Am călătorit alături de Valeriu Ștefan

I-am văzut fotografia pe site-ul Radio Iași. Am citit titlul și am tresărit. Apoi, m-am pierdut în privirea lui…

Eu știu un tren care-oprește în țara luminilor din ochii tăi,

Acolo coboară, preț de-o secundă, luminile din ochii mei…

Valeriu Stefan

Nu mă puteam dezlipi de țara luminilor din ochii lui… Prin minte mi s-au derulat secvențe întregi, emisiuni și ani frumoși! M-am trezit zâmbind și povestind, ca de atâtea ori, despre omul Valeriu Ștefan. Și omul meu m-a ascultat încă o dată, și m-a ținut de mână, și a zâmbit cu mine – de bucuria și cinstea pe care o simte cineva care poate spune, peste vremuri: Și eu l-am cunoscut!

– Câți ani ai?
– 19…
– Ești IM-PER-TI-NENT de mică!, mi-a spus.

Îmi înghețase sângele în mine, căci nu reușeam să trec peste „impertinent” și să înțeleg ce-am făcut, cu ce-am greșit. Apoi, am izbucnit amândoi în râs :). Eram impertinent de mică, atunci când m-a luat sub aripa lui. Și-a reușit să-mi fie, alături de alți oameni mari de la Radio Iași, un mentor. A fost omul alături de care am simțit că am voie să greșesc, atâta timp cât învăț ceva din greșelile mele. A fost omul cu glume în program și cu mega-seriozități, strecurate astfel încât să te pună pe gânduri și să-ți ofere o lecție. A fost omul care îmi lua apărarea în fața celorlalți și care-mi găsea mereu câte o calitate, în fiecare defect al meu.

Au trecut anii și nu ne-am mai întâlnit atât de des, ca-n vremurile în care, în vechea clădire, împărțeam alături de alți colegi cabina 3. Însă, întotdeauna era o bucurie, când ne zăream întâmplător. Și, chiar dacă nu vorbeam tot anul, măcar pe 8 septembrie – de ziua nașterii Maicii Domnului, de ziua nașterii lui, de ziua de nume a doamnei și a fiicei lui – tot schimbam două vorbe și trei urări.

Era și mirat, și fericit, și mândru că (i)epurașul nu l-a uitat. Dar, cum să-l uit – când e parte din sufletul meu? Îmi vine să plâng. Dar, nu! Îl privesc, și-i zâmbesc! Închid ochii și mă mai cuibăresc o dată la pieptul lui Valeriu Ștefan. Mi-e prieten, mi-e tată, mi-e șef, mi-e drag.  Mi-e dor.

O să caut CD-ul primit cu dedicație și-o să cântăm împreună. Încă mai știu versurile. Drum lin, Valeriu Ștefan! Fie ca, în marea călătorie, sufletul tău să găsească loc bun, loc luminat, loc fără de întristare și fără de suspin!

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *