Sfârşit de ianuarie

O scuturare uşoară din umeri… şi ianuarie se topeşte. Încă avem amintiri proaspete de la Crăciun, încă ne mai uităm pe fotografiile de la revelion… dar timpului nu-i pasă. El îşi urmează, nestingherit, traseul, indiferent de vreme, indiferent de vremuri, indiferent de şi faţă de noi.
Timpul e ca un tren pe care, de cele mai multe ori, îl pierdem. Uneori, îl luăm din gara nepotrivită… În alte dăţi, luăm personalul în loc de accelerat şi ne urcăm în intercity – când ar trebui să stăm pe loc… Cine ştie ce-i în mintea noastră?
Cine ştie ce s-ar întâmpla dacă nu ne-am împotmoli mereu? Poate că n-ar fi deloc amuzant. Poate că un ianuarie fără de pată, cu timpul calculat pentru fiecare miime de secundă, ar trece drept un an. Poate că am îmbătrâni mai repede şi traiul nostru ar fi plictisitor… Ori poate că… am deveni ideali!
Până să găsim răspuns la vreo întrebare, ianuarie s-a scurs. De acum, putem spune că ne apropiem de sfârşitul anului. Greşesc cu ceva?

S-ar putea să-ţi placă şi...

4 comentarii

  1. Privesc acum în urma lui ianuarie cel zbuciumat, cel nedorit, cel trist, şi mă bucur să văd că am şifoniere burduşite de amintiri şi haine noi, de cadouri, de parfumuri, de trecut.
    Mă bucur c-a trecut şi totuşi nu pot să nu regret că mi-am dorit să fugă timpul, deşi, uite, se-aşterne luna iubirii!
    În fond, noi să fim sănătoşi!

  2. De fapt… uite că sunt deja două luni de când ai scris acest articol… foarte repede trece timpul… parcă acuși e și vara ca și trecută…

    1. Ţi-ai amintit de postarea asta, deşi e început de aprilie :). Parcă am scris-o mai ieri, aşa-i? 🙂
      Mă şi sperii… adevarat, imediat trece vara!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *