Timpul s-a oprit. Oameni de aproape si oameni de foarte departe au venit la ea sa-si odihneasca sufletele. Sa-si spuna necazurile. Sa se roage si sa multumeasca.

Totul pare o nebunie! De neinteles pentru unii, care se incapataneaza sa stea departe de iubirea lui Dumnezeu si a sfintilor Lui. Dar poate fi nebunia aceasta – colectiva? Aceeasi nebunie poate cuprinde sute de mii de oameni dintr-o data, oameni dispusi la sacrificiu, la cozi intinse pe cativa kilometri, la ore intregi petrecute in picioare si in frig?

Ceva! Ceva trebuie sa-i motiveze si sa le dea putere! De unde atata putere? De unde atata ravna la copii, la tineri si la bunici, deopotriva? Raspunsul sta in credinta, caci ea este in stare sa mute muntii din loc! Poti avea credinta, pur si simplu, sau ea apare atunci cand realizezi ca orice banala rasuflare a noastra e un dar!? Caci, cu adevarat este – viata nu am primit-o din prea multe merite, ci din infinita iubire.

Rugaciunile noastre nerostite sunt implinite. Iar rugaciunile cele rostite, gandite, simtite si traite nu pot avea decat sclipiri de minune! Oamenii cred in minuni! Pentru ca Sfanta Parascheva, cea la care au venit sa se inchine in aceste zile, le-a demonstrat ca a crede nu-i o joaca. Linistea si pacea pe care o simt credinciosii atunci cand ajung, intr-un final, sa se inchine sfintelor moaste este, cu adevarat, o minune!

Impreuna la zi de sarbatoare

Ar putea veni in orice alta zi. Unii chiar vin si in alte zile. Dar, se incapataneaza sa fie prezenti acum! Pentru ca, indiferent daca esti din Iasi ori nu, in preajma zilei de Sfanta Parascheva momentul de rugaciune este special. Pentru ca, pana la urma, si sfintii merita sa le spunem La multi ani!, de ziua lor. „Prin jertfa noastra de acum, aducem un dar sfintei, ca multumire pentru tot ajutorul pe care ni-l ofera in timpul anului”, spune Vasile, din Suceava. Sunt cuvinte simple si sincere, rostite cu modestie.

Oamenii multumesc si cer, in acelasi timp, ca si pe viitor sfanta sa le ramana buna ocrotitoare. „Am venit pentru sanatatea noastra, a copiilor, a fratilor. Pentru ai nostri, dar si pentru cei straini, sa ne dea Dumnezeu sanatate la toti!”, se roaga Elena, din Vaslui. Pare ciudat sa te rogi pentru sanatate intr-un context in care, cel putin din punct de vedere medical si pur lumesc, orele petrecute pe drum, apoi afara, la temperaturi scazute, pe ploaie sau vant – te pot imbolnavi. „Nu este un chin! Prin statul la coada asta mare, reusim sa fim mai puternici. Mai buni!”, mi se explica. „E obositor. Dar e o singura data pe an ziua sfintei. Daca vrei sa vii si tu aici, iti aduni toate fortele si reusesti!”, afirma cu tarie Maria Venghea, la cei 71 de ani ai sai. Declaratiile acestea apartin oamenilor in varsta, dar si celor mai mici. „Am venit, pentru ca vreau sa ma inchin la sfanta. Drumul acesta, pana la racla, inseamna mult pentru mine. Imi pune rabdarea si credinta la incercare. Merita orice sacrificiu. Sfanta ma ajuta mereu!”, sustine o copila de 14 ani, din Iasi.

Uniti in dragostea de Hristos

Numarul tinerilor aflati la rand, asteptand sa se inchine la sfintele moaste este surprinzator si imbucurator de mare. „Am 28 de ani si sunt din Piatra Neamt. Am mai venit si cu alte ocazii la sfanta, in alte zile. Dar, chiar mi-am dorit sa ajung clipa in care sa fac traseul acesta si sa ma bucur ca am reusit!”. Bucuria este sincera, iar frigul si oboseala par a fi stari necunoscute de trupurile credinciosilor.

Lumea este unita in rugaciune, in dorinte si in crez. Formeaza un tot unitar si se simte puternica. „Suntem plecati de acasa de la 5 dimineata. Cu tot cu drum si cu stat la rand pana acum, au trecut deja 15 ore. Este un sacrificiu foarte mare, dar merita. Fiecare are in viata lui cate un necaz si Dumnezeu ne ajuta. E timpul sa-i multumim. Si Cuvioasei ii multumim la fel, prin acest canon. Nu simtim oboseala, nu simtim nimic rau. Este extraordinar!”, povesteste o femeie, dintrun grup mare de pelerini veniti de la Bucuresti. Emotiile invadeaza sufletele multora. „Ne simtim foarte bine aici, desi nu venim prea des. Suntem din Vaslui, dar locuim in strainatate si acum, daca suntem in tara, facem orice sacrificiu ca sa mergem sa ne inchinam. E o minune ca putem face asta! Ma simt mai bine!”, spune doamna Maria, cu ochii scaldati in lacrimi.

In asteptarea inchinarii la sfintele moaste, diferentele pe care le facem in viata de zi cu zi par sa isi piarda din contur. Romani si rromi, monahi si mireni, femei si barbati, tineri si mai putin tineri, oraseni si tarani – cu totii devin frati. Sufletele lor cantaresc mai mult decat varsta, etnia ori statutul. „Am venit sa ne rugam la sfanta. Ea ne lumineaza, ne simtim bine. Merita sa ne intoarcem an de an. Nici nu ne gandim sa abandonam drumul acesta! Putem sta pana a doua zi aici. Nu ne miscam!”, sustine, cu credinta, Sandica, din Ghidigeni, judetul Galati.

Urcus pe muntele credintei

Cei care cred stiu ca, de multe ori sunt luati in ras de cei care nu cred. „Rad si comenteaza, daca atata ii duce capul. Fiecare face dupa cum gandeste, dar e pacat ca se vorbeste atat de urat. Noi ne rugam si pentru cei care nu cred. Sa-i ajute Dumnezeu”, spune un domn.

Rezultate? Dar rezultate exista? Daca faptul ca respiram si ne miscam si ne trezim cu bine in fiecare dimineata nu conteaza, intamplari mai spectaculoase pot fi povestite? Cu siguranta! Anastasia are zece luni si sta cu mama ei la rand la sfanta. Frigul este cuprinzator, dar manutele fetei sunt caldute. La fel de moi si de rumeni sunt si obrajii. „Anul trecut am venit fara ea. Anul acesta, vin cu ea! Asta e minunea mea. E darul primit, pentru care am venit sa multumesc”, spune mama Anastasiei. Ianis are trei ani, este din Bucuresti si sta cuminte printre oameni. „Este foarte rabdator. Stie ca urcam un munte acum!”, zice tatal lui, pe un ton glumet. Insa copilul urca, intr-adevar, muntele credintei. E mai puternic decat multi dintre adultii care gasesc tot felul de pretexte pentru a-si sufoca sufletele. „Vin bolnava si ma duc sanatoasa acasa. Am venit aici cu o durere cumplita de masele si deja nu ma mai doare nimic”, spune si Steliana Luca.

Minuni ale Cuvioasei Parascheva

Sfanta Parascheva nu este in sufletele oamenilor doar de azi, de ieri. Multi dintre pelerini vin de zeci de ani sa se inchine la ea, in preajma zilei de 14 octombrie. „Ne stie sfanta toate necazurile. Prima data am fost acum 35, 36 de ani. Eram bolnava tare, mi se umflase burta si doctorii mi-au spus ca am cancer. M-au trimis acasa. Si eu am venit la Iasi, la sfanta. In acel an am participat la acatistul pe care-l citesc preotii, inainte de a scoate racla afara. Si-am vazut cu ochii mei ca au vrut sa ridice racla sus, au pus-o pe umeri si, cand sa iasa preotii afara cu racla, racla mergea inapoi. Atunci, preotii au dus-o iar pe catafalc, s-au pus in genunchi cu totii si toata lumea din biserica s-a rugat cu lacrimi in ochi. Dupa aceea, au scos-o cu atata usurinta, de ziceai ca duc o pana. Eu, de drag, m-am apucat cu mainile de racla si am mers pe sub racla toata Mitropolia. Am pierdut un papuc in multimea aia, dar nici n-am vrut sa ma intorc inapoi. Asa ca, dupa aia mi-am cumparat niste gumari. Am luat gumari si apoi m-am dus acasa, am spus in toata comuna, ca pe atunci nu se stia de Cuvioasa”, povesteste Fanica, o credincioasa din Tecuci. Sfanta a facut-o sanatoasa, iar ea nu are cum sa uite acest lucru. Vorbeste despre ea ca despre o prietena buna, o mama, o sfatuitoare. Si chipul ii e luminos! „Nu ma lasa Cuvioasa! Eu nu ma despart de Cuvioasa niciodata!”, sustine femeia trecuta de 70 de ani.

Bucurie atinsa

Oricat de mare ar fi chinul, oricat de multe ar fi sacrificiile, ajungerea, intr-un final, inaintea sfintelor moaste este o rasplata divina! „Nu ne mai doare nimic. Nici nu am obosit, nici nu ne e somn, sete sau foame. Dau slava Maicii Domnului si Cuvioasei Parascheva ca ne-a intarit si am ajuns si ne-am inchinat. Ma simt asa, ca de 16 ani! Si am 86!”, marturiseste Alexandra Rarinca din Cudalbi, Galati.

In tot acest cadru, de sfintenie si de liniste sufleteasca, te simti incalzit, parca, de cojoace nevazute. Plumbul de pe ochi se ia si inima tremura de emotie. De aceste trairi te impartasesti, oricat de nevrednic ai fi. De aceste trairi m-am impartasit si eu, doar stand in preajma pelerinilor si respirand din credinta lor. Printre atatea semne si minuni, e imposibil sa stai nepasator. In preajma Sfintei Parascheva e imposibil sa nu te gandesti, macar pentru o secunda, ca singura ce ne ramane, in toate greutatile vietii, este credinta.