Fără violenţă!

Mă enervează felul în care un protest paşnic şi civilizat degenerează în lupte de stradă. Mă enervează faptul că oamenii nu sunt lăsaţi să-şi spună of-ul şi sunt înjunghiaţi chiar de semeni de-ai lor. Mă enervează că niciodată mesajul nu e înţeles – ori măcar auzit – de cine trebuie.

Respect pe toţi cei care au participat, în aceste zile, la proteste. Pe cei care au îndurat frigul, au strigat şi au stat drepţi. Mi-e silă de cei care au instigat la violenţă – cei din faţă şi cei din ascuns. Se vede clar, chiar şi din puţinele imagini difuzate la TVR, că lumea poate fi calmă. Şi educată. Însă apar unii… care aruncă pietre, cărămizi, sticle, orice… în numele mulţimii. Pentru că aşa ştiu ei să facă dreptate şi pentru că li se permite să-şi facă dreptate în felul acesta. Din cauza lor (ori datorită lor…) se va putea spune că protestul a fost unul al huliganilor. Şi aşa se uită mai uşor ideea de bază – aceea care a scos lumea în stradă.

Instigatorii sunt împărţiţi în trei categorii. Remarcăm 1) nebunul – cel care se împiedică de-o piatră şi consideră că momentul a fost unul de inspiraţie divină, 2) grupurile de golani – a căror unic scop în viaţă e să-şi arate muşchii şi luciul de pe creier, 3) golanii plătiţi. Aceştia din urmă sunt, de cele mai multe ori, din tabăra celor împotriva cărora se strigă. Şi care au interes ca atenţia să fie deviată. Sunt mulţi din ăştia, pe bune!

Oamenii trebuie să-şi păstreze mintea limpede, atât la bucurie, cât şi la necaz. O luptă a zilelor noastre se câştigă prin voinţă şi perseverenţă, nu prin bătăi şi sânge. Cei care provoacă scandalurile trebuie scoşi din ecuaţie, iar intenţia lor trebuie sufocată din faşă. De aceea, cred că protestatarii care văd ceva suspect la un om sau la un grup, trebuie să anunţe jandarmii. Pentru că jandarmii sunt acolo să asigure liniştea şi să apare, nu să lupte împotriva mulţimii! De asemenea, jandarmii trebuie să vadă şi ei ceea ce-i mai mult decât vizibil, nu să lase incidentele să se producă – pentru a-şi justifica salariul şi munca la stăpân.

Se va schimba ceva prin protestele de acum? Poate că nu. Dar ele sunt un semn mai mult decât evident că lumea e încă vie. Şi că orice picătură ce va urma poate fi ultima pentru un pahar atât de plin de amar şi de politică murdară. Îmi doresc un final. Dar, nu un final precum cel din 1989. Atunci, am aflat ce-i violenţa. Eram şi-am devenit – poate mai mult decât înainte – un popor blestemat. Nu e puţin lucru să-ţi omori conducătorul, în preajma Crăciunului. Ar trebui să învăţăm din greşeli. Să înlăturăm blestemul prin inteligenţă şi răbdare, prin calm şi stăpânire. Să luptăm până la capăt, cu nişte arme necunoscute inamicilor. Fără violenţă!

S-ar putea să-ţi placă şi...

2 comentarii

  1. Pingback: Jurnal de blogger

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *