RIUF vine la Iaşi
Am mai povestit şi cu alte ocazii experienţele mele de student într-o ţară străină. Ştiu că sună pompos dacă spun că aproape jumătate de an în Spania mi-a schimbat viaţa. Totuşi, nu sunt departe de adevăr. A fost ALTCEVA, total diferit de lumea pe care o cunoşteam eu. De sistemul de învăţământ românesc. De tot! A fost, până la urmă, o şansă căreia am refuzat să-i dau cu piciorul. Şi, pe care aş vrea s-o aibă cât mai mulţi tineri. Şansa bate la uşă. Acum. Cioc-cioc, o auzi? Deschide-i!
Joi, pe 22 martie, poposeşte la Iaşi, la Hotel Unirea, cel mai mare târg internaţional de universităţi din Europa de Est. Din zona Moldovei… ce să mai spun? 🙂 Romanian International University Fair 2012, cunoscut, mai simplu, sub denumirea RIUF, a ajuns la cea de-a zecea ediţie. Pe lângă universităţile „Al. I. Cuza”, „Gr. T. Popa” şi „Petre Andrei” din Iaşi, vor participa şi reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ superior din Belgia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Olanda, Suedia.
În total, vor fi peste 20 de standuri din mai mult de zece ţări. Elevii şi studenţii vor avea acces la măcar 350 de tipuri de programe de licenţă şi 150 de programe de master şi vor putea participa la work-shop-uri. Absolvenţi de studii în străinătate vor împărtăşi din experienţa lor, iar tinerii care şi-au făcut deja programare la interviu, pentru a urma cursurile unei universităţi din afară vor putea să afle pe loc dacă au fost admişi sau nu.
Eu zic că sună tentant. Mai multe informaţii se pot afla accesând site-ul evenimentului, www.riuf.ro.
3 Comments
Isis
Cu cateva zile in urma RIUF si-a deschis portile la Sala Palatului din Bucuresti. Am fost prezenti printre standuri, in cautarea… Olandei. 😉
Concluzia, draga Anda, e ca si eu as mai incepe o facultate, ca student international – atat de variata si interesanta este oferta universitatilor participante!
anda_elena
Într-adevăr! Oferte sunt! Doritori să fie! Care să merite şi care să reuşească să treacă decent de examenul de bacalaureat…
Pingback: