Omul invizibil

Eu scriu, dar cuvintele mele se lovesc de tastatură şi se imprimă cu tuş din ala… jucăuş… care dispare. Literele nu vor să rămână fixate pe ecran, iar gândurile zboară aiurea, prin veşnicie…
Am multe de spus – însă vorbele se lovesc de pereţi şi se întorc asupra mea, duşmănoase. Exist şi nu exist, cred şi nu cred, caut şi nu găsesc. Nu prea ştiu ce vreau de la viaţă, la fel cum nu ştiu ce vrea viaţa de la mine. În momentul asta sunt – ori aş vrea să cred că sunt – invizibilă.

S-ar putea să-ţi placă şi...

2 comentarii

  1. Toti avem cate un moment mai special cateodata, dar cine cauta gaseste intotdeauna!
    Relaxeaza-te si bucura-te de clipa asta altfel. Celelalte se vor aranja de la sine, Anda…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *