim, în care vedem, în care mirosim și iubim sau nu iubim lumea. Când o floare miroase a mort, iar mortul nu e decât un cadavru în stare de putrefacție, a cărui existență a încetat odată cu ultima suflare… într-adevăr, nu prea avem motive de zâmbet. Și totuși, cam câte motive de a zâmbi putem găsi – doar analizând minunea prin care, dintr-o banală sămânță, se naște mai apoi o floare capabilă să încânte toate simțurile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *