Stima de sine miroase bine!

Dincolo de iubirea pe care o oferim copiilor, a-i crește e o știință! Acesta a fost motto-ul serii de ieri, la atelierul Ai copil. Învață să fii părinte! Urania Cremene, expert în Parenting, ne-a fascinat și ne-a uimit, deopotrivă. Ne-a învățat și ne-a întărit încrederea în noi și în ceea ce putem face pentru copiii noștri, spre a-i pregăti pentru viață. Am descoperit că sunt o mulțime de aparent nimicuri pe care le fac deja bine sau, din contra, pe care ar cam trebui să încerc să le schimb – dacă vreau ca Maria să fie, de la zi la zi, mai fericită, mai completă, mai pregătită pentru a deveni un adult în lumea cea mare.

La fel ca și la întâlnirea cu Irina Păcurariu, am să notez, mai jos, ideile. Citiți-le cu atenție și, vă rog, țineți cont de ele în următoarele discuții și aventuri pe care le veți avea în familie! 🙂

* Încrederea în sine este ingredientul principal pentru a reuși în viață. Cu toate acestea, este cel mai prost înțeles concept pentru că, de multe ori, încercăm să creștem stima de sine doar în capul nostru, nu și în realitate. Cu încrederea în sine pur și simplu ne naștem – nu o dobândim pe parcurs. Însă, o putem distruge pe parcurs! Îmbucurător este, totuși, faptul că o putem redezvolta și recrește oricând.

* Pentru asta, e musai să reușim să facem diferența dintre stima de sine și imaginea de sine.

* Stima de sine are legătură cu felul în care mă simt eu cu mine însumi! Se referă la cât de valoros mă simt, cât mă simt de demn de iubire și de respect, cât de mult îmi place de mine. (De multe ori, se constată că avem o părere mult mai proastă despre noi, decât o au cei din jur.)

* Imaginea de sine reprezintă gândurile pe care noi le avem, despre cum ne percep ceilalți. În vremurile noastre, aceasta a devenit foarte importantă, concentrându-ne mai mult pe imaginea în oglindă, decât pe ceea ce simțim noi despre noi…

* Diferența uriașă dintre stima de sine și imaginea de sine se regăsește în obiectivul pe care-l avem. De ce ar trebui să fac ceva? Pentru că așa vreau, pentru sufletul și pentru bucuria mea, sau ca să dau bine în ochii celorlalți? (Exemplul fain a fost: Vrei să urci Everestul. Nu e nimeni cu tine, nici nu știe nimeni. Ajungi în vârf. Nu te așteaptă nimeni. Nici poză nu-ți faci, s-o urci pe Facebook și să primești like-uri. Mai urci? 🙂 )

* Așa se descoperă că motorul nostru ține de motivație. De multe ori, ajungem să luăm decizii foarte importante și chiar intime, concentrându-ne spre în afară, nu spre interior. Căutând răspunsurile în privirea celorlalți, nu în sufletul nostru. Cum e și firesc, mai apoi pot apărea nefericirea și depresiile… Fără să conștrientizăm că, de fapt, imaginea de sine crește oricum, atunci când stima de sine se află la cote înalte.

* Din păcate, motorul motivației interne lipește aproape cu desăvârșire în sistemul de învățământ românesc. Cum știe copilul că a făcut o treabă bună? În funcție de aprecierile celorlalți, de laude și de note. Cum îi putem crește motivația internă? Concentându-l pe automotivare. Învățându-l să aibă încredere în judecata lui, în vocea interioară, în sentimentele pe care i le produce o anume realizare.

* E greu să-ți păstrezi stima de sine ridicată, în condițiile în care întreaga societate pare să lucreze împotriva ei. De aceea, impactul părinților este foarte important!

* Laudele sunt mai bune decât nimic, dar – nu neapărat productive. Excelent!, Bravo!, Hai că poți! produc dependență. Noi devenim oglindă pentru copii, confirmând dacă e bine ce-au făcut sau nu. Copilul se încarcă de acea satisfacție, însă i se produce și o doză de mândrie nesanătoasă eu sunt aici, sus, voi pe acolo, mai jos

* Laudele trebuie completate, descrise! Spune ce anume ți-a plăcut la munca lui, numește calitățile pe care le manifestă copilul, explică. Întreabă cum a fost procesul muncii, lui cum i se pare, dacă îi place ce-a ieșit, cum s-a gândit să pună în practică o anume idee, dacă i-a plăcut, dacă s-a simțit bine. Astfel, copilul simte în sufletului lui  că a făcut o treabă bună!

* Evitați comparațiile între copii și, mai ales, între frați! Descrie ce-a făcut copilul, fără a face referire la alții. Comparațiile duc la neacceptarea de sine, generează invidie, gelozie și încurajează competiția nesănătoasă.

* La școală, copiii pot fi – fără nicio umbră de jignire! – fluturi, pești, vaci, porumbei, cai… Iepurelui i se spune: De ce nu poți da lapte, ca vaca? Vacii i se spune: De ce nu poți înota ca peștele? Din păcate, dacă forțezi o vacă să înoate ca peștele, nu numai că nu va reuși, dar nici lapte nu va mai da cum trebuie…

* Copilul are înclinație spre o artă când face cu plăcere și din proprie inițiativă ceva. În general, în jurul vârstei de 7 ani se pot afla interesele și pasiunile copiilor. Adulții trebuie să fie atenți și cât mai puțin subiectivi.

* Presiunea pe ideea de performanță poate face un copil (chiar pe unul bun și docil, devenit coronița părinților) să clacheze. Să ajungă inclusiv la gânduri de suicid.

* Performanța nu se încurajează cerând copilului să ajungă automat de la A la Z. E bine, dar mai ai! demotivează. Arată că nu ești în stare să te bucuri de fiecare pas, așa că-l faci să abandoneze. Bucură-te de B, C, D… împarte un obiectiv în pași mici – fiecare pas devenind, astfel, un obiectiv în sine. Pune accentul pe ceea ce a învățat, nu pe ceea ce urmează.

* Hai că poți!, Tu poți orice! – nu sunt parte din cea mai bună încurajare. Este posibil ca, după toată strădania, copilul chiar să nu reușească în ceva, și atunci va fi rușinat și convins că a dezamăgit. De aceea, lăudați efortul, nu reușita. Altfel, copilul nu va mai depune efort dacă nu va fi convins că-i iese ceva. Presiunea pe performanță zdruncină încrederea în sine.

E simplu, încearcă! – altă încurajare de abandonat. Dacă va reuși, nu va fi nimic special, căci se știa că va fi simplu. Dacă nu va reuși, frustrarea va fi cu atât mai mare.

* La performanță nu poți ajunge decât prin triunghiul: cunoștințe (știu), abilități (pot), motivație (vreau). Nu e suficient să știi, trebuie să pui și în practică. Nu e suficient să pui în practică, trebuie să-ți și placă!

* Încercând să faci totul bine, în toate domeniile, nu poți scăpa de mediocritate pentru că, a fi bun la toate materiile implică un efort colosal. De aceea, identificați la copii zonele în care excelează, în care le place să fie, care dau rezultate. Pentru celelalte zone, aflate sub linia de interes, negociați.

* Fiți permisivi cu greșelile! Greșeala nu este decât o oportunitate de învățare. În loc să depășim greșelile ascunzându-le sub preș, hai să vedem ce se poate învăța din ele și ce se poate face diferit, într-o ocazie următoare.

* Evitați critica! Vânați lucrurile pozitive. În loc să certați copilul că nu și-a strâns jucăriile, puteți spune: Ai făcut patul, mai ai de strâns jucăriile.

* Evitați amenințările cu neiubitul sau părăsitulDacă nu vii cu mine acum, te las aici! Acestea transmit că, dacă nu te comporți cum vreau eu, poți fi oricând abandonat.

* Oferiți dragoste necondiționată! Altfel, copilul va gândi: dacă nici părinții mei nu mă iubesc pur și simplu, atunci nimeni nu o va face. Spuneți un te iubesc și în afara contextelor așteptate, previzibile.

* Prin urmare, nu folosiți dragostea ca pe o recompensă condiționată. În ciuda alegerilor pe care le fac și a faptelor mai puțin plăcute, noi trebuie să ne iubim copiii.  Astfel, nu vom spune m-am supărat pe tine, ci mă supără ce-ai făcut. Eu pe tine te iubesc, dar mă supără gestul/ vorba…

* Copiilor trebuie să le explici că nu există: pe cine iubești mai mult? Îi iubim la fel de mult, dar nu la fel, pentru că sunt diferiți. Iubirea e ca o floare cu multe petale și fiecare petală reprezintă iubirea pentru câte o persoană. Fiecare e cu iubirea lui și sentimentul nu se termină, precum cartofii dintr-un sac.

* Nevoile sunt diferite și trebuie rezolvate individual, nu în mod egal. Luăm papuci cui îi trebuie, nu la toți. Explicăm, iar ei trebuie să înțeleagă. Petreceți timp individual cu fiecare dintre copii!

* Atenție la etichete! Copiii devin ceea ce cred ei despre ei că sunt. Evitați sentimentele de rușine, vinovăție, umilință, frică. Nu are sens să spui: Să-ți fie rușine! Mai bine îl ajuți să-și recunoască greșeala și să vadă ce face cu ea, cum poate s-o repare.

* Competiția sănătoasă este cea cu tine însuți. Performanța înseamnă să devii cea mai bună variantă a ta!

S-ar putea să-ţi placă şi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *