Sex feminin, etnie romă – exemplu de reușită prin educație

E o tânără ca oricare alta, cu studii superioare, cu o familie frumoasă și cu o viață bogată. N-a ținut niciodată cont de șabloanele în care societatea a vrut s-o încadreze și a ajuns să fie un model pentru femeile de etnie romă.

Corina Mihaila

S-a născut într-o familie cu patru frați – cel mai mare, de 18 ani și cel mai mic, de 12 ani. Era fetița mult așteptată, minunea părinților și uimirea băieților casei. A trăit în puf, iubită și ocrotită, alintată și menajată. Astăzi e, în continuare, minunea lor. Căci dragostea și puful n-au stricat-o, ci au ajutat-o și-au încurajat-o să-și urmeze visele.

Corina are 28 de ani și-o viață frumoasă. Mereu i-a fost viața așa, dar nu întotdeauna a putut să se bucure de ea, la adevărata valoare. În satul său, Belcești, din județul Iași nu erau prea multe familii de etnie romă. Astfel, în sufletul său de copil încolțeau temeri și supărări, frustrări și întrebări. „Mă gândeam: Doamne, când o să fiu mare, oare așa o să ajung și eu? Oare de ce m-am născut țigancă și nu româncă? Preferam, atunci, să mă uit în grădina vecinului, fără să realizez că, de fapt, eu proveneam dintr-o familie bună, de oameni gospodari, care toată viața au muncit”, spune Corina. Regretul ține de faptul că a fost prinsă și ea, cândva, în plasa generalizărilor, până să-și dea seama că binele sau răul îl facem noi, ca oameni – fără a fi influențați de etnie.

Abia atunci când a realizat câte motive are pentru care să mulțumească, a putut să se mândrească și să se bucure, din plin, de originile sale. Tatăl ei provine dintr-o familie cu mama româncă și tatăl rom, iar mama se trage din neam de lăutari cunoscuți.

Ambii părinți au lucrat și s-au străduit să asigure ce-i mai bun pentru copii – chiar dacă asta a însemnat, de multe ori, sacrificarea timpului petrecut acasă. Tatăl a lucrat toată viața la CFR și a fost foarte corect și devotat muncii sale. Mama, fiind croitoreasă, a mers mult prin piețe și a făcut comerț. Astfel, Corina a fost crescută, într-o mare măsură, de frații ei.

Cei patru băieți din familie au urmat școli de arte și meserii, apoi și-au găsit servicii. Ei n-au dorit, nici n-au gândit mai departe, dar totdeauna au avut conștiința faptului că sora lor trebuie să ajungă mare. „N-am avut nevoie, neapărat, de cineva care să mă împingă de la spate, dar m-a impresionat atitudinea lor. În școala primară și în generală îmi aminteau mereu că trebuie să învăț, mă întrebau dacă mi-am făcut temele, anunțau ora stingerii seara, ca să mă odihnesc suficient și să pot face față la ore. Acum, fiecare dintre ei se ține de copiii lui. Am o nepoată care e la facultate în Germania, am o altă nepoată în clasa a XII-a, care vrea să dea la Medicină, și toți ceilalți sunt la școli generale”.

După cele opt clase urmate în Belcești, Corina a venit la Iași, la Liceul Pedagogic. Ea și-a urmat drumul pe temelia unui vis al mamei, care și-ar fi dorit să fie învățătoare. Și-a împlinit, și un alt vis al ei, acela de a învăța limba romani. „Acasă o știam doar după ureche și în dialect, după cum vorbea mama. Căci ea vorbea în romani, dar noi îi răspundeam în română. M-a trimis odată după lemne și i-am adus un făraș”, își amintește Corina. Se amuză pentru o secundă, însă redevine serioasă și atenționează: „Ne pierdem limba și asta nu e OK, dar sper ca și nepoții mei, și ceilalți copii să conștientizeze cât e de importantă și să pună mâna să o învețe”.

A făcut parte din prima generație cu atestat de predare în limba romani. A avut parte de o profesoară cu suflet – în rol de mamă și de prietenă. Relația s-a păstrat și peste timp. Doamna profesoară Elena Motaș este astăzi, în continuare, prietenă, dar și nașă de cununie a Corinei. „Când le-am întâlnit pe primele mele eleve, erau ca niște vrăbiuțe rănite, în primul rând de răutățile profesorilor. Nimeni nu se aștepta ca țiganii să rămână la școală, ca fetele să termine școala. De multe ori, înainte de a începe ora de predare propriu-zisă, trebuia să avem ora de consiliere. Ne întâlneam și făceam evaluarea”, spune Elena Motaș. „Ce-ați mai făcut, ce-ați mâncat, cum vă simțiți, v-ați făcut temele, ce mai aveți de învățat, vă pot ajuta? Devenisem, de acum, un fel de părinte adoptiv”. Ar vrea să-i cloneze pe tinerii care i-au trecut prin mâini și care sunt, astăzi, modele de reușită prin educație. E conștientă și fericită că a avut un rol important în parcursul lor, dar nu încetează să-i laude pentru voință și pentru că au lucrat pentru a-și rezolva problemele care țineau de stima de sine.

Pe modelul primit, Corina a început, apoi, să-i învețe și pe alții. Primul job l-a avut imediat la terminarea liceului, la școala din Podu Iloaiei, apoi în Iași – ca profesor de limba romani și de istoria romilor. A fost și mediator școlar, persoană de legătură între comunitate, școală și autoritatea publică. În acest timp, a urmat cursurile Facultății de Economie de la Universitatea „Petre Andrei”. La 22 de ani a reușit să intre în primul proiect, la Agenția Națională pentru Romi, ca expert pe mediere și interculturalitate. Avea un salariu bun și atunci a putut să facă un cadou consistent și de suflet părinților. A fost o satisfacție care nu avea legătură, neapărat, cu valoarea darului, cât cu râvnita confirmare a faptului că nu se investise în ea degeaba.

Din 2008, Corina se implică mereu în proiecte europene pentru romii din regiunea de nord-est a țării. În prezent, are în subordonare două asemenea proiecte. În primul, coordonat la Alba Iulia, este expert pe formare profesională, scurtând calea romilor spre anumite cursuri de calificare. Prin intermediul Centrului de Resurse pentru Comunitățile de Romi din Cluj Napoca, ea este și agent de ocupare. Testează aptitudinile oamenilor, îi ajută să facă un curs de calificare în perioada căruia se oferă subvenții, iar la final le caută locuri de muncă.

Corina si Constantin Mihaila

Serviciul se îmbină armonios cu viața de familie, cu rolul de soție și de mamă a doi copii. „Ne-am cunoscut în Iași, când aveam 18 ani. Părinții mei, când au aflat că e român, au întrebat dacă n-ar fi mai bine să-mi iau un bărbat de etnie romă, să nu am de suferit mai târziu. Dar, au respectat și anii noștri de prietenie și, mai apoi, căsătoria. În familia lui Constantin am fost acceptată din prima, probabil și pentru că eram văzută drept fata de la oraș, care învață, e studentă și e cuminte”, spune Corina. Soțul este prima persoană care o susține în carieră. În timpul lui liber îi place să-i fie alături, s-o însoțească în comunități, să stea printre romi și să-i cunoască mai bine. Merge acasă, la socri, ca la părinții lui, iar cumnații îi sunt frați. Ba mai mult, mama soacră îi vorbește în romani, iar el a început să înțeleagă și să mai și lege două cuvinte.

Constantin a lucrat în construcții, pe excavator, în demolări, pe utilaje grele. Nu se ferește de muncă, iar de acest lucru îți dai seama încă de când le pășești pragul casei – o casă ridicată cu mâinile lui. „Soțul meu are o școală profesională, ca și frații mei. Cum să fie o problemă pentru mine faptul că el n-are diplomă de facultate, cum am eu? Nu contează atât de mult școala, când doi oameni se iubesc, se înțeleg și nu-și pun bariere între ei”, spune Corina. Iar Constantin o completează: „Suntem o familie și ne înțelegem foarte bine. Ne sfătuim mult, mereu. Am pornit pe același drum și avem toate motivele să rămânem unul alături de celălalt. Eu mă mândresc cu soția mea, că are școală mai multă. Și, nici nu mi-e rușine să spun că e romă. Chiar îi contrazic pe alții. Până să ne cunoaștem noi, și eu judecam, și eu jigneam, aveam prejudecăți și stereotipuri. Acum, am ajuns să cunosc și știu cât de mult m-am înșelat judecând o întreagă etnie, după câțiva oameni”.

Familia Mihaila

Alături de părinții lor, Yannis și Maya se joacă, fericiți. La patru ani și la un an și jumătate, n-au de unde să cunoască discriminarea, nici măcar diferențierea dintre un om și altul. Ei simt cu inima și n-au dileme cu privire la apartenența lor. „Voi încerca să le implementez copiilor mei că ei sunt ceea ce simt. Dacă mă iubesc, nu trebuie să spună că sunt ca mine. Ei trebuie să simtă în suflețelul lor. Ca să fii de etnie romă trebuie să simți ceva special pentru muzică, pentru tradiție, pentru dans, pentru cultură. Mi-ar plăcea, în schimb, să nu se ferească de ceilalți copii și să nu-și facă un complex din faptul că au o mamă romă și un tată român”, spune Corina.

Mai presus de romi și de români, Corina își dorește ca fiul și fiica ei să fie oameni și să aibă parte, în jurul lor, de oameni. Iar începutul sună bine. Căci educația începe de acasă, iar în familia Mihăilă nu lipsesc nici experiențele, nici lecțiile de viață, nici motivele de zâmbet și nici garanția că, bune și rele, prin toate se va trece mereu împreună.

(Articol semnat Anda Elena Pintilie, în proiectul „Privește dincolo de aparențe”, implementat de Asociația pentru Dezvoltare Continuă AD Plus și finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în Romania)

Citește și:

* Bisturiul nu ține cont de etnie

* Tradiție și partitură – două iubiri într-o inimă de rom

* Startul corect nu ține de culoarea pielii

4 comentarii

  1. Pingback: Jurnal de blogger

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *