Mitică Popescu

Suferințele, nevoile și necazurile nu ocolesc pe nimeni. Dar, pe nimeni! Așa s-au născut cei care își plâng continuu de milă. Așa au apărut și cei veseli și mereu fără de griji – care au învățat să conviețuiască, pur și simplu, cu problemele. Dacă, în cazul primilor, uneori ne-am dori ca, atunci când îi întâlnim, să fim dotați cu dopuri de urechi, în fața celor din a doua categorie ne încearcă o ușoară invidie. De multe ori, evităm să-i privim în suflet și cădem în capcana glumelor și a stării de voioșie pe care ne-o inspiră. Am putea jura că nicio depresie nu i-a atins vreodată, că nicio datorie și nicio boală nu s-ar pune contra lor. Ne înșelăm. Căci, nu rar ne este dat să aflăm vești triste despre oameni veseli. Dar, n-am știut!, exclamăm uimiți și refuzăm să credem că zâmbetul și ghidușiile nu sunt decât o față a monedei. Pe cealaltă parte…

La Ateneul Tătărași s-a deschis, la sfârșitul acestei săptămâni, stagiunea teatrală 2014-2015. Prima piesă prezentată – dintr-un lung șir de surprize plăcute – este Mitică Popescu, după Camil Petrescu, în regia lui Viorel Vârlan. Vineri am fost prezentă la avanpremieră și m-am lăsat cuprinsă de toate stările pe care actorii și regizorul și-au dorit să le transmită! Așa se face c-am zâmbit cu jumătate de gură și n-am putut râde din toți rărunchii, așa cum s-au trezit unii să o facă. Așa se face că m-am întristat profund, m-am înduioșat, m-am scurs pe sub scaun și-am răsuflat, apoi, ușurată, consolată de un happy-end.

Mitică Popescu e un om printre oameni. Aparent… vesel și nebun, petrecăreț și nepăsător, intangibil și irecuperabil. În realitate, un prost de bun, boem și modern, un erou, un milos, un prieten. Un om capabil de sacrificii extreme și generos, cât n-ar putea nimeni să înțeleagă. Un suflet de copil, într-o lume în care toți gonesc timpul. Mitică Popescu nu se grăbește. Mitică Popescu nu se plânge. Mitică Popescu iubește în ascuns și nu profită de puterea pe care, la un moment dat, o deține. Dă totul, se dă cu totul, fără a îndrăzni măcar să spere că ar putea fi luat, vreodată, în serios.

Mitică Popescu mai este, încă, printre noi – dar, pentru a-l descoperi, ar trebui să facem efortul de a ne opri, o secundă, din alergătură. Oare ce suflete și ce suferințe ascund oamenii veseli din preajma noastră?

[Dacă veți avea ocazia, mergeți la treatru! În distribuție, îi veți întâlni pe actorii Doru Aftanasiu, Laura Bilic, Horia Veriveș, Bogdan Matei, Emanuel Florentin, Gheorghe Șfaițer, Ileana Ocneanu, Liliana Vârlan și Viorel Vârlan. În mintea lui Mitică Popescu joacă și elevi de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” – Ana Baroi, Gianina Bejenaru, Ștefania Sandu, Răzvan Grosu și Claudiu Vrabie.

Următoarele reprezentații sunt programate pe 4 și pe 19 octombrie, de la ora 19.00, bineînțeles, tot la Ateneul Tătărași.]

S-ar putea să-ţi placă şi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *