M-am aventurat în Parenthood

După ce-am fost, într-un interviu, trendi în parcarea goală, a venit ziua unui nou interviu, trendi în familie. Încep să mă obișnuiesc, parcă, să nu mai fiu doar eu jurnalistul – ci să-i mai las și pe alții să mă chestioneze! 🙂
Andreea Marc-Ignat mi-a propus să răspund la câteva întrebări pe Blog de Părinți – Aventuri în Parenthood, iar eu n-am putut și nici măacr n-am vrut să refuz. A fost, cu adevărat, o plăcere, mai ales că temele despre copii și familie îmi sunt atât de dragi! Așa am vorbit despre perioada sarcinii și a nașterii, despre timpul pe care îl petrecem cu Maria-Paula, despre activități în preajma copilului și mini-sfaturi pentru părinții aflați la început de drum. Când Andreea m-a întrebat dacă ar fi vreun subiect pe care nu aș vrea să-l ating și eu i-am spus că mă poate întreba absolut orice, mi-a trecut prin minte că va exista și o parte mai religioasă a interviului. O parte destul de riscantă pentru vremurile noastre – o provocare, însă, la care mi-a fost la fel de drag să răspund.

Pe principiul ce-i în gușă, și-n căpușă, eu nu mai lungesc mult vorba și vă invit să aflați ce-i în gușa și-n căpușa mea! 🙂

S-ar putea să-ţi placă şi...

2 comentarii

  1. Am citit interviul. Ma identific cu multe dintre ideile tale, cu altele mai putin. Depinde de perceptia fiecaruia,nu? Insa, de cand scrii despre Maria, mi-a placut felul in care o cresti si mi-au placut jocurile voastre creative. Daca am invata sa le acordam mai mult timp, spatiu, incredere si iubire copiilor nostri, lumea ar fi mult mai buna. Si ceea ce lipseste in ultimul timp, sa-i invatam sa-i respecte pe cei de langa ei. Prea suntem noi egoisti, prea conteaza doar propria persoana si nimic mai mult. Important e si viitorul,nu numai prezentul.

    1. Mulțumesc, Adriana.
      Cam la asta m-am gândit și eu când am spus, la mini-sfaturi: „Să-i iubiți mult! Iubiți-i cu alint, dar și cu responsabilitate! Căci, la fel cum iubirea nu înseamnă să-i lași să bage degetele în priză, doar pentru că așa vor ei, iubirea nu înseamnă nici lipsa de reguli, lipsa de educație sau lipsa unui „nu”, atunci când e cazul”. Ca să știe copiii ce-i acela respect, înțelegere, dăruire – ar cam trebui să afle de la părinți…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *