Spectacolul străzii – actori și oameni

Duminică am mers, familie şi prieteni, la Teatrul Luceafarul, la Motanul Încălţat. Maria-Paula a fost extrem de încântată de spectacol şi, apoi, foarte supărată că n-a avut flori şi n-a putut merge pe scenă, să le ofere actorilor – să-i pupe şi să-i iubească!

Motanul Incaltat

De duminică, am vorbit continuu despre Motanul Încălţat, despre mireasă şi despre flăcăul transformat în prinţ! Copila mi se plângea că îi e dor tare de ei şi că tot neiubită a rămas… Aşa că, Doamne-Doamne i-a pregătit o surpriză!
În dimineaţa aceasta, în drum spre grădiniţă, l-am zărit în staţia de la Minerva pe Dumitru Georgescu – mezinul din piesa de teatru, care a primit drept moştenire motanul. I l-am arătat Mariei şi am întrebat-o dacă îl recunoaşte. E Jacques! Hmmm, sau doar seamănă cu actorul? El este, i-am răspuns. Vorbea la telefon şi aştepta, nerăbdător, un autobuz. Care nu mai venea…
Noi traversaserăm deja strada şi-n mersul nostru de pitici se făcuse roşu la semafor şi, apoi, iar verde. Iar el, grăbit, abandonase gândul autobuzului şi venea pe acelaşi drum ca şi noi, cu telefonul la ureche. Atunci când s-a întors Maria şi l-a văzut în spatele nostru, nu s-a mai putut abţine: Jacques! Tu eşti Jacques!
L-am văzut zâmbind amuzat şi m-am minunat când a întrerupt discuţia de la telefon. A promis că sună mai târziu şi s-a oprit să vorbească unui oarecare copil, de pe stradă! Apoi, a mers în ritmul nostru – mai puţin grăbit… până la pasarelă! Sociabila şi, uneori tupeista mea copilă devenise vizibil emoţionată. Nu mai avea chiar atâta curaj, dar nici nu se simţea rău! S-a despărţit de prinţ cu o îmbrăţişare maaare şi cu un pup dulce! Şi, cu o veselie de nedescris! Noi am cotit spre grădiniţă, pe lângă biserică, iar Maria mi-a şoptit: Vezi? M-a ascultat Doamne-Doamne!
Şi, uite aşa a început o zi minunată, cu rugăciuni împlinite şi cu un om surprinzător de simplu şi de frumos – direct proporţional cu măreţia, cu succesul şi cu harul lui!

P.S.: Altfel decât de obicei, textul acesta a fost publicat mai întâi pe Facebook și abia apoi aici, pe blog. L-am preluat, însă – pentru a fi sigură că amintirea Mariei nu se va pierde prea ușor! 🙂

2 comentarii

  1. Comentarii de pe FB:
    * Miha Arsene: Bravo, Maria! Un copil frumos si fericit!
    * Elena Danis: E cea mai simpla si gingasa dovada ca Doamne Doamne exista! Si ne aude! 🙂
    * Eu: Aici, unde are cartea pe faţă, nu era chiar fericită. De fapt… se manifesta plânsul de duminica :). Nu se mai mulţumea s-o îmbrăţişeze doar cartea, când ar fi putut s-o îmbrăţişeze şi actorii! 🙂
    * Andreea Daraban: Ce frumos! Am patit si noi la fel cu florile… data viitoare sigur vom avea la noi un buchet sau mai multe. Iar Dumitru Georgescu e un actor teribil de bun! O placere sa-l vezi cum joaca!
    * Verives Horia: Frumos 🙂
    * Ionela Arvinte: Nu e nevoie să aveţi flori ca să veniţi pe scenă şi să ne imbratisati. E suficientă dragostea copiilor. Veniţi pe scenă să ne pupacim si să facem fotografii. Cât despre Dumi, e un coleg tânăr, talentat şi foarte sufletist. Merită vorbele dumneavoastră frumoase.

  2. Și-am primit mesaj și de la EL! Îi dau copy-paste aici, separat, la loc de cinste! Mulțumesc! 🙂
    Dumitru Georgescu: Va multumesc din suflet. Credeți-ma, in drum spre teatru, mergeam si zambeam. A fost cel mai frumos cadou pe care l-as fi putut primi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *