Bucurie într-o cutie – prietenii, familia și Crăciunul

E greu spre imposibil să nu ne gândim că numai mâine nu-i poimâine, și bate Crăciunul la ușă. Atmosfera asta e una… deosebită – veselă, cu planuri, cu apropiere de Doamne-Doamne și cu un mini-haos în alegerea darurilor pentru cei dragi.

Nu vorbesc aici despre obligații sau despre cadouri luate în fugă doar așa, ca să fie. C-ar exclude „dragul” din ecuație și nu m-ar interesa. Vorbesc despre alegeri care, chiar dacă se fac pe ultima sută de metri, sunt din suflet, pentru suflet. Căci un cadou de Crăciun adevărat este acela pe care-l faci simțind că vei transmite bucurie, simțindu-l pe cel căruia îl vei oferi ca făcând parte din familia ta, din viața ta și din sărbătoarea ta!

Eu nu sunt omul care face daruri foarte scumpe, nici omul care așteaptă daruri scumpe. Valoarea cadourilor ține de felul în care mi se face surpriza, de felul în care simt că mă percepe acel om, de felul în care mă cunoaște și își personalizează darul. Valoarea cadoului pe care îl fac cuiva ține și de felul în care mă pregătesc să-l ofer, și de modul în care împachetez, și de mesajul pe care-l scriu alături.

Se știe deja, am o pasiune pentru cutii și nu mă dau în lături de la a păstra nici o cutiuță de carton, aparent obișnuită, căreia, cine știe în ce moment, i-aș putea găsi vreun rost :). Nu-s singura de pe lume care-și face o bucurie dintr-o cutie, așa că… bucuria împărtășită e cu atât mai de efect.

Asta am simțit în nenumărate situații și asta mi-aș dori și pentru Crăciunul ce vine. Am un prieten bun și drag, de exemplu, înnebunit și el după cutiuțe. În plus, la el se adaugă și pasiunea pentru ceasuri. Îmbinând cele două plăceri ale sale, i-aș cumpăra, din toată inima, o cutie de ceasuri. Astfel, comorile lui n-ar mai sta împrăștiate prin toată casa, ci ar avea culcuș cald și frumos!

Cutie 6 ceasuri, din piele naturala – WindRose

Eu, logic că tot o cutie mi-aș dori să găsesc sub brad! 🙂 Mai precis, anul acesta aș opta pentru o casetă de bijuterii. O casetă pe care să mi-o pot „compune” eu, cum doresc – pe „etaje” și priorități. O cutie roz, plină de trandafiri și de prietenie!

Cutie de bijuterii - Flora Rosa

Să deschizi darurile de Crăciun poate fi, cu adevărat, minunat. De aceea, nu pot să nu țin cont și, mai ales, nu pot să nu susțin ideea prietenilor de la iLUX. E bine să nu uităm niciodată că putem să-i facem pe cei de lângă noi să se simtă parte din familie. Cum? Deloc complicat! Un cadou de la iLUX transformă relațiile. Prietenii nu sunt doar simpli cunoscuți, ci sunt, pentru tine, ceea ce tu însuți devii pentru ei – parte din familie! Un cadou iLUX reușește să dea naștere acelei „mari familii de Crăciun”! E oficial: abia aștept zilele de sărbătoare și de bucurie!

Un comentariu

  1. Nici eu nu sunt genul de persoana care sa astepte sau sa ofere cadouri scumpe, ci doar unele de care sa te bucuri sau sa fie utile, dar si modul in care acestea sunt oferite. Aproape in fiecare Craciun am preferat sa fiu alaturi de persoanele drage intr-un loc placut, sa ne bucuram de ce avem in jurul nostru(nu material, ci spiritual, acea bucurie pe care o are aproape oricine cand vine vorba de perioada asta a iernii).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *