Job adecvat pentru Motanul Încălțat

Se tot vorbește despre papucul Cenușăresei ori despre pantofii gâscanului – și, se tot promovează personaje din acestea, care prea puțin au avut grijă de încălțările lor! E nedrept pentru un biet motan, bun străjer al stăpânului său, aducător de bogății și faimă, bun păstrător al luciului de pe cizmulițe! Spune-mi drept, n-ar merita Motanul Încălțat mai multă atenție? Spune-mi drept, de când nu ți-ai mai amintit de el? Recunosc, cu rușine în glas, că și eu – deși-s mamă de aproape trei ani – încă nu ajunsesem la povestea asta. Până acum câteva zile. Când am spus-o din scoarță în scoarță copilei mele și am fascinat-o, de-a dreptul. De atunci, Maria ne fură papucii și se prezintă a fi mieunătorul personaj, fain încălțat, grabnic țopăitor, în așteptare veșnică de aplauze și, dacă se poate, de bomboane.
Ieri, am crezut că pic de pe scaun, atunci când răsfoiam un site cu niște pantofi minunați, iar Maria m-a întrebat: Ce faci? Cauți papuci pentru Motanul Încălțat?! Apoi, a văzut tocurile și a zis: Aaa, astea-s pentru pisici! 🙂

Oricât de ciudat ar fi, eu chiar citeam ceva ce se potrivea cu vorbele Mariei! Citeam despre planul celor de la Leofex.ro de a angaja persoane pentru a le purta noua colecție, în schimbul unui feed-back. Fabuloasă întâmplare, cred că în contextul ăsta chiar e nevoie de un Motan Încălțat! Ori, de o pisică încălțată – demni reprezentanți ai unei idei de poveste!
Mereu mi s-a părut că noi și ei facem parte din lumi diferite. Adică, rochia pică turnată pe un trup 90-60-90, iar pantoful se potrivește pe un picior delicat, ireal de… fără cusur. Prin urmare, formele mele n-au nicio șansă la podium, așa cum talpa mea lată – n-are nicio perspectivă în a deveni model.
Curajul celor de la Leofex.ro, de a oferi pantofi din noua colecție primăvară-vară unor pisici normale – adică, unor oameni obișnuiți, mi se pare o nebunie! O nebunie atât de faină, încât merită a fi promovată! Cu atât mai puțin cu cât 20 de perechi de picioare din toată țara asta – împreună cu posesorii trupurilor lor – pot fi angajate cu contract de colaborare, pentru a îndeplini rolul de tester și pentru a deveni adevărați Motani Încălțați!

testator-pantofi-national

Persoanele care vor fi selectate nu trebuie decât să poarte o pereche de încălțăminte la alegere, timp de o săptămână și apoi să întocmească un raport de purtabilitate. Adică, ele trebuie să noteze informații despre aspect, comoditate și mix&match – pe românește, cât de bine se adaptează încălțările cu diverse articole de îmbrăcăminte. De parcă simpla încălțare a motanilor și a pisicuțelor n-ar fi fost suficientă, aceștia vor primi și câte 150 lei pentru serviciile aduse.
Cred, sincer, că astfel de inițiative trebuie încurajate. Cred că fiecare dintre noi poate deveni model, atunci când produsele sunt adresate nouă – și nu unor himere. De aceea, nu mai e timp să stăm pe gânduri! Până pe 31 martie, oricine poate aspira la titlul de Motanul Încălțat! Încălțat, dar nu oricum! Cu bun gust. De calitate. De poveste – în care ne respectăm și ne îngrijim încălțămintea. De poveste în care nu ne aruncăm papucii în apă, nici nu-i pierdem pe la baluri – ci, în care îi păstrăm și, pur și simplu, ne bucurăm de ei!

Nu știu exact dacă, în mintea Mariei, pot fi și eu Motanul Încălțat dar, știu sigur că s-ar bucura să se laude cu mine în postura asta – la tot parcul. Prin urmare, eu mi-am ales deja papuceii la care să fac recenzie. Tu? Mai stai pe gânduri, sau te-ai încălțat deja?

S-ar putea să-ţi placă şi...

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *