Buni, răi – sunt ai mei! 33 :)

Anul trecut am împlinit 32 de ani și ceva nemulțumiri la suflețel. Mă gândeam – de fapt eram sigură – că până anul acesta se vor rezolva toate. Am avut dreptate :). Nu s-au rezolvat chiar așa cum speram eu, dar multe s-au schimbat. Atât de multe, de mari și de grele, încât îmi vine să râd de nemulțumirile de la 32. Și-mi vine mai cu foc să conștientizez bunele, să mă bucur de mărunțele, să dau slavă lui Dumnezeu. Căci nimic nu se întâmplă fără un rost.

Ultimele luni m-au lovit atât de tare și de urât, că nu mi-aș fi imaginat vreodată c-aș fi capabilă de supraviețuire. Dacă în restul vieții m-am plâns și am plâns din orice nimic, în ultimele luni până astăzi am plâns puțin – și din ce în ce mai puțin. Am învățat să-mi apreciez lacrimile și să nu le mai las să se prelingă pe obraz pentru orice nimic.

În ultimele luni am fost luată pe sus și trezită din viața în care mă lăfăiam și pe care nu o mai apreciam. Și nici n-am mai avut timp, nici dorință… să mă plâng de tot ce-am pierdut. Le-am primit pe toate ca atare, din picioare, privind în ochi și asumându-mi fiecare lovitură. M-am descoperit o nouă eu. Mai puternică decât mă știam, mai orientată în spațiu decât mă știam, mai capabilă decât mă știam în a primi eșecul cu zâmbetul pe buze.

O, Doamne! Dacă m-aș întoarce azi la 32… Nicio secundă n-aș reuși să-mi imaginez măcar anul ce mi se arată la orizont! Astăzi am împlinit 33 de ani. Cât pot fi ei de veseli, de treziți din somn, de doritori de a trăi. Astăzi! Fără ieri, fără mâine. Doar cu astăzi și cu pupat pământul pentru tot binele și pentru tot răul din viața mea, pentru fiecare respirație în care L-am simțit pe Dumnezeu aproape, arătându-mi cum să fac, cum să merg, cum să nu cad de tot, cum să mă ridic, cum să mă las în voia Lui.

Nu știu dacă sunt cu mult mai înțeleaptă, dar sunt cu un an mai înțeleaptă. Și mai bogată – inclusiv de tot ce-am pierdut! Am renunțat la multe orgolii și-am făcut o curățenie zdravănă în mine. Am aflat că nu-s ferită de nimic, pur și simplu, și că mi se poate întâmpla orice, oricând. Am învățat să nu-l mai aduc în discuție pe „niciodată”. Am învățat să râd de mine mai cu foc, să fac exerciții pentru spate drept, pentru minte limpede. Chiar și pentru iertare, chiar și pentru iubire – deși față de unii mai am mult de exersat, până să ajung la asemenea performanțe.

Am învățat să vorbesc deschis despre problemele mele, fără jenă și fără resentimente. Am învățat să-mi asum viața și să caut binele din orice piedică. Să lovesc cu bâta în minciuni și să nu le mai doresc în realitatea mea – chiar și cu prețul celor mai dureroase adevăruri. Învăț încă faptul că nimeni nu-i perfect și că, surpriză, nici eu nu-s perfectă. Nici nu-mi mai doresc perfecțiune – ci-mi doresc vindecare și acceptare.

Nu mai sunt nemulțumită de anul acesta – deși, comparativ cu cel de anul trecut, e crunt. Și, dacă anul trecut îmi permiteam să strâmb din nas la unele, altele, azi îmi permit, cu maxim tupeu, să zâmbesc. Să mă bucur fix pentru atât cât am și să renunț la tot ceea ce, cândva, probabil doar credeam că am. E ca un fel de ordine în șifonier – doar că acum fac curat în viață. Nu-i puțin lucru. Și nimic trist nu-i aici, în ciuda aparențelor.

Când ștergi colbul din viață, faci aerul mai respirabil, faci locul mai aerisit și mai suportabil. Înveți să te descoperi, să te cunoști, înveți să-ți asumi cine și cum ești, unde te situezi în ecuațiile tale și în ecuațiile altora. Înveți să te smulgi ca pe-o măsea stricată din locurile în care nu-ți mai face bine să exiști și înveți că de după colb și de după toate mizeriile poate apărea o nouă viață, una mai bună.

Una pe care n-ai fi cunoscut-o dacă nu treceai prin toate relele, dacă nu îți luai toate șuturile, dacă nu simțeai trădarea până în măduva oaselor și dacă n-aveai, astfel, neplăcuta – dar și mult dorita – ocazie de a fi dat și de a te da cu capul de toți pereții.

În alte timpuri, la 33 de ani m-aș fi considerat deja expirată, deja ratată. Astăzi, la 33 de ani e rost de un nou început. În care e musai să văd toate prin care-am trecut, să le conștientizez, să aleg ce păstrez, să renunț la ce-i de renunțat. Să  mă arunc în brațele lui Dumnezeu, să învăț să-I accept voia, să învăț să-L ascult și să înțeleg că nu m-am născut ca să salvez lumea cu forța.

M-am născut să fiu fericită. Sunt și voi fi și mai fericită! M-am născut să iubesc! Iubesc și voi iubi toată viața, în ciuda neiubirilor și-n ciuda iubirilor murdare pe care le întâlnesc la tot pasul. M-am născut să fiu un om bun. Și-o să mă chinui să rămân un om bun, în ciuda provocărilor din care unii și alții vor să mă scoată un om ne-bun

Sunt eu. Azi, la 33 de ani. Și sunteți și voi, o mână de oameni care mi-au arătat ce înseamnă prietenia. Sunt și restul. La mulți ani nouă, tuturor! La multe zile frumoase, trăite – nu mimate! La multă iubire – primită și oferită cu sinceritate, nu cerșită, nici sufocată sau sufocantă! La mult zâmbet și la multă credință că după furtuni, dacă nu suntem noi cei care provocăm furtunile, vom apuca să ne bucurăm din plin și de soare!

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *