Binele nu ni se dă cu forța – nici degeaba

Dar eu vreau să-mi fie mai bine! De ce nu mi-e? Adesea ajungem la o astfel de întrebare debusolați, deznădăjduiți, supărați pe viață și obosiți.

Ne plângem, dar prea rar analizăm ceea ce facem pentru a ne fi mai bine. Sau ceea ce nu facem. De multe ori, numai gura e de noi. Căci, în realitate, ne e mai comod să ne facem că vrem ceva, dar să rămânem în starea pe care-o cunoaștem, așa cum o fi ea, de la care nu riscăm noi surprize ori provocări.

Ca să ne fie mai bine nu e suficient să vrem. Trebuie să ne trezim. Să cerem. Să ne mișcăm. Să punem osul la muncă. Să riscăm. Să dăm aparentul confort de-o parte și să vedem care-s realitățile. Să avem marele tupeu de a ne preda lui Dumnezeu. Să recunoaștem: Doamne, eu nu pot. Tu poți! Ajută-mă!

Of, of… de multe ori îmi vine să fug și să-mi pun plapuma în cap – să mă gândesc că, dacă eu nu văd pe nimeni, nimeni nu mă vede nici pe mine. Funcționa treaba asta atât de fain, atunci când eram mică! Ba chiar puteam să mă ascund după perdea și să râd acolo în hohote, minute în șir, fără ca tata să mă găsească! Pe atunci, voiam să mă ascund de… bine! Acum – de ce, în calitate de oameni mari, ne ascundem de rău? De ce ne ascundem pentru a nu ieși din rău și din stări care ne vatămă sufletul?

Vrem să ne fie mai bine? Da, vrem să ne fie mai bine. Facem ceva pentru asta?…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *