Supărări trecătoare

De multe ori, ne enervăm. Aparent, cu toate motivele din lume. În realitate, fără rost. Ne supără o privire, un gest, o vorbă – sau lipsa lor. Și, credem că necazul nostru e cel mai mare. Că avem tot dreptul să fim încruntați. Că cei din jur s-au aliat, parcă, împotriva noastră.
Mie mi se întâmplă adesea. Și, tot adesea mi se întâmplă ca, în acele momente să întâlnesc zâmbetul unui om sărac ori grav bolnav, infirm sau în doliu. Atunci, mi se face rușine. Rușine de mine și de marile mele probleme! Realizez că sunt genul de om care se simte rău… de prea mult bine.
Îmi promit să țin minte rușinea și lecția învățate azi. Până mâine…

S-ar putea să-ţi placă şi...

6 comentarii

  1. Cata dreptate aveti!
    Si la urma urmei, desi putini inteleg si accepta, toate jijnirile, privirile taioase, uneltirile ne inalta, ne ajuta sa evoluam. Nu trebuie decat sa le acceptam; cum vin, asa sa se duca…..si se duc….numai sa le lasam noi sa plece, nu sa le tinem inchise in camarile inimii.

  2. Frumos ce ai scris si foarte adevarat. Noi, astia “evoluatii”, ne suparam si ne facem griji ca nu avem bani sa ne luam nu stiu ce fita de ultim telefon, iar oamenii simplii si saraci isi fac griji ca nu au cu ce sa-si ia maine o paine..si cate..si cate… dar na, asa suntem noi, cu cat avem, cu atat am vrea mai mult, si niciodata nu ne este indeajuns – cica se merge pe principiul cautand intootdeauna perfectiunea, tinem vie evolutia !!!
    Singuri ne dam o palma si ne zicem in gandul nostru ca nu o sa mai fim asa “irationali” si ca o sa coboram printre adevaratele probleme..dar totul tine, exact ca o minune..pana a doua zi..cum spui si tu: “pana maine” !!!

    1. Ne interesează de noi. Și, uităm că nu existăm decât în… echipă. Dacă ne interesează și de alții – de împlinirea lor – putem să devenim și noi mai fericiți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *