Scoate-ți ochii din foaie!

În viața de zi cu zi și, mai ales, în cea muncitorească, am avut ocazia să stau față în față cu mulți premianți. Olimpici, așa cum eu n-am fost vreodată – cu rezultate pe care nu am reușit să le ating, pe care nici nu știu zău dacă mi le-am dorit, dar pe care sincer, le respect!
Nu e ușor să renunți la atâtea pentru o pasiune. Pentru o simplă disciplină școlară – în mintea unora – care pentru tine, cel puțin la acel moment, înseamnă totul. În acest context, nu pot să nu mă enervez când văd că șeful de promoție, olimpicul olimpicilor, premianta premianților, reprezentantul din Consiliul Elevilor și multe alte specimene de elită se afișează în fața publicului, cu ochii lipiți într-o hârtie. Că mulțumesc pentru ceva, că explică ceva, că se declară (vezi, Doamne) surprinși de onoarea ce li se face, de a apărea pe scenă – turuind de pe o foaie.

Discurs citit de pe hartie

Cititul în fața celorlalți – și, mai ales cititul acela, mecanic, pentru a scăpa mai repede de chin – te duce la pieire! Îți pierzi farmecul, pierzi contactul vizual cu cei din sală, pierzi interesul lor, pierzi inclusiv parte dintre aprecierile pe care le-ai merita! În loc să pierzi timpul cu un text creat din puțul profund al gândirii, al limbajului de lemn și al tronului de mare intelectual, nu mai bine te-ai limita la trei propoziții scurte, simple, bine alese și încadrate contextului? Nu mai bine ai zâmbi frumos și ai privi oamenii în ochi, nu mai bine ai gesticula simpatic – mâinile având și ele rolul lor în discursul public? Nu! Mai bine te proptești cu degetele-n foaie și citești, și citești, și citești și – dacă se poate, uiți să mai și respiri!
Oricum, lumea la sfârșit te va aplauda! Pentru că meriți, dar mai ales pentru că te retragi din peisaj și poate lași locul unora mai prostuți și mai timizi, dar mai ancorați în realitate. Care nu sunt deștepți doar la școală și doar la disciplina la care au fost premiați, ci au și studii din școala vieții – de comunicare, de un anume limbaj al corpului, de o anume pregătire pentru a se afișa în lume.
Te dai mare orator, dar citești cu punct și virgulă de pe foie? Mai lucrează un pic la discursul tău! Aruncă foia și privește-mă în ochi! Vorbește frumos, simplu, natural! Nu-mi recita! Joacă teatru, dacă vrei – dar, fă-o în așa fel încât să nu mă prind. Fă-mă să simt că mie mi te adresezi, iar cel de lângă mine să garanteze că lui îi vorbești!
Învață bine și câștigă respectul celor din jur prin rezultatele tale! Menține același respect, în momentul în care deschizi gura! Altfel, unii mai puțin premiați, dar mai fâșneți și mai veseli te vor eclipsa în viața cea adevărată. Aia care există dincolo de cărți și diplome, aia în care va trebui să te descurci… sau să te îngropi.

2 comentarii

  1. asta imi aminteste de primul proiect citit in amfiteatru,ca exercitiu si chin suprem,puteam sa jur ca nu o sa ies vie de acolo

    1. Dacă ai conștientizat asta, e perfect! Problema este că mulți persistă în obiceiul lor și nici nu ridică ochii spre sală, să vadă/ simtă/ înțeleagă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *