Copii dispăruţi şi oameni de gheaţă

Am găsit la Vlad Dulea, pe blog, un filmuleţ care mi-a distrus seara. Mai mult chiar decât întâmplarea cu cele trei felii de parizer…  Pentru că acum nu mai e vorba doar despre sărăcia asta, simţită la buzunar. E vorba despre noi. Cei care avem ochi, dar nu mai vedem nimic în jur, care avem urechi, dar nu mai auzim de atâta gălăgie, care avem suflete… de gheaţă.

N-aş fi crezut în veci că eu, tu şi tu, alţii şi altii… am putea trece nepăsători pe lângă un caz grav şi atât de la îndemână, care numai nu ne bagă degetele în ochi! Şi, totuşi, cei de la Asociația FOCUS, Centrul Român pentru copiii dispăruți și exploatați sexual au demonstrat că se poate.

E culmea! Suntem în stare să lăsăm copiii să dispară, să fie abuzaţi, să moară – sub privirile noastre! Şi asta doar pentru că suntem obosiţi, grăbiţi, îngrijoraţi… nefericiţi… Poate că ar trebui să ne dăm singuri un şut în fund, să ne ridicăm din mizeria în care începem să ne simţim deja bine! Poate că ar fi cazul să ne trezim, să nu mai fim morţi în viaţă şi să nu ne mai condamnăm copiii la pieire!

Știai că, după 24 de ore, șansele de a găsi un copil dispărut scad cu 80 la sută ?
Of, Doamne…