Gândul de dinaintea cafelei de dimineață

Câteodată, abia reușim să ne facem curaj să răspundem ceasului. Ok, ok, mă trezesc… Și mai stăm cinci minute. Și încă vreo cinci… Până când… văleu, iar sunt în întârziere! Și fuga, fuga, fuga… alergăm ca bezmeticii prin casă, încercând să recuperăm cele cinci, cinci și încă vreo cinci minute de închipuit răsfăț.

Din timpul ăsta leșinat și apoi din timpul cel alergat – oare mai reușim să strecurăm două secunde pentru a ne face o cruce mare și a mulțumi că, nevrednici cum suntem, avem totuși bucuria unei noi zile? Ce bine ar fi dacă n-am uita să fructificăm cele două secunde… Acum voi plusa… și îmi imaginez că, măcar din când în când, putem să alocăm două minute acestei ocupații, de a mulțumi și de a ne ruga pentru ziua care abia începe.

Și vorbesc pe acest subiect astăzi, când ne amintim de părintele Sofronie Saharov, cunoscut nouă mai mult drept părintele Sofronie de la Essex. Astăzi, prin 1896, s-a născut părintele. Din toată viața lui minunată, în care multe a făcut și multe ne-a lăsat moștenire, voi extrage cele două minute despre care spuneam mai sus. O rugăciune la revărsatul zorilor a părintelui Sofronie Saharov care mi-e foarte dragă și alături de care îmi trezesc multe dimineți. Cu cât mai mult o citesc, cu atât mai mult descopăr câte un cuvânt, o idee – pe care încerc să-mi axez ziua. Este o rugăciune atât de simplă și, în același timp atât de complexă, încât e greu să mă satur de ea. Doamne, e o rugăciune care, pur și simplu, te smerește și te îmbogățește în același timp! E o rugăciune în care cad măști… și în care suntem încurajați să ne apropiem de Dumnezeu fix așa cum suntem – plini de toate cele…

Doamne Cel Veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat la această viaţă, Care ai revărsat peste mine harul Botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea. N-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie fără numai în Tine, Dumnezeule. Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii spre Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: „Tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi” şi: „Orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă”. De aceea, îndrăznind, te chem: Păzeşte-mă de orice prihană a trupului şi a duhului. Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine. Binecuvântează această zi pe care ai dat-o slugii Tale nevrednice. Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea seama de prezenţa Ta. Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără de păcat.

Tu Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie. Cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi întristarea mea nu-Ţi sunt ascunse Ţie. De aceea, te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci când voinţa mea cea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc spre Tine. Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine. Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice porniri care nu găsesc bună-plăcere înaintea Ta şi-l rănesc pe semenul meu. Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei. Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultima mea suflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, ca poruncile tale să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci. Doamne, rogu-Te, ai milă de mine. Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine.

În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari. Dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea. Miluieşte-mă! Nu mă depărta de la Faţa Ta din pricina nevredniciei mele. Ci sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea – din toată ființa mea. Da, Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă dreapta judecată şi cunoştinţă. Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt. Ţine-mă în viaţă în această lume, ca să-ţi pot aduce pocăinţă după vrednicie. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e oarbă încă. Când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste dinainte ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta. Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoșător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale. Curăţeşte-mă de toate gândurile tainice, de toată răutatea ascunsă întru mine şi dă-mi răspuns bun la scaunul de judecată. Doamne, în mare mila Ta şi necuprinsa Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea! Amin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *