Concediu la mare

Îmi tot vine să amân scurta poveste de concediu, dar mi-e teamă că se întețesc ploile și mai vine și iarna – că expiră pozele cu marea cea frumoasă, cu soarele cel simpatic, cu nisipul cald și cu odihna de care ne-am bucurat! N-aș vrea să nu spun nimic despre perioada 22-27 august – primul nostru concediu în trei la mare!

* Drumul de la Iași la Eforie Nord a însemnat, pentru Maria, cel mai lung timp petrecut vreodată în scăunelul de mașină. Așa că, am pornit noaptea, pe răcoare, pentru ca ea să doarmă și, astfel, să i se pară că numai ce-a închis și-a deschis ochii, și-a ajuns la mare. N-a fost așa, deoarece o treime din drum a stat trează, ne-a cântat și ne-a arătat soarele ce răsărea din farurile mașinilor. A fost, oricum, simpatică și cuminte. Mocnea de nerăbdare să i se îndeplinească visul. Mă duc cu chiloții la mare!, așa s-a tot lăudat, o săptămână întreagă, la tot omul cunoscut și necunoscut pe care îl întâlnea în cale. S-a asigurat că i-am pus slipii în bagaj… și acum ea și chiloții ei goneau, într-adevăr, spre mare!

* GPS-ul împrumutat, dotat cu hartă nouă, ne-a mai tras din când în când pe sfoară. În Galați ne-a băgat în prima piață, apoi am ajuns, fără să știm cum, peste calea ferată, pe un drum ciudat. În rest, toate bune – mai ales că am mai stat cu ochii și pe indicatoare! Brăila era invadată de câini pe toate drumurile, în toate intersecțiile. Erau ieșiți în stradă, la protest sau la nuntă, nu ştiu…, dar cred că erau toți! Am ajuns, apoi, pe autostradă – hmmm – autostradă în România?! – și pentru o perioadă am simțit că ne aflăm într-o altă lume. Contra sumei de 11 lei.

* Pe plajă, în Eforie Nord, am poposit aproape de ora 7. Ne-am plimbat, am tras aer în piept și ne-am luptat cu ideea ca tălpile mezinei să atingă nisipul. Imposibil, de neconceput, de nesuportat! Așa că, ne-am tolănit pe cearșafuri și am așteptat să se încălzească apa. Pe la ora 9 am umflat colacul-rățușcă dotat cu sistem de băgat picioarele și ne-am aruncat în valuri. O mișcare acceptată cu zâmbetul pe buze de Maria. Bingo!

* La ora 10 am plecat în căutarea Vilei Roza. Și-am găsit-o, după ceva răsuciri (pentru că-s două cu acelaşi nume…), pe Strada Deliei, nr. 49. Aici cumpărasem vouchere de pe net – 320 de lei pentru 6 nopți, 2+1 persoane. Știam că e mai departe puțin de plajă, dar ne-am asumat acest lucru. Pentru că prețul nu era de ici, de colo. Și, pentru că depărtarea de civilizație ne asigura, cumva, și garanția unor nopți cu liniște.

Mie mi-a plăcut acolo! Am fost tratați frumos, cu prietenie. Am fost lăsați și în plata noastră, fără să ni se bage nimeni cu forța în suflet. Camerele erau spațioase și curate, băile mari și faine. Bucătăriile bine utilate, accesul la frigider/ aragaz/ veselă – non stop.
Ultima zi de mare ar fi fost 28 august. Am întrebat dacă suntem lăsați să stăm peste program – adică, peste ora 12, când se eliberează, în general, camerele. Cu Maria fiind, nu puteam pleca la drum în toiul zilei, pe căldură mare – așa că, tot pe seară/ noapte voiam să călătorim. Ni s-a spus încă din primele cinci minute de când ne cunoscuserăm: DA! Ceea ce nu a putut decât să ne bucure. [Între timp, planurile s-au schimbat. Pe 27 după-amiaza au început ploile, iar la meteo se anunțau la fel și următoarele zile. Așa că, pe 28 dimineața ne lăfăiam deja în pat, la mamaia și la tataia de la Măgirești – unde ne-am continuat vacanța până la sfârșitul săptămânii.]

* Spuneam că singurul inconvenient al cazării a fost relativa distanță de plajă. Nu mult cu mașina – 5 minute, poate ceva în plus, dacă era aglomerat. Însă, pe jos, ar fi luat destul de mult! Cu bagaj după noi – cearșaf, prosoape, colac, mingi, lopățele, oliță… plus una bucată copil odihnit/ obosit/ cu toane… nu ar fi fost tocmai o afacere. Așa că, am preferat să plătim prețul parcării – 10 lei pe zi, staționare oriunde în Eforie Nord sau Eforie Sud. Dacă îți făceai abonament pe toate zilele, câștigai o zi gratis.

* În primele două zile de mare am avut și companie selectă din neamul (i)Epurilor – frate, cumnată, nepot. Apoi, am rămas noi trei. La plajă a fost minunat – în ciuda faptului că, pentru mulți, programul de bebeluși/ copii mici poate fi destul de greu de respectat. Dimineața, nu am stat la soare mai mult de 10, 10.15. Seara, ieșeam, după ora 17. Pe la 19 era program de carusel, apoi pe la 20, 20.30 ne retrăgeam spre casă. Nu ne-am simțit sacrificați, nici nu am avut motive de vreun fel să ne plângem. În plus, am reușit să facem ceea ce ne-am propus, chiar dacă l-am trădat pe Connec-R. După săptămâni întregi de somn cu țârâita, în zilele alea am dormit cot la cot cu Maria! A fost… de vis!

* Nisipul a fost fin și destul de curat. Și apa bună, călduță, ademenitoare. Ca să ajungi la plajă, însă, a fost trebuit mereu depășit un obstacol. Scări multe și uneori destul de abrupte… cu unele scânduri aproape lipsă ori cu structura metalică mâncată bine de rugină. Un obstacol a fost și în relativa menținere a curățeniei. Existau coșuri pentru plastic/ hârtie/ metal. Gunoiul menajer era aruncat tot aici… căci nu prea era unde, în altă parte.

* O altă  fază care nu ne-a plăcut – în staţiune, în general, a fost lipsa indicatoarelor. Aş fi vrut să văd că scrie undeva Spre plajă. Nimic. Şi un BRD am căutat în disperare, căci numai localnici puteau spune unde s-a pitit.

* De nelipsit au fost, însă, prietenii pescăruși! Care zburau, nestingheriți, printre noi.

* Copilița noastră a fost fantastică! În ciuda faptului că schimbarea de mediu nu i-a priit total organismului (a vărsat un pic și a făcut căcuța moale) s-a comportat exemplar! A fost mereu veselă și simpatică, sociabilă și surprinzătoare! Când ne simțea îngrijorați de ceva, sărea în brațele noastre și ne spunea: Te iubesc, mami!, Te iubesc, tati! – și, logic, ne termina! La mare a început, timid, seria întrebărilor de ce? ( iar acum e în plin proces de curiozități!). Acolo a țipat în gura mare că Vine tanti roșie! – o tanti îmbrăcată complet în roșu – și tot acolo a descoperit că unii oameni au desenați pe ei diverse chestii (tatuaje). De călcat pe nisip în picioarele goale tot nu a călcat, în schimb în ghetuțele ei se simțea în siguranță totală! Apa, în schimb, i-a fost pe plac până la capăt. Cu rățușcă ori cu burta pe perna gonflabilă, cu aripioarele cu Kitty, cu valuri în față sau în marea liniștită – răcușorul a făcut toate giumbușlucurile posibile!

Pietrele au fost ținute la păstrare. Căci… aveau și ele nevoie de un concediu! V-au salutat, doar o singură dată, timid, pe Facebook. Și s-au bucurat de bucuria noastră!

* Per total, a fost un concediu reușit. Cu împliniri. Cu noi doi, părinți cu normă întreagă. Cu descoperirea faptului că e minunat să petreci 24 din 24 de ore în familie. Cu baterii încărcate și cu acceptarea ideii  că ne vom întoarce acasă, la viața de zi cu zi, la serviciu și la ajutorul de nedescris pe care ni-l oferă buna și bunu! Cu poze multe și cu amintiri și mai multe – păstrate în suflet!

S-ar putea să-ţi placă şi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *