Greşeli şi variante de rezolvare a lor

Ce faci atunci când îţi încalci unele principii – sub pretextul unei fapte bune? Ce faci atunci când te trezeşti şi îţi dai seama că ai greşit?

a) Mergi mai departe – oricum, momentul e consumat.

b) Încerci să dregi busuiocul – poate nu şi-o da nimeni seama că te-ai întors din drum şi ai şters urmele.

c) Îţi recunoşti greşeala şi faci tot posibilul s-o repari, în ciuda problemelor şi a nemulţumirilor care se vor ivi.

Când greşeala este evidentă, e clar. Dar, şi mai ciudat e când greşelile mele sunt considerate lucruri normale pentru alţii. Atunci, e şi greu să-i fac să înţeleagă faptul că, pur şi simplu, conştiinţa mea nu mă lasă să continui un joc. Chiar dacă jocul e deja început şi nimeni nu se gândea la vreo cale de întoarcere…

Ştiu că, prin decizia mea, pot supăra pe unii. Că, la o dată viitoare nu voi mai prezenta încredere. Şi-mi pare rău. Pentru că, în general, nu sunt aşa. Pentru că, în principiu, sunt destul de stăpână pe deciziile mele. În 98 la sută dintre situaţii… În afara celor 98 de procente… fac buba. Şi apelez la c)…
Or fi primele două variante mai uşoare, dar mie mi se par împovărătoare. Ce mai contează că prima intenţie a fost bună – dacă făceam construcţia pe o temelie greşită? Şi aşa intru, din nou, în belele.
Mă mulţumeşte c) întru totul? Normal că nu – preferam să fiu atentă din prima şi să nu-i enervez inutil şi pe alţii… Totuşi, c) poate să-mi facă următoarele nopţi mai liniştite.