Cel mai frumos brad!

Avem brad! E mic, bogat, natural, în ghiveci. E cocoţat pe-un taburet şi, dacă n-ar înţepa atât de tare, ţi-ar veni să-l iei în braţe şi să dansezi cu el! Mai nou, e şi împodobit! E cel mai frumos brad! Pentru că este primul brad la aranjarea căruia a participat, trup şi suflet, Maria!

Cu un strigăt de uimire pentru fiecare glob descoperit şi cu un zâmbet victorios – care anunţa punerea globului în brad – aşa ne-am delectat ieri, vreo două ore.
Am rămas pe stil vechi. Prin urmare, nu avem un brad într-o culoare sau două – ci unul multicolor. Vesel. Ca noi! Cu globuri de forme şi mărimi diferite, cu luminiţe, muzică şi beteală.

Asta a fost varianta normală a bradului. Dar… cum noi nu suntem chiar atât de… :), urmează şi o variantă de vis, de leşin, de ceaţă ori de mister.

Radu Pricop se întreba dacă, în spiritul blogului pe care-l deţin, voi accesoriza bradul şi cu şapte pietre. De această dată, pietrele mi-au fost globuri şi bucurii, amintiri şi speranţe, dorinţe şi planuri… jucării! Şi n-au fost doar şapte, ci… multiplu de şapte! 🙂

Ca să intru în horă, am ales, totuşi, şapte pietre pe care să le prezint în public. Şapte globuri, se-nţelege! 🙂

Primul e vechi – aproape cât mine… Mi l-a dăruit tanti Nuţa, din vitrina ornată a alimentarei Olimp. De ce? Pentru că l-am văzut, mi-a plăcut, mi-a fost ruşine să-l cer, dar îl priveam şi plângeam. L-am primit, atunci, ca pe o comoară. Îl iubesc şi acum. E un glob simplu, din sticlă, cu patru flori desenate pe el…

Al doilea glob e al Mariei.Până să-l agăţ în brad, ea îl strângea la piept şi cânta: Ca-ca-caaaa, Ca-caaa-caaaaaaaa! Adică, Moş Crăciun, Moş Crăciun!, într-o variantă personală – din care s-a păstrat, totuşi, linia melodică a colidei cu acelaşi nume.

Urmează un fulg de nea… pentru că am ratat, din păcate, prima ninsoare…

Şi apoi… un glob cu o culoare minunată!

Un Moş Urs, legănându-se printre ace de brad…

O rugă de îngeraş…

O stea şi o veste bună!

Cam ăsta e bradul, cam astea sunt pietrele! Mă bucur de toate, dar cel mai tare mă bucur de bucuria Mariei! După ce, acum doi ani, am împodobit bradul cu ea în burtică, după ce, acum un an, privea mirată la globurile ce treceau prin faţa ei – dar cele cinci luni şi un pic n-o lăsau să înţeleagă prea multe… acum trăieşte, din plin, fiecare zi din preajma Crăciunului!

Aşteaptă să se nască un Prunc Sfânt şi, bineînţeles, îl asteaptă pe

Ca-ca-caaaaa! 🙂

S-ar putea să-ţi placă şi...

5 comentarii

  1. Frumos, Anda! Un brad frumos si nu pentru ca e plin de globuri, beteala si daruri, ci pentru ca e plin de iubire si de daruire. Ti-am vazut si sufletul frumos prins intr-un glob, sa stii! Iar chipul Mariei mi-a zambat de pe steluta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *