După alegeri. Sfârșitul nu-i aici

Ură. Câtă ură am simțit în juru-mi, în ultimele două săptămâni, mi-e greu să exprim. În magazin, în taxi, printre străini și printre cei apropiați, în online și în viața de zi cu zi… Am stat între două tabere și m-am plimbat prin ambele bărci. Am încercat să înțeleg. Să fac liste cu bune și rele. Să păstrez un echilibru. Să nu mă enervez. Teoretic, nu m-am enervat. Dar, am plâns. Mult. De tristețe, de indignare, de neputință, de neîncredere, de necredință.

M-au durut ochelarii de cal. M-a durut ruperea totală între oameni, între prieteni, între familii. Habotnicia  de a susține pe unul sau pe altul dintre candidați, fără a oferi posibilitatea de a vedea oamenilor plusurile și minusurile lor. Nimeni nu-i perfect. De ce n-am recunoaște asta?  De ce n-am putea face o campanie în care să ne susținem cauza, dar în care să știm și să ne respectăm între noi?…

N-am comentat nimic în online. Până acum. Oricum, despre oricine și despre orice vorbeam, eram acuzată de subiectivism. Când băsistă, când pontistă – așa tot aflam despre mine că sunt, iar posibilitatea de a intra în discuții fără de sfârșit, cu și mai multă ură, era mare. N-am comentat decât față în față – și, nu de teamă cât, probabil, de prea multă analiză. De prea multă durere. De prea multe rele care s-au întâmplat, pe toate planurile.

Ei, ce mai spui de biserica ta? Io-te ce-au făcut ăia! Ptiu, cu credința ta cu tot!

Am înghițit în sec, de fiecare dată, când mi-au fost trântite vorbele astea în nas. Multe ieșiri în public m-au durut, dar și multe reacții m-au întărit. Nu toți sunt la fel. Nu doar că trebuie să cred asta. Știu asta! Știu câți preoți de bine există, câți oameni hrănesc și îmbracă și îngrijesc – fără să le ceară certificatul de botez înainte. Știu câți își văd de bucățica lor, cât  sunt unii de săraci și de fericiți în viața lor și în familiile lor – alea mici și alea extinse, de parohie. Eu știu că nu toți sunt la fel, dar generalizarea e o boală de-a noastră, pentru toate domeniile. În plus, cei care voiau atunci să-și verse of-ul nu mai aveau chef de teorii. Așa că, am zis că e mai bine să mă rog și atât. Pentru noi. Pentru toți.

De astăzi, se deschide un capitol nou în viața statului și, implicit, în viața Bisericii – Trup al lui Hristos. Sfântul Ignatie Teoforul spunea că noi, creștinii, suntem cetățeni ai Cerului, dar și membri ai statului în care trăim. Deci, Biserica nu este dincolo, peste sau în afara a ceea ce se întâmplă astăzi.

Faptul că avem un președinte de o altă credință nu-mi provoacă mie, creștinului ortodox, teamă. Eu sunt și mă simt într-o Biserică vie, care pulsează de harul Duhului Sfânt. Porțile Bisericii sunt deschise oricui vrea să îi treacă pragul! Dorind asta sau cu un relativ nod în gât, preoții se vor ruga, încă de la prima Sfântă Liturghie (care a avut loc deja sau care se va oficia, cel târziu, duminică) – pentru conducătorii țării noastre! Indiferent de culoarea credinței lor sau de culoarea politică.

De aceea, cred că mai toți cei care au batjocorit Biserica în aceste zile – inclusiv unii clerici – ar trebui să-și ia singuri canon: De astăzi, mă voi ruga dublu pentru ca țara asta să funcționeze și să prospere, chiar dacă președintele care conduce un popor majoritar ortodox este protestant!

În campanie a fost implicată Biserica, de multe ori, urât și fără folos, de către laici. Au existat și gafe din interior – și toate s-au propagat pe schema bulgărelui de zăpadă. Dacă vor exista în viitor măsuri de ordin administrativ sau economic, nu știu. Știu, însă, că măsurile acestea nu vor atinge Biserica, ci instituțiile administrative și instituționalizate ale clerului Bisericii. Biserica suntem noi, poporul lui Dumnezeu, care avem în mijloc slujitorii sfințiți. Noi și cu ei formăm, împreună, Biserica.

Eventualele măsuri împotriva ortodocșilor nu vor face decât să zidească o Biserică mai puternică – duhovnicește și nu din punct de vedere material. Noi nu o să ne mântuim neapărat într-o instituție respectată, stabilă economic și social, ci într-o biserică martiră. Căci Hristos, capul Bisericii a fost primul martir al împăcării noastre cu Dumnezeu, iar sângele martirilor de ieri și de astăzi reprezintă temelia Bisericii. În rest, ne plângem de pomană.

În concluzie – dacă ești creștin ortodox și astăzi te temi de ceea ce va urma pentru Biserică, pentru copiii tăi care vor mai face sau nu religie în școală, pentru obiectivul tău principal, mântuirea… tot ceea ce trebuie să faci este să te rogi. Mai mult și mai mult! În vremuri grele, să nu uiți că suntem urmași ai lui Hristos cel Răstignit și că trebuie să ne manifestăm ca un singur trup – Biserica!

În extra-concluzie – orice religie ai avea – să nu uiți că suntem, mai întâi de toate, oameni! Nu ura și urâtul ne caracterizează pe noi – ci iubirea. Dragostea de aproapele și grija noastră față de el. Dar nu grija aia care ne freacă – ci dorința de a ști că și capra vecinului este bine.

Pentru conducătorii țării noastre, Domnului să ne rugăm! Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

4 comentarii

  1. Draga Anda,n-am inteles de ce sa-si faca lumea griji ca nu-si va mai putea exercita religia daca Iohannis e protestant? Ce, bunicuta avea vreo religie, ala era ateu convins si n-a mai carait nimeni, e un crestin, si fratele tau e si cel protestant, nu numai ortodox. sTII CUM ZICE PREOTUL NOSTRU LA LITURGHIE: SI INCA ne rugam pentru poporul german sau, de ex, duminica viitoare fratii nosti catolici si evanghelici sarbatoresc pastele… Toleranta trebuie sa fie atuul crestinismului, fie el ortodox sau altceva. Lumea e usor inapoiata, sa ma ierti. Extremismele religioase nu-si au locul in societatea moderna. Sa-i reprosezi unui om ca nu-i ortodox sau ca n-are copii, zau in ce secol traim???? Ce faceam daca juma de tara era musulmana? Atunci sa fi vazut showuri……

    1. Trăim într-un secol în care nu știm, încă, în ce mod să ne comportăm cu aproapele nostru. Echilibrul ar trebui să ne caracterizeze. Ar trebui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *