Concediu îndoliat

Hei, ce-i cu tine? Unde-i mișcarea pe care ai promis-o pe blog? Apari cu trei articole scoase de la naftalină și te faci că-s noi – când din concediu tebuia să te întorci cu energie pe plus? Unde-s pozele, unde-s poveștile? Unde e lauda ta – că ai mai îmbătrânit cu un an?…
Așa mă întreabă unii și alții, așa mă mai întreb și eu, uneori. Mintea și sufletul mi-s rătăcite, însă. Mă iau cu munca și încerc să respir. Apoi, mă năvălesc amintiri și regrete și neputințe. Mai scot un oftat, mai fac o cruce, îmi mai dau doi pumni în cap.
Ce-i viața asta… Am cununat de două ori. Ultima pereche mai mult nu e împreună, decât e. Iar prima pereche… era de vis! Veșnicii fericiți, frumoși și îndrăgostiți au ajuns la mare la o zi după noi, la 30 de kilometri mai departe de stațiunea noastră. Și, tot atunci, la câteva ore distanță, ea ne anunța că el nu mai e. Așa, pur și simplu!

Nu ne-am întors la Iași, la înmormântare. Din diverse motive, justificate și închipuite. Binele, însă, din toată nenorocirea și din toate privirile acuzatoare ale unor terțe persoane, e că am fost acolo unde era cea mai mare nevoie. Acolo unde George a putut ajuta trup și suflet – pe o ea rămasă singură mult prea devreme…

Nașul a fost, ca și în trecut, mai util decât nașa. Nașul i-a fost finului aproape, până în ultimul moment. Ca și în timpul vieții, când mergea constant în vizite de lucru și de prietenie. Pe când nașa a rămas cu durerea de a-și fi cunoscut prea puțin finul, de a-l fi pomenit mai mult în rugăciune decât în discuțiile lumești, de a fi amânat prea mult anumite momente – din lipsă de timp și din garanția faptului că va fi, mai încolo, timp.
Timpul nu ni-l facem noi, iar planurile noastre nu-s decât amuzament amar – în fața vieții.
Ce fel de om sunt eu? Cum am putut să-i las în pace, în bucuria lor? Să nu-i deranjez, să nu mă bag în sufletul lor, să nu fac parte activ din familia lor? De ce atunci când e bine, mă mulțumesc cu asta și nu pup pământul pentru oamenii pe care mi i-a scos Dumnezeu în cale?
Am un mare gol în suflet. Infinit mai mic decât golul ei…. Nu mă pot ierta – și, nici nu vreau să mă iert prea curând. Și-aș vrea să învăț ceva din toate astea, și-aș vrea să învățați și voi – fără a fi cazul să treceți prin asemenea supărări.

Radu e bine acum, sunt convinsă! Cântă printre îngeri și ne înseninează Cerul! Mirela îl ascultă de aici și primește puterea de a reînvăța să zâmbească. Sunt amintiri multe și e dragoste nesfârșită – o dragoste cum numai în povești mi-a mai fost dat să descopăr. Of, Doamne, ajută-ne să înțelegem și să acceptăm voia Ta!

4 comentarii

  1. Anda, uneori intamplarile din viata noastra vin cu un scop. Nu cred ca este cazul sa te invinotvatesti – poate ca lipsa intalnirilor frecvente cu ei a fost compensata cu pomenirea lor in rugaciunile tale.
    Stiu, durerea cauzata de disparitia unui om drag este mare, dar in periplu nostru prin viata nu putem fi, in acelasi timp, in mai multe locuri.
    Am fost acolo cand ati primit vestea, am vazut cum a cazut cerul pe voi, l-am vazut pe George asa cum nu l-am vazut niciodata. Si totusi ati facut tot posibilul sa o ajutati pe Mirela si pe Radu.
    Consider ca il poti ajuta in continuare pe Radu, de aici si dupa ce el nu mai este (stii la ce ma refer). Si mai mult, consider ca o poti ajuta pe Mirela.
    Pot doar sa imi dau seama si sa presupun prin ce treceti voi, ca nasi. Durerea este mare, fara indoiala. Dar nu va invinovatiti.
    Din punctul meu de vedere ati facut enorm de multe pentru a-i ajuta, in situatii limita. Ati fost alaturi de ei ca niste nasi adevarati.
    Dumnezeu sa il odihneasca pe Radu si voua sa va dea linistea de a nu va invinovati.

  2. Si eu l-am pierdut pe nasul nostru de cununie, acum aproape 4 ani, fiind rapus mult prea devreme, la 58 ani, de un cancer la plamani, el, care nu a fumat niciodata! Dupa cununia noastra am incercat sa fim cat mai apropiati de nasii nostri, recunoscatori fiind ca ne-au facut aceasta mare onoare, prin gestul lor plin de sacrificiu. Caci si eu am cununat, si stiu cata oboseala si cheltuiala implica acest lucru din partea nasilor. Un timp am tinut strans legatura, apoi intre noi s-a creat o distanta de care nu ne consideram vinovati si pe care ne-am consolat ca trebuie sa o respectam, fiind decizia lor. Ne vedeam tot mai rar, nasul intrase in somaj dupa desfiintarea NICOLINEI, fabrica unde lucrare o viata, a suferit mult si nu si-a mai gasit locul apoi si dupa un timp am aflat ca este bolnav dar problema s-a rezolvat si apoi ne-am trezit cu vestea ca nu mai este. In mandria lor ne-au ascuns faptul ca problema nu s-a rezolvat, ci s-a agravat si nu a vrut ca ceilalti sa-i vada suferinta. Care CEILALTI, noi nu ne-am considerat niciodata CEILALTI, in rand cu vecinul, vanzatorul din colt sau fostul coleg de scoala. NOI ERAM COPIII LUI SPIRITUALI si toata viata ne-am considerat astfel si ne-am fi dorit, din tot sufletul, sa impartim cu ei suferinta, sa-i putem ajuta, imbarbata, sprijini. Deodata am realizat ca timpul pe care credeam ca il avem inainte ca sa fim impreuna nu mai este, ca au ramas multe cuvinte frumoase nerostite, multe imbratisari irosite, ca am pierdut un om pe care il credeam ca il vom avea mult timp alaturi. Din acel moment relatia noastra cu nasa si fetele s-a schimbat in bine, suntem apropiati asa cum ne-am dorit dintotdeauna, incercam sa recuperam din ce-am pierdut. Dar mereu voi purta in suflet regretul ca nu am stiut cat de grava era situatia cu nasul nostru si nu am putut sa-i fim alaturi, am pierdut ceva definitiv, irecuperabil. Acum el este in suflerul nostru, in rugaciunile noaste, in pomenirile pe care le facem, o bucatica din ceea ce dam este si pentru el. Si va fi vesnic pentru noi PARINTELE NOSTRU SPIRITUAL care ne va veghea de acolo, de sus. Un suvoi de lacrimi imi inunda ochii. Dumnezeu sa-l ierte!

    1. Așa s-a născut, dintr-un necaz, și o bucurie! Îmi pare bine c-ați reînnodat legătura cu nașa și copiii, iar pe naș să nu conteniți să-l pomeniți! Dumnezeu să-l odihnească în pace!
      Încă o lecție din care avem de învățat…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *