Nebun pentru Hristos

Alături de moaștele Sfintei Parascheva, la Iași au fost aduse spre închinare și moaștele Sfântului Teofil cel nebun pentru Hristos. Dacă nu ați fost curioși până acum să-l cunoașteți, puteți citi despre viața sfântului aici. Pornind însă de la el, eu despre altceva vreau să vorbesc. Despre ce înseamnă, de fapt, acest nebun după Hristos – exprimare pe care nu o întâlnim doar în cazul Sfântului Teofil.

Într-o lume nebună, a fi nebun nu-i văzut cu ochi buni. E ca și cum toți merg pe un drum asfaltat și unul singur o ia printr-un șanț plin de noroi – în ciuda faptului că și unii, și alții, au aceeași destinație.
Să explicăm. Omul are mai multe căi de a ajunge la asemănarea pierdută cu Dumnezeu. Calea cea mai simplă și cea mai accesibilă, care are cea mai mare căutare este cea a omul simplu/ a mireanului – care merge pe asfalt. O altă cale, mai îngustă, la care aderă mai puțini, este cea a monahismului – a celui care merge pe bordură, la limita dintre asfalt și șanț. Omul din șanț este rar întâlnit în istoria creștinismului. Acesta este omul care își dorește să primească disprețul celorlalți, în favoarea iubirii necondiționate către Dumnezeu. De multe ori, el face fapte respingătoare, în așa fel încât să fie ocolit. Astfel, el își găsește liniștea și răgazul de a se dedica total lui Dumnezeu. În rugăciune, el se gândește la noi toți cu o dragoste direct proporțională cu batjocora pe care o suportă în urma purtării sale.
Știu, pare de neînțeles. E o nebunie! E o nebunie să fii nebun – mai ales într-o lume nebună! În același timp, e o asumare. E o nebunie mascată a lucidității. În ultimele zile m-am ferit să scriu despre Sfântul Teofil cel nebun pentru Hristos – știind că eu nu-l înțeleg prea bine, știind că nici alții nu-l vor înțelege și că vor râde de el. Apoi… am realizat că râsul ăsta din mintea noastră nu-i este deloc necunoscut Sfântului – și că, până la urmă, acesta a fost chiar scopul vieții lui.

S-ar putea să-ţi placă şi...

2 comentarii

  1. Astfel de nebunii întru Hristos au făcut și unii monahi și unii mireni. Ai îcadrat toți mireii pe asfalt, toți monahii pe bordură și toți „nebunii” în șanț. Dar oamenii ca moșu Gheorghe Lazăr unde-i încadrezi?

    1. Nebunii rezultă din primele două categorii. Adică, pot fi mireni sau monahi. Credeam că se înţelege asta. Dar, dacă ai adus completare – e mai bine, ca să nu mai lăsăm loc la interpretări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *