Iaşul universitar
Titlul nu are legătură cu portalul cu acelaşi nume. Însă… are legătură Iaşul studenţilor… şi al rectorilor… şi al decanilor… şi al tuturor indivizilor care fac parte din sistem.
Suntem într-un oraş care are cinci universităţi de stat şi câteva private, dintre care una iese mereu în evidenţă şi ştie să-şi facă imagine. Cuiul meu este împotriva instituţilor de învăţământ superior de stat şi împotriva celor care se poartă acolo ca pe moşia lor. M-am săturat să nu mi se răspundă la telefon, să nu fiu primită în birouri, pe motiv că nu mi-am făcut anunţată prezenţa (cum, dacă nu ştii să foloseşti mobilul?!), să nu mi se ofere informaţii de bun simţ, PUBLICE!
Marea îngrădire
Îmi place să mă păcălesc cu ideea de libertate. Îmi place să fiu liberă! În gândire, în vorbire, în exprimarea sentimentelor… în orice! Şi să execut comenzi… ori să mă supun regulilor – având impresia că fac asta pentru că aşa e firesc, pentru că sunt educată, pentru că ar fi urât să procedez altfel.
Când mi se pun piedici, doar ca să mi se arate că nu-s liberă, ci extra limitată în timp şi spaţiu, mă crispez. Când mi se pun garduri – la propriu! – doar ca să mi se amintească de faptul că iarba nu-i a mea, ci a urmaşilor, urmaşilor mei, mă înfurii! Înţeleg că un gard înseamnă delimitarea unui spaţiu privat, dar nu înţeleg ce caută gardurile într-un parc!
Inteligenţa emoţională la locul de muncă
Am scris, mai demult şi cu foarte mare drag – despre inteligenţa emoţională. Este un subiect care mă pasionează şi care m-a făcut să pot spune şi despre mine că… sunt inteligentă! 🙂 Lăsând gluma la o parte, inteligenţa emoţională este o componentă extrem de importantă a vieţii noastre.
De aceea, atunci când am intrat în posesia cărţii Inteligenţa emoţională la locul de muncă am lecturat-o din scoarţă în scoarţă. Sincer, mie mi s-a părut destul de firesc tot ceea ce se scrie Paz Torrabadella acolo. În acelaşi timp, am conştientizat faptul că prea puţini se folosesc, cu adevărat, de inteligenţa lor.
Puterea vântului
Nu degeaba mi-e mie frică de vânt. Astăzi, dacă eram cu trei paşi mai în faţă şi puţin mai la dreapta, cădea o uşă pe mine. O uşă de termopan, cu sticlă. Smulsă din ţâţâni – de vânt.
RIUF vine la Iaşi
Am mai povestit şi cu alte ocazii experienţele mele de student într-o ţară străină. Ştiu că sună pompos dacă spun că aproape jumătate de an în Spania mi-a schimbat viaţa. Totuşi, nu sunt departe de adevăr. A fost ALTCEVA, total diferit de lumea pe care o cunoşteam eu. De sistemul de învăţământ românesc. De tot! A fost, până la urmă, o şansă căreia am refuzat să-i dau cu piciorul. Şi, pe care aş vrea s-o aibă cât mai mulţi tineri. Şansa bate la uşă. Acum. Cioc-cioc, o auzi? Deschide-i!
Joi, pe 22 martie, poposeşte la Iaşi, la Hotel Unirea, cel mai mare târg internaţional de universităţi din Europa de Est. Din zona Moldovei… ce să mai spun? 🙂 Romanian International University Fair 2012, cunoscut, mai simplu, sub denumirea RIUF, a ajuns la cea de-a zecea ediţie. Pe lângă universităţile „Al. I. Cuza”, „Gr. T. Popa” şi „Petre Andrei” din Iaşi, vor participa şi reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ superior din Belgia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Olanda, Suedia.
Vreme de băgat în boală
Ştiu că omu-i schimbător, fix ca vremea! Ştiu că, pe când era frig tare, abia aşteptam să se încălzească. Ştiu că, la vară, îmi voi dori răcoare. Eh… şi mai ştiu că tot ceea ce înseamnă acum afară mă scoate din minţi!
Hapciu!, aud prin tot locul. Lumea îşi sufla continuu nasul. Unii-s prea îmbrăcaţi, alţii prea dezbrăcaţi… nimeni nu e mulţumit de alegerea vestimentară pe care a făcut-o. Aici e soare, dincolo bate vântul, acolo e prea cald, dincoace simţi cum transpiraţia se răceşte şi îţi cuprinde şalele.
Ochii-n paișpe la tren!
Trec, constant, calea ferată. De la piață, din Alexandru, spre Gară. Și, constant, dau peste aceeași situație. Uneori, semnalele luminoase și acustice încep programul cu mult, exagerat de mult timp înainte de a-și face apariția vreun tren. Atunci, lumea se plictisește de așteptat… și își continuă drumul.
De și mai multe ori, nu se dă niciun semnal… și doar se aude trenul, cum se apropie. Mi se pare cumplit de periculos. Și, lucrul ăsta se întâmplă destul de des.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
