03. Evadare în braţele plăcerii

Când eram mică, visam să zbor cu paraşuta. Să sar de la etajul şase şi să nimeresc exact lângă prietenii mei, care să mă privească admirativ şi cu o uşoară urmă de invidie.

Şi astăzi, în fanteziile mele, mă arunc mereu de la înălțimi de neimaginat. Fără vreun gând sinucigaş – din contra. E un salt cu toată fiinţa mea. Un salt care mă umple de energie şi mă eliberează de tot stresul şi de toate gândurile făcute vraiște. Îmi place viteza! Şi, cum pe orizontală visul meu ar fi în pericol, mereu existând riscul să dau într-o groapă sau să mă izbesc de cineva, am ales planul vertical. Nesfârșitul! 

Sunt echipată corespunzător şi nu mi-e teamă de nimic. Am o paraşută profi – echivalentul unui Lamborghini. Mă simt misterioasă, puternică, elegantă, specială. De fapt, aşa şi sunt! Când oamenii se încruntă şi ţipă în jurul meu, când sunt convinşi că planurile nu vor fi terminate la timp sau că nu vor avea valoare, prefer să nu-i aud. Să nu le sorb din energiile malefice, să nu mă contaminez cu dezechilibrul lor emoţional şi cu lipsa încrederii.
Când toţi abandonează, eu rămân în cursă. Zâmbesc şi dau asigurări că totul va fi bine. În timpul ăsta, zbor! Mă arunc în vâltoare şi simt cum prind forţă. Sunt sus, pe culmi înalte, şi ştiu că atunci când voi atinge pământul, proiectele vor fi rezolvate cu brio. În ajutor îmi vine paraşuta mea minune – ASUS Automobili-Lamborghini VX7. Un laptop puternic, ascuns într-un şasiu metalic extrem de rezistent, cu un palmrest de piele și un capac aerodinamic, cu o vopsea neagră, metalizată. Un laptop propulsat de cele mai puternice procesoare ale momentului, de cele mai puternice soluții grafice. O combinaţie care te umple de adrenalină! 
Închid ochii şi doar degetele-mi zbârnâie pe taste, într-un dans ciudat. Râd şi evadez din mine! Dispar din scaun şi din firmă, lăsându-mă pradă plăcerii. Sparg barierele convenţionalului şi las laptopul să-şi demonstreze valoarea. VX7 nu stă prea mult pe gânduri şi intră în jocul meu. Facem echipa perfectă! VX7 îmi împlineşte plăcerile, iar eu îl arunc în aerul succesului. Împreună, suntem neînfricaţi şi neînfrânţi!

[Postarea de faţă este a treia scriere din competiţia SuperBlog 2011.]

S-ar putea să-ţi placă şi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *