D'ale jurnalismului,  Te-Ve(de),  Vorbe de duh

Despre gafe și pietre în presa lui 2015

Gafă uriașă! Gafa anului! Halucinant! Nu o să-ți vină să crezi! O jurnalistă a dat rateuri în direct! Întrebarea ei l-a șocat pe intervievat! Câtă lipsă de profesionalism! Dumnezeule, e momentul ideal să părem deștepți și să aruncăm cu pietre!

Ce să spun… O tipă, X, era la televizor. Discuta pe un subiect (aparent) extrem de important, trebuia să țină publicul în priză și ea… și-a dat cu stângul în dreptul când a deschis gura și aproape i-a mărturisit invitatului că habar n-are cu cine vorbește. Poate că nu s-a documentat nici în alte momente – dar, hoțul neprins e negustor cinstit. E clar. Acum, ghinion sau nu – a fost scoasă la tablă și s-a făcut de râs, pentru că nu și-a învățat lecția. Pentru asta, va plăti.

Până aici e totul limpede. De acum înainte, și alți colegi din presă au aflat cine e nenea cu pricina și se vor lăuda că-l cunosc.

Nu dau nume în povestea aceasta. Și nu pentru că n-ar ști google-ul despre cine vorbesc, ci pentru că nu de asta am început eu să scriu acum. Scriu pentru că… ups!, o tipă a gafat destul de urât. Și pentru că, din urma ei, colegii de breaslă (mulți cel puțin la fel de bâtă…), dar și hoardele de comentatori virtuali au trecut la secvența aceea savuroasă și sângeroasă, numită linșaj.

C-așa e fain, să-l luăm pe unul care deja și-a scos singur cuiul de la grenadă și să ne comparăm cu el. Să râdem de el, să ne arătăm disprețul față de el și de eroarea lui, să-i uităm cele bune pe care le-a făcut, să băgăm mâna în foc că nouă nu ni s-ar fi putut întâmpla niciodată așa ceva. Știți ce? Eu n-aș fi atât de sigură.

Încă mă mai încăpățânez să mă uit la televizor și văd gafe în fiecare zi. Gafe mascate de glumițe, de șoc, de poc, de moc… Văd o tonă de mizerii și de compromisuri, de oameni ratați, de vedete de carton, de știri cu mațe scoase, de mahala… de toată jena! Văd jurnaliști mari, profesioniști faini, oameni adevărați – colegi cu tot felul de paparude și cu tot felul de caractere josnice. Văd jurnaliști mari, profesioniști faini, oameni adevărați – sufocați de mascarade și de valurile de senzațional și de groază ce ne bântuie zilele.

Știrile bune și muncite sunt, logic, în minoritate, iar rahații din boscheți se vând în prime time. Ți-e și frică să lași un copil prin fața televizorului, ca nu cumva mâine să-i treacă prin minte să bage cuțitul în tine. Așa că… despre ce vorbim?

Fata aia a greșit și n-am neapărat motive să-i iau partea. Dar, nefiind de partea ei – nici să trec în marea mulțime de aruncători cu pietre nu-mi vine. Zăresc printre ei infiltrații aceia demni de toată mila, care pretind că realizează emisiuni de informare corectă ori de mare divertisment… de calitate! Văd printre ei și publicul acela, grabnic dătătoriu din buric, care se amuză copios la orice glumă de prost gust. Și mi se face rău…

E de vină jurnalista X!? E! Însă, nu mai puțin vinovați sunt cei care ne-au umplut ecranele și viețile de tipe bune, pisicoase și languroase, buzate, siliconate, decoltate… și care zâmbesc cât pot ele de frumos, atunci când prezintă un accident cu morți și cu o groază de răniți. Nu mai puțin vinovați sunt ăia care au transformat bărbații în niște papițoi drăgălași, numai buni de apăsat pe buton, ca să-ți spună cum va fi mâine vremea sau cu cine s-au mai iubit astă noapte.

Prin urmare, astăzi suntem departe de televiziunea/ presa ideală. Mult prea departe, dar cu veșnica speranță că, dacă ne prefacem a fi inteligenți, nimeni nu mai caută sub stratul de fard și de alte brizbrizuri. Iaca, uneori se înfundă. Iaca, uneori se greșește. Fata asta a greșit pentru că n-a citit din timp despre omul cu care avea să vorbească, nici n-a întrebat pe cineva cine-i ăla. Poate că n-a avut nici măcar timp – zic asta, deși nu poate fi o scuză.

Dar multe nume – A, B, C…. Y, Z – greșesc așa și poate mai rău în fiecare zi. Intenționat! Distrug la propriu oameni, creează false vedete și, mai rău, răstoarnă valori, stârnesc discuții fără de rost, prostesc lumea. Toate… sub pretextul c-așa vrea publicul când, de fapt, așa vrea șeful, așa cer graficele de audiență, așa ne-am obișnuit să trăim – în mocirlă și în bălăcăreli.

Compătimindu-i pe alții, înjurându-i pe alții, minunându-ne de gafele altora – uităm să mai avem grija noastră și să ne vedem de viața noastră. Părem mai fericiți, dar e doar o părere. După ce închidem televizorul, calculatorul, ziarul… rămânem noi cu noi. În pielea noastră, aia îmbâcsită de bârfe, de răutăți, de băgare în seamă, de invidiat capra vecinului, de frecat palmele atunci când descoperim pe unul mai prost sau mai ghinionist decât noi. O fi de bine?… Pietrele-s la liber, dar poate că ar fi cazul să ne mai gândim, înainte de a ne apleca să le luăm. Pietrele-s la liber și, la cea mai mică gafă (monumentală?!) a noastră, ar putea să ni se întoarcă împotrivă. Rămâneți aproape! Viața continuă!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *