Revoltă înăbuşită în zăpadă

Ultima ninsoare zdravănă a fost pe 14 februarie – atunci când George a rămas înzăpezit în apropierea parcării. El şi încă vreo 20 de maşini, care nu mai puteau nici înainta, nici da cu spatele, nici nimic… De atunci, a trecut aproape o săpămână. Timp în care, nici pe străzile mari nu s-a făcut prea multă treabă. Faza e că-i inadmisibil ca străduţele mici şi intens circulate, dintre blocuri, dar şi mai de la vedere, să privească invidios spre mizeria centrală. Şi să-şi dorească şi ele, măcar atât!

După ce vremea s-a calmat şi chiar s-a înmuiat, e cu neputinţă să-i observi dormind, liniştiţi, nopţile, pe cei care ar trebui să fie la datorie. Şi să-i vezi, uneori, la datorie – pe timpul zilei – atunci când încurcă, mai mult decât ajută. Nu-mi dau seama dacă e nepăsare, sfidare sau altceva… dar sigur e punerea în practică a expresiei a-ţi tăia singur craca de sub picioare.

Nu e nimeni absurd. Nu cere nimeni să fie totul lună. Însă, se doreşte să se vadă un dram de implicare. E mult? Se pare că da…

S-ar putea să-ţi placă şi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *