Conștientizare

Promovam azi, pe Facebook, o scriere de pe Doxologia. În care, printre altele, vorbea despre prigoana creștinilor din statele majoritar musulmane.
Și, pusesem acolo fragmentul cel mai dureros. Mai… șocant – că tot este la modă termenul. „La intrare în localitate, au fost opriţi de un post de control, care s-a dovedit a fi unul fals. Cinci bărbaţi îmbrăcaţi în hainele armatei siriene au deschis focul asupra maşinii. Tinerii au fost scoşi din vehicul şi aşezaţi pe pământ. Jihadiştii, observând că Fadi avea la gât Crucea Mântuitorului Hristos, i-au înfipt crucea în piept apoi, ducându-l la marginea drumului, l-au decapitat.
La subiecte din astea nu aștept like-uri, ci o secundă de meditație, de rugăciune. Am primit, în schimb, o întrebare. „Nu înțeleg care e scopul acestor articole, ce se urmărește prin ele?”. E o întrebare care a dat curs, apoi, unui lung șir de comentarii – în care, aceeași persoană, răspundea că, din punctul său de vedere, scopul unor astfel de articole este acela de a incita la ură. Și că, mai apoi, ele nici nu au ce să caute în presa din România.

Recunosc, am rămas destul de surprinsă. Cunosc persoana și mi-e tare dragă – și, nu scriu aici ca s-o judec sau să-i mai explic ei ceva (cred ca mi-a înțeles deja punctul de vedere), ci pentru că mi-a aruncat o minge la fileu, de care simt că trebuie să profit.

Care e scopul acestor articole, ce se urmărește prin ele?
În primul rând, a relata fapte din Siria, Liban, Egipt, Sudan, Nigeria, Irak, Iran s.a. înseamnă a prezenta știri internaționale. Chiar dacă o întâmplare nu se petrece la tine acasă, este imposibil să nu-ți pese că în alte colțuri de lume e război, că în 2014 oamenii încă mai sunt uciși pentru credința lor, că unii fanatici merg pe principiul „islam sau moarte”.
Prezentându-se realități din lumea asta mare, se incită la ură? Pe principiul ăsta și cu o oarecare doză de nebunie, la ură poate să mă incite și aflarea salariului lui Mircea Badea, trupul Biancăi Drăgușanu sau bărbații care i-au trecut prin pat Madonnei. Este clar că, mai mult decât atât, mă supără crima. Uciderea a sute de mii de oameni, schingiurea copiilor și distrugerea unor întregi orașe! Dar, de aici până la ură este cale lungă.

Deci, care este scopul unui articol de acest fel? CONȘTIENTIZAREA! Trezirea din confort și din lehamite, încurajarea în credință prin exemple pe cât de dure, pe atât de reale!

Conștientizare!

* Că mie mi-e bine ca la o mâță și mă plâng de toate mărunțișurile mele uriașe…

* Că nouă ne este rușine, uneori, să ne facem o cruce prin dreptul unei biserici, în timp ce alți frați ai noștri își apără credința, cu prețul vieții!

* Că, pe lângă o oarecare batjocură din partea unor prieteni, noi nu riscăm pedeapsă umană, atunci când Îl iubim pe Dumnezeu! Și libertatea este, deopotrivă, pentru cei care-L hulesc pe Dumnezeu.

* Că riscăm, în schimb, să ajungem la aceleași orori, dacă nu învățăm să respectăm credința sau necredința celor de lângă noi. (Asta nu înseamnă că trebuie să rămânem nepăsători. Dar, nici nu putem să impunem dragostea cu forța!)

În toate bisericile din România, preoții și credincioșii se roagă pentru pacea lumii. Pentru cei care și astăzi, în 2014, sunt prigoniți – iar vina lor uriașă o reprezintă religia în care s-au născut. Nu doar în biserici ar trebui să fie rugăciunea. Fiecare dintre noi ar trebui să acordăm măcar un gând – din milioanele pe care le avem într-o zi – fraților noștri. Creștini ortodocși, dar și catolici, siro-iacobiți și caldeeni. Chiar și musulmanilor! Musulmanilor prigoniți și musulmanilor prigonitori.

Nu strică să fim informați. Nu strică o clipă de rugăciune. Nu stică nici o întrebare, aparent bizară, care te poate provoca la meditație!

(Știrea asta și, mai ales poza cu fetița care a fost forțată să-și privească părinții murind au făcut înconjorul lumii. Care este scopul, de-a apărut și la noi? Motivele au fost expuse mai sus. La ele se mai adaugă lacrimi. Lacrimi multe.)

S-ar putea să-ţi placă şi...

4 comentarii

  1. E tragic ,si s eintampla in zilele noastre,fiecare incearca sa isi apere credinta,unii o duc la extrem.Dar sa recunoastem ca sunt cazuri relativ insignifiante comparativ cu atrocitatile comise de Biserica Crestina.
    Asta nu inseamna ca sunt deacord cu ce faci extreistii,dar au avut de unde invata

    1. Dacă te referi la atrocitățile Bisericii Romano-Catolice, din timpul cruciadelor, inchiziției, incursiunii în America Latină – acestea sunt realități pe care nu le putem nega. Recunoscute oficial de către Vatican, a fost emisă chiar și un fel de lege papală, în care este strict interzis să se mai comită asemenea fapte pe viitor. Acum… să nu credem că, în acele vremuri, musulmanii erau sfinți.
      În ceea ce privește Biserica Ortodoxă, ea a fost mereu sub tirania altora. Și, chiar așa, ea nu a instigat la violențe. Un singur contraexemplu există, prin secolul XIX, când sârbii au vrut să-i convertească cu forța pe croați.

  2. Cristina tu stii despre ce vorbesti ?
    Aceste atrocitati se intamplau cu sute de ani in urma ,iar in acele momente islamul se “propovaduia” tot cu sabia si atunci (dovada sunt asezarile vechi crestine din Turcia Siria si alte state actual musulmane in care sunt foarte multe biserici si manastiri parasite datorita prigonirii crestinilor) .Crestinii nu mai prigonesc pe nimeni dar islamul se impune in acelas mod violent.
    Ce vad eu tragic este prigonirea CRESTINISMULUI ,in tarile actual crestine ,in care prin media (pentru toate nivele de populatie ) ne este indusa si impusa ideea ca a fi crestin (ortodox in cazul romanilor) este un lucru care nu este bun pentru societate ,ca educatia crestina este ceva rau si multe altele.
    O concluzie personala din aceste articole si din unele comentarii asupra acestor articole , este ca ce se intampla in Siria si alte tari islamice se poate intampla si la noi ,la un alt nivel poate nu atat de sangeros dar la fel de tragic .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *