Jurnaliştii şi incendiul din mansardă

Eu știu că jurnaliștii sunt răi de felul lor. Că înfloresc maxim, doar-doar știrea o fi mai savuroasă. Colegă de breaslă cu ei… mă enervează peste măsură! Însă, de data asta, m-au provocat opușii câinoșilor. Se vede treaba că sâmbăta lumea se prostește și primește mură-n gură o informație, fără să se chinuie măcar să o treacă prin vreun filtru. Ce dacă e o știre despre un subiect grav? Nenorocirea abătută asupra unor oameni poate fi rezolvată dintr-un telefon – mai ales că, uite ghinionul, morții și răniții lipsesc cu desăvârșire! Și, apoi, să te deplasezi aiurea până într-un orășel mic precum unul numit… Huși – când tu ești ditamai jurnalist de… Vaslui – pe bune că ar fi jignitor! Ce dacă, reprezentând chiar importante agenţii de presă, împânzești prostii cu duiumul în toată ţara?

La Huși, mansarda de la un bloc cu trei scări a ars în întregime. 12 apartamente – din care opt locuite. Atât de în întregime… și atât de locuite (astea opt), încât bieții oameni au fugit din casă, așa cum i-a prins focul. Și-au rămas fără nimic altceva. Cu viețile lor, slavă Domnului, dar fără acte, bijuterii, bani, mobilă, electronice și electrocasnice… fără agoniseala ultimilor ani. Fără măcar o pereche de chiloți în plus față de aceea pe care o dețineau în momentul în care s-a dat alarma.

Aproape toate scrierile peste care am dat povestesc despre un singur bloc, fără  a-l împărți cumva pe scări. Asta n-ar fi nimic, dacă oamenii nu s-ar pierde pe drum. Cică: toți cei 35 de oameni aflați în imobil au fost evacuați. Păi, cum așa… când numai din cele opt locuințe aflate la mansardă au fost evacuate măcar câte trei persoane, adică 8×3=24… și într-o singură scară, la cele trei etaje plus mansardă sunt 20 de apartamente? Poate că 35 doar de la mansardă… Din fericire, mai toată lumea era acasă sâmbătă, pe la 13.30, iar copiii au trecut printr-o spaimă de zile mari dar, măcar au făcut-o în brațele părinților lor. Așa că, 35 de oameni (dacă facem un calcul la toate apartamentele locuite) au fost numai pe-o măsea…

Se mai relatează, de la jurnaliștii lu’ pește ars… că intervenția pompierilor s-a făcut cu șase autoutilitare. Însă, nimeni nu despică firul în patru. Ca să afle lumea, de exemplu, că prima mașină a venit la o oră după ce a fost sunat la 112. C-a venit târziu… nici asta nu ar fi mare tragedie, dacă ar fi avut apă mai multă decât de umplut o cadă și… dacă ar fi avut scară pentru a se ajunge până la etajul 4. Așa că, a mai durat 20-30 de minute până la o următoare mașină… și tot așa… numai în acest mod s-a ajuns la magicul număr de șase. În plus, focul anunțat cu surle și trâmbițe drept stins pe la 18, avea încă zone întregi fumegânde pe la 20…

Acum, dragii mei colegi jurnaliști, dacă vă mai interesează subiectul, puteți face investigații și în zilele următoare. Căci incendiul de ieri nu a fost decât începutul scânteii. În plus, poate la o dată următoare puteți demonstra și puțin profesionalism. Și, ca să nu ziceți că-s eu aia rea… vă pot oferi și niște ponturi. Nu acuz pe nimeni – doar spun trei dintre n-șpele mii de idei-întrebări ce mi-au trecut prin căpușorul ăsta de gazetar.

* Puteți să vă interesați, de exemplu, de ce pompierii au început stingerea focului de la apartamentele nelocuite – în timp ce proprietarii caselor locuite, de la mansardă, se rugau și implorau ca proștii să li se salveze agoniseala.

* Mai puteți arunca o privire la casele nelocuite de la mansardă, la care a rămas măcar cărămida. Apoi, puteți trece cu privirea zona în care se aflau apartamentele cele locuite… unele dintre ele dispărute în totalitate. Aveți vreo idee unde s-au pulverizat? Ia spuneți, trebuie să vă desenez diferențele dintre cărămidă și alte materiale de construcție?

* În poza a doua… cândva o sufragerie şi un mic dormitor… observaţi, vă rog, întăritura din peretele despărţitor – cu celălalt apartament. E din lemn! Ceva, obiecţii?…

Rumegați, rumegați, rumegați! Și… străduiți-vă să nu mă mai faceți de râs, vă rog eu! Rugați-vă să nu mai aveți știri din astea dar, dacă aveți, gândiți-vă că, pentru unii, oamenii aflați în necaz le sunt dragi – și, nu doar subiectul unui articol!

[Jignirile se adresează doar neprofesioniştilor. Ştiu cum e să fii băgat în aceeaşi oală, aşa că nu vreau să fac, la rândul meu, o greşeală. Admiraţie pentru cei care au relatat de la faţa locului şi pentru cei care îşi respectă meseria şi publicul.]

UPDATE: Vă mai puteţi întreba şi de ce vorbim acum despre mansardă, când peste tot în contracte scrie „zonă rezidenţială de blocuri de locuinţe tip parter + 4 etaje”.

9 comentarii

  1. Acu intreb si eu ca Badita Vasile,apartamentele cu pricina nu au asigurare?
    Sigur n-are nimic de-a face cu profesionalismul jurnalistilor de care vorbeai da ma gandesc si eu ca pierderea ar fi mai mica……….vorba aia Hans isi asigura si bicicleta cu toate ca oricand isi poate lua alta……….da o proprietate neasigurata………greu de zis

    1. Au asigurare… pentru că mai toate sunt „cauza” unor rate uriaşe la bănci… şi, de asemenea, gaj la creditele făcute. Însă, pierderea este uriaşă, Lore. Căci de la asigurator se va da, cândva, un bănuţ… dar tot conţinutul caselor e pierdut. Cine, ce să-ţi mai plătească, atunci când din casa ta nu se mai vede decât un colţ de aragaz şi un schelet metalic de căluţ de jucărie?…

  2. Anda, ca o posibila explicatie, dincolo de profesionalismul presarilor cu pricina: pana si pe pagina primariei Husi, autorul mentioneaza faptul ca blocul a fost construit de firma unui consilier local. daca in urma cercetarilor explicatia incendiului ar sta intr-un scurt circuit la instalatia suprasolicitata a cladirii, nenea constructorul, membru in CL, e bun de plata. nu am mai cautat alte detalii pentru ca deja ma luasera caldurile de la nervii aprinsi. saru’mana!

    1. Cunosc persoana şi, în principiu, e om bun. Nu din cauza lui n-au scris ăştia. Ar putea doar să nu mai scrie – în viitor. Ceea ce nu cred, totuşi, pentru că de astăzi au început să se mai trezească unii, la nivel naţional. Bunătatea nu te scuteşte de greşeli. Iar greşelile… se mai plătesc, uneori. Nu ştiu ce va fi.

  3. Pompierii au ajuns tarziu deoarece cu 5 minute inainte de a fi anuntati de incendiu de la complexul Relu, au fost chemati la un incendiu in Padureni. La Husi au ramas 2 masini de pompieri, dar nu era nici un sofer…Cat despre autospeciala cu scara, e stricata de ceva timp,si nu s-au grabit sa o repare, ca de.., poate nu va fi nevoie…Pompierii aflati in timpul liber au fost chemati, dar a durat un pic pana s-au adunat…Cat despre consilierul local, acesta le-a spus locatarilor sa puna mana sa stranga bani sa repare acoperisul…ca Doamne fereste de vreo ploaie….

  4. IMPORTANT! Primesc nişte comentarii pe care nu pot să le aprob. Să ne înţelegem!
    Cred cu tărie că la construcţia etajului 4 a existat o problemă. Altfel, nu ardea chiar tot. Sau altfel, Doamne fereşte, ar fi ars tot blocul…
    Asta nu justifică, însă, bălăcăreala politică în care vreţi să implicaţi patronul! Nu sunteţi cu nimic mai buni, doar pentru că faceţi parte din alt partid! Dacă pentru asta scrieţi – şi nu pentru a fi solidari cu necazul oamenilor, n-aveţi ce căuta aici!
    Apoi, fără a-l scuza, eu nu aş acuza prea tare patronul. El a fost cu banii. Specialiştii au fost alţii. Plătiţi bine! În plus, există experţi care au făcut inspecţia blocului şi care au aprobat totul! Aşa că, vina se împarte mult şi bine! Motiv pentru care nu voi accepta să mânjiţi numele unui singur om – care e deja suficient de înjunghiat din toate părţile! A unui om care, în prezent, îmi pare printre puţinii care vrea să descopere, cu adevărat, cauza a ceea ce s-a petrecut. Mulţumesc!

  5. O sa comentez (in viziunea mea) articolele care au aparut in presa locala pe acest subiect. Este parerea mea strict personala si imi asum ce spun. Am urmarit si urmaresc in continuare ziarele care scriu pe acest subiect si imi dau seama ca aici se ascunde o rafuiala politica mascata. Relu Caciula consilier local PSD, demon si Ioan Ciupilan, ingerul salvator. Vreau sa mentionez faptul ca nu iau apararea nimanui si ca sunt obiectiva. Il felicit pe domnul Primar pentru initiativa de a ii ajuta si in acelasi timp daca se dovedeste ca domnul Caciula se face vinovat de acest incendiu , intr-un fel sau altul, sa-si asume acest lucru.
    Ziaristii vasluieni/huseni, nu fac decat sa influenteze opinia publica inca o data si sa fie pe langa subiect, fara date si declaratii corecte, concrete. Tocmai de aceea mi se pare ca in toate articolele se duce o lupta cu doua personaje politice..nu stiu cat au influenta aceste doua personaje si cat vor ziaristii sa ii incrimineze sau nu… Trag concluzia asta din declaratiile care apar in articole la nivel general, ale primarului si a ale domnului Caciula….dar unde sunt pagubitii? Unde sunt numele lor si declaratiile in citat? Unde sunt povestile lor de viata si cate eforturi au facut sa-si cumpere, sa-si mobileze aceste apartamente. Ce au ei de zis este cel mai important. Unde isi cauta dreptatea? Vor recupera ceva sau banca o sa ia tot? Unde locuiesc si cum o vor lua de la capat? Care este subiectul care face stirea? Pagubitii care s-au trezit cu nimic ori rafuiala asta mascata? Ma indoiesc si de multe din declaratiile fara nume care apar prin ziare si anumite afirmatii care nu au o baza solida.
    Decat sa scrieti niste articole de dragul de a trata acest subiect mai bine faceti o campanie prin care ne invitati sa ii ajutam cu ceva pe acesti oameni.

    1. E foarte uşor să faci răfuială – şi, mai ales politică – atunci când un adversar e la pământ. Ceilalţi se cred, pentru moment, în cer. Până le vine rândul, pentru că fiecare are bubele sale…
      Mare parte dintre colegii noştri, Tamy – şi-o să-mi asum şi eu ce spun – sunt sclavi pe plantaţii. Scriu la comandă şi fără logică. Se mândresc, apoi, cu un nume la final de ştire. Ce mai contează cum a luat naştere ştirea aia?…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *