Revoltă în lumea legumelor

Sunt o persoană comunicativă. Uneori, exagerat de comunicativă. Vorbesc mult. Mult şi bine… dar nici formula mult şi prost nu mă ocoleşte… Sunt directă. Nu ştiu s-o iau pe la Ploieşti, ca să ajung la problema care mă frământă. Nu bat șaua, să priceapă calul. Nici nu cred că este nevoie.

Cu mine, lumea este (sau ar trebui să fie) destul de relaxată. Pentru că, ceea ce zic – exact aceea vreau să spun.

De exemplu, dacă tu începi o cură de slăbire cu varză, pleci la piaţă şi te întorci cu un sac de cartofi, eu te întreb: De ce-ai luat cartofi? Adică, fix – la ce-ţi trebuie cartofi, nu ziceai că vei mânca varză?! Dacă tu prin asta înţelegi că eu te cert şi-ţi cer socoteala pentru banii pe care i-ai cheltuit, că nu-ţi respect deciziile, că te fac grasă ori, mai ştiu eu ce, e problema ta!

Mă enervează la culme să-mi fie interpretate vorbele, chiar dacă ele nu lasă motiv de interpretare. Şi mă disperă jignirile care apar după… că doar nu s-o lăsa persoana (aparent jignită) mai prejos. Şi-s înjurată la genul – păi, da, dar tu mănânci morcovi!
– Aşa… şi? Care e legătura cu subiectul dicuţiei noastre – respectiv: varză şi cartofi?!
– Pentru că ştiu eu că mănânci morcovi, te-am văzut!
– Ok… mănânc morcovi! Când m-ai văzut?
– Eiii, nu contează!
– Ba contzează, spune!
– Ei, nu mai ştiu!
– Băi, fiinţă! Dacă îmi reproşezi ceva, e pentru că a existat un moment în care mestecatul morcovului meu te-a deranjat!
– Da, dar eu nu ţin minte toate prostiile.
– Păi, şi dacă tu consideri că e o prostie, nedemnă de memorat, de ce mi-o scoţi acum pe ochi, când discuţia e alta?!

Şi mă învârt aşa, într-o conversaţie tembelă, obositoare, plină de nervi. În acel moment îmi promit că nu voi mai fi comunicativă niciodată!!! Mai ales cu persoana aceea. Dar, pentru că, de multe ori, promisiunea nu-mi iese, ajung să mă cert pe roşii, ardei, conopidă, pătrunjel sau leuştean… Că, de… viaţa ar fi plictisitoare dacă legumele nu ar fi atât de variate!

S-ar putea să-ţi placă şi...

10 comentarii

    1. Lol… eşti convins că nu primeşti răspunsul dorit, nu? 🙂
      Da… e doar un fel de a îmi exprima şi eu o porţiune de nervi…

        1. Ha-ha, daaaa! Blogul tău ar trebui să se cheme „blog despre soţia mea”. Din când în când – „blog despre copiii mei” :)!

  1. Lewis are cateva pagini pe tema asta in Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar… 🙂
    Interesanta tema reluata mai sus…
    Multumesc pentru scrisul frumos, oaza in lumea asta cenusie….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *